Lumina Lunii taia noaptea, fara nicio umbra,
nu avea multe de spus, doar de adaugat…
Si cand iti vorbesc, Tu imi vorbesti,
cand tac, esti doar o umbra si un baston, de lumina…
Vesmantul corporal ma parasise, sub ochii tai albastrii,
in ochii de Luna, ce ma proiecteaza in lumea ei…
Pamantul sa se invarta, clipele sa cearna,
orele in sine, kilometri zile si trenul timp ce le desnoada…
Din multele de zapada, curge iar izvor,
din Luna, naste iarasi zambet, sunt pregatit sa visez din
nou frumos!
(Din umbra Lunii – Tiberiu Pincova)
********
********
Ma ridicam in aer , fara gravitatie, tot si numai gand… din
zambetul Lunii, sa imi astern un alt Pamant.Ca atunci cand neantul unui tunel,
te poarta spre lumina… iar Tu impletesti legamant din fiecare raza.Un trup de
zana gol, acoperit doar cu matase… Luna luand pe ea, doar Soarele, lasandu-ne
visare.Aerul crispat iti taie rasuflarea si noaptea n-are mila de cainii
vagabonzi… viata isi resprira propriul aer, in ochii de Luna ce ma proiecteaza
in lumea ei.Cum e lumea dinspre acolo sus, ciudat, dar nu mai vezi Pamantul…
doar secundele sa curga, minutele sa treaca, orele sine, kilometri zile, iar
trenul timp care se desnoada dedesubt, iubire sa cearna, senzual si ireal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu