„Cine a văzut speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi."
Octavio Paz - Labirintul singurătăţii
Mergeam agale intr-o zi pe bine cunoscuta carare a vietii mele… ca mi-era anevoioasa, nici o problema Eu mi-o desenasem singur… ca bagajul mi-era prea greu, tot vina mea era, adunasem mereu in el orice gaseam in cale si bune si rele… m-am oprit, aveam nevoie de odihna. E vis? E realitate? M-am asezat, atipesc, deschid ochii uimit... langa mine statea Ea… credeam ca sant singur, de unde a aparut si Ea? Singuratatea imi impanzise sufletul, incat acum, facea parte din mine… uitasem sa vorbesc, uitasem ce-nseamna comunicarea, dar Ea, foarte deschisa, mi-a zambit : " Stai linistit , nu te speria , sant eu , umbra ta!"
Curios, " Umbra mea!?" Cum adica, umbra mea, o intreb? Si-mi intind mana a nedumerire… schiteaza acelasi gest… raman mut, ne-ntelegand de ce ma imita… n-o las sa-mi raspunda si-o intreb din nou: " De ce ma imiti?" " Pentru ca sant umbra ta", imi raspunde. "Sant cea care te-nsoteste mereu, sant aici, langa tine, in orice clipa a vietii tale. Tu nu ma vezi ! Dar sant o parte din tine, defapt Eu apar doar in zilele senine, cu soare si lumina, apar sub clar de luna, cand iti ascult povestea zilei, apar atunci cand in jurul tau straluceste o lumina… in bezna devin invizibila, la fel ca tine… fara strop de lumina, existenta mea dispare, si totusi .... gandindu-ma bine, Tu dispari… Tu ai valoare doar cand in tine poposesc raze de lumina, iar Eu, nu sant altceva decat proiectia lor asupra celor din jurul tau. In lumina reflectoarelor orice gest, orice fapta, se vede in jur… oricat as incerca sa nu te imit, nu pot, sant copia ta fidela.... cand faptele tale sant demne de lauda, sant mandra de tine... insa, atunci cand exista loc si de mai bine, crede-ma, imi vine sa dispar… dar atata timp cat lumina exista Eu nu pot muri, raman langa tine... menirea mea e sa te-nsotesc la fiecare pas. Sant cu tine chiar si-n intunericul cetos al vietii, chiar daca Tu nu ma vezi... daca vrei sa ma simti aproape mereu, ramai langa o lumina.... langa ea, nu vei fi singur. Mereu ma vei avea pe mine, in doi iti va fi mai bine. A disparut, ma uit speriat in jur, cautand-o… constat ca s-a facut noapte in mine... vorbe dulci sunt usor de spus, lucruri dragute sunt usor de cumparat, dar oameni de treaba sunt greu de gasit, viata se termina cand Tu incetezi sa visezi, speranta moare cand Tu incetezi sa crezi, dragostea se termina cand Tu incetezi sa mai tii la cineva, prietenia se sfarseste cand Tu nu mai imparti… asa ca imparte cu cine crezi ca iti este prieten, sa iubesti fara conditii, sa vorbesti fara intentii, sa daruiesti fara motive, sa tii la cineva fara explicatii, e inima adevaratei prietenii… farmecul vietii stranse intr-un singur suflet Tu si Eu… apoi Tu ramai si Eu ma duc, lasandu-ti tie si lumina mea. Acum, de vei trece mana prin vapaie, vei lua cu tine caldura si lumuna ei si o vei duce acolo unde incepe acel sfarsit prin care sfarseste inceputul… unde nici umbra nu te mai poate imita. Timpul si sufletul... timpul este prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc… dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate… iar sufletul, este o scanteie divina ce si-a uitat aripile in inima Creatorului, ramanand cu doua rani adanci ce sangereaza lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu