Un vis, ce se repeta la nesfarsit...

 

 

 

 

 

 

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

(Am gresit – Maria Eftimie Kabbout)

******

******

Acelasi vis ce se repeta, asemeni melodiei ce tine decor Lunii... si cerul stralucind de stele, iar Eu alerg, zambesc sau plang, sa uit de zilele mai grele. Cand Soarele rasare si razele incep sa arda... as vrea sa am putere, sa schimb aceasta lume oarba. Cand aerul curat de dimineata, ca un parfum se simte... Sa ma trezesc din visul dulce la realitate, iar Ea din nou sa ma alinte. Un vis frumos ce l.am trait, ca ma iubeam cu tine... de trupul tau eram parca infometat, iar Tu ma sarutai necontenit pe mine. Cu sanii ma jucam, in brate te strangeam, ce fericiti eram!... te sarutam cu sete, obrajii, gura, gatul tot, tot trupul pe.ndelete! Iar Tu imi spuneai iubito... „Mereu tot trupul ti-l doream, incet-incet sa ma patrunda, lumina ochilor căprui... in ei ma luminam, ca in Luna, soptindu-ti la ureche, lent, ca inca as mai vrea Tu gura sa-mi saruti si sanii sa mi-i strangi, pe coapse, mana sa imi pui. Din tremur, trupul sa mi-l stingi si sa incepem iar, si iar, sa nu ne-oprim, iubite!”  O noapte de vis si asa la nesfarsit as vrea, o viata de.acum.nainte... din vis Eu m.am trezit arzand ca o stea, de dorul tau iubito si trupul meu usor vibrand, incearca sa te strige! Acum sunt cea mai luminoasa stea, de pe bolta instelata... privesc in ochi, lumina ta, Tu Luna, ramasa inghetata!

Prinde.ma de mana, am gasit ceea ce cautam demult.... vreau sa fim impreuna!

Ochi mereu inlacrimati

incetati lacrimi sa cerneti,

vreau trairi si vreau poeme

ce pot vorbele sa.ofere.

Ieri consolat cu dulcele alint

astazi am ajuns ce sunt,

cand omul nu.i decat o simpla floare,

ti se ofileste la picioare.

Vreau sa privesc.napoi si sa zambesc,

tot ce.am trait, sa retraiesc,

nu vreau sa plang, sa.mi fie teama,

sa trec pragul alb ce ma cheama.

Incep sa te aud din ganduri,

mesterind in mine randuri,

in fata mea o cruce de lemn

peste ea sa ma rezem.

Mana ce mi.a fost intinsa,

O sarut, ca ma alinta..

(Trairi in alb – Tiberiu Pincova)

 ******

  ******

Am pus vesmant alb pe cuvinte, inca din noaptea asta... am trait acel moment cu tine si Tu mi.ai deschis fereastra. Astazi nu mai este maine, poate va fi niciodata... tot ce am gresit cu tine, Dumnezeu iarta. De mult pe al meu drum, am cautat si am intalnit, un om stilat... m.am apropiat si am inceput sa.l cercetez, parea ciudat. Era plin de cunostinte, era plin de sine... mi s.a parut totusi ciudat, caci ma cauta pe mine. La san purta ceva ciudat,ce il vindea... imi vindea iubire. Mi.a adus pe loc aminte, de poezie ce spunea asa....

"Eu vand iubire..." a explicat
"Şi se vinde foarte bine.
E foarte ieftină de cumpărat
Şi-o dau la orişicine."
"Domnule, tu râzi de mine!" am zis atunci.
"Cum ai putea să vinzi iubire?"
"În sticluţe" calm bătrânul mi-a răspuns,
"De vrei, îţi dau şi ţie!"
"De ce te-aş crede?", am întrebat
"Poate ai otravă în poţiuni!"
"Încerci sau nu, decizia e a ta.
Iubirea e un risc ce ţi-l asumi.
Tinere, nu-mi spune că ţi-e frică?
Că n-ai curaj să rişti puţin
Să cumperi de la mine o sticlă
Să bei un strop în fiecare zi..."
"...Dacă o pui aşa bătrâne, am să cumpăr
Nu mi-a lipsit curajul niciodată!
Dar de ce să beau o picătură?
De ce să nu o beau pe toată?"
"Prea multă căldură sigur te sufocă
Prea multă lumină va duce la orbire
Imaginează-ţi doar ce-ai să păţeşti
De la prea multă iubire..."

Convins, am cumpărat sticluţa şi de-atunci
Am băut câte un strop ca un medicament.
Şi s-a-ntâmplat exact aşa cum mi s-a spus,
Peste puţină vreme, a şi avut efect.
Deşi-am visat de-atâtea ori iubirea
Nu am visat-o niciodată că-i aşa...
Era minune, era însăşi Fericirea!
Era perfectă... şi nu mă iubea.
Am zis că aşa e la-nceput, mai greu
Şi-mi tot spuneam că totul va fi bine
Acum sunt trist, dar nu va fi aşa mereu
Că într-o zi mă va iubi şi ea pe mine.
Şi-am aşteptat, dar ziua aceea nu sosea
Şi după fiecare strop, eu sufeream mai tare
Cu atât tortura se adâncea
Cu cât iubirea devenea mai mare.
Era din ce în ce mai greu ca să mai vreau
Să fac şi mai puternic nenorocitul dor
Şi-atunci am hotărât că nu pot să mai beau
Am aruncat sticluţa şi-am mers la negustor.
"M-ai inşelat, bătrâne!", am urlat.
"Ai spus că voi avea iubire!"
"Dar ai iubire", a replicat.
"Doar că nu îţi este bine..."
"Atunci de ce mai are rost
Vreodată să iubesc cu foc
Dacă înăutru mă simt gol
Şi nu sunt fericit deloc?"
Atunci bătrânul a-nceput să râdă
S-a oprit cu greu şi s-a uitat la mine
Şi apoi c-o mână pe al meu umăr:
"Ascultă", îmi zise, "ascultă bine:
Iubirea-i doar un drum spre fericire
Un drum ce cere sacrificii si dureri.
Din când în când vei mai avea şi o mâhnire
Aşa vei şti într-adevăr că îl urmezi.
Şi trebuie să-l parcurgi până la capăt!
Nu să te plângi, nu să priveşti-napoi!
Altfel, ai s-o iei iar de la capăt
Şi ai să-mi ceri sticluţa doi.
Poţi să te dăruieşti atât pentru o fată?
Sau îţi e greu şi-ai să renunţi acum?!"
Am înghiţit în sec şi am păşit în spate
L-am privit în ochi... şi mi-am văzut de drum.

Stiu de.acum, ca am gasit ceea ce cautam demult... am gasit fericirea, ceea ce traiesc acum, este nemurirea!