Dacă mă
priveşti strivit între degete
priveşti strivit între degete
Eu cum să fac să te respir,
Perplex rămâi
Cu un gust de piele de femeie îndrăgostită
Pe buze
Şi doi
creiţari de dor ce se zbat să încapă în palmă.
creiţari de dor ce se zbat să încapă în palmă.
Munte, Azi Mahomed s-a decis
Să lase poarta deschisă
Poate prin ea vor intra desculţi beduinii
Să ceară apă.
Şi tu
Să nu mă vinzi lor,
Pe 2-3 iubiri nesortite,
Nici numele să nu mi-l amanetezi pe vreo vrabie oarbă
Lasă-mi ochii când pleci în poartă
Coplată pentru sărutul dintre uşi.
(Miraj si utopie – Ioana Cassyanna)
*****
*****
Ma plimbam prin padurea ce inunda de licurici si nu.mi puteam dezlipi
ochii de pe luminescenta acestora. Visam ca un copil, implorand timpul sa nu
modifice nimic din ceea ce ma inconjoara... iar timpul mi.a ascultat dorinta.
Alunecam pe un topogan de culoare, cu mireasma din flori de versuri in care imi
placea sa ma ratacesc zilnic, uitand drumul spre casa... aranjam frumos intr.un
cos de vise, fiecare strofa alaturi de culoarea care i se potrivea, fiecare gand
cu un parfum de dor! Din milioanele de luminite, cea mai aprinsa dintre ele,
mi.a zambit si mi.a spus”aranjeaza totul fara sa ti cont de zambetul meu...
si nu privi in tine cand faci asta, Tu ai venit pe lume gol, nu
este nici ereditar, nici la indemana oricui, are ca fundament o educatie intr.un
mediu relevant, o eleganta si un rafinament generate si de.o sensibilitate
genetica” Avantajul este ca poate fi comun multora printr.o imitatie pozitiva,
dorinta de a se armoniza cu tot ce ne inconjoara, fie basm fie realitate... dar
cere un singur sacrificiu, renuntarea la egoul inoportun in favoarea cizelarii,
cunoasterii necesitatii de a admite ce suntem si cat putem fi, al incercarii de
depasire al acestuia intr.u desavarsirea personalitatii, fara a blama sau
desconsidera suveran pe cei ce ne pot fi modele, provocandu.le suferinta si
disconfort!
Indragostit de zambet, imbatat de cuvinte, am decis sa.mi fie
printesa... insa minunatia fermecata imi zambise din nou si versurile ma
imbracau in aur si diamante... „nu esti Tu printul meu si nimeni nu poate fi, nu
exista regi sau regine, stapani sau slugi, daca ai rabdare sa vezi raul ce se
naste din cuvintele cu care ma topesti, iti pot spune simplu, mirele
meu!”Nu vorbisem pana atunci, dar cand am facut.o, simteam apa
serpuind printre picioare, cascade din rochia lunga de lumina... „casa dulce
casa ce ma gazduiesti oriunde sunt si Eu, lumina ce ma urmaresti cu raza, atunci
cand imi este dor si greu, nu ma vinde nimanui chiar de ma cere, caci vreau sa
fiu, doar al tau!”
ochii de pe luminescenta acestora. Visam ca un copil, implorand timpul sa nu
modifice nimic din ceea ce ma inconjoara... iar timpul mi.a ascultat dorinta.
Alunecam pe un topogan de culoare, cu mireasma din flori de versuri in care imi
placea sa ma ratacesc zilnic, uitand drumul spre casa... aranjam frumos intr.un
cos de vise, fiecare strofa alaturi de culoarea care i se potrivea, fiecare gand
cu un parfum de dor! Din milioanele de luminite, cea mai aprinsa dintre ele,
mi.a zambit si mi.a spus”aranjeaza totul fara sa ti cont de zambetul meu...
si nu privi in tine cand faci asta, Tu ai venit pe lume gol, nu
este nici ereditar, nici la indemana oricui, are ca fundament o educatie intr.un
mediu relevant, o eleganta si un rafinament generate si de.o sensibilitate
genetica” Avantajul este ca poate fi comun multora printr.o imitatie pozitiva,
dorinta de a se armoniza cu tot ce ne inconjoara, fie basm fie realitate... dar
cere un singur sacrificiu, renuntarea la egoul inoportun in favoarea cizelarii,
cunoasterii necesitatii de a admite ce suntem si cat putem fi, al incercarii de
depasire al acestuia intr.u desavarsirea personalitatii, fara a blama sau
desconsidera suveran pe cei ce ne pot fi modele, provocandu.le suferinta si
disconfort!
Indragostit de zambet, imbatat de cuvinte, am decis sa.mi fie
printesa... insa minunatia fermecata imi zambise din nou si versurile ma
imbracau in aur si diamante... „nu esti Tu printul meu si nimeni nu poate fi, nu
exista regi sau regine, stapani sau slugi, daca ai rabdare sa vezi raul ce se
naste din cuvintele cu care ma topesti, iti pot spune simplu, mirele
meu!”Nu vorbisem pana atunci, dar cand am facut.o, simteam apa
serpuind printre picioare, cascade din rochia lunga de lumina... „casa dulce
casa ce ma gazduiesti oriunde sunt si Eu, lumina ce ma urmaresti cu raza, atunci
cand imi este dor si greu, nu ma vinde nimanui chiar de ma cere, caci vreau sa
fiu, doar al tau!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu