Printre 18 picaturi de ploaie...

“Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfârsit.”



Cand simt acel dor, imi place sa stau cu ochii inchisi, afara in ploaie… nu credeai vreodata ca ai sa faci asa ceva… ca ai sa ajungi asa… nu stiu cum sa descriu asta, ca si acei oameni care se uita la luna sau care petrec ore in sir uitandu-se la valuri sau la apusul soarelui… sau poate ca nu sti!? Oricum, iti place sa fi asa, luptand cu intunericul… simtind cum apa iti intra prin camase, pana la piele… simtind solul crescand sub picioarele tale… si mirosul… si sunetul ploii cum loveste frunzele… si lucrurile despre care scrie in cartile pe care nu le-ai citit… asa esti Tu, cine ar fi ghicit?
Acel dor ce-l simt pe piele parca as fi uns cu sute de cuburi de ghiata… tatal ce nu a fost acolo cand simteai acea raceala… mama ce sorbea o sticla de bautura la micul dejun, Tu te-ai fi imbatat si daca te gandeai la o singura bere… nici macar nu te-ai drogat in timpul liceului, doar ai inhalat fumul din Disco-Bar… si acum te simti ca si cum ai vrea sa iei toate drogurile din lume… dar niciun drog din lume nu are sa schimbe sentimental, ca viata ta a fost numai un vis si Tu doar acum, cu ploaia, ai reusit sa te trezesti… “Dar imi place sa mananc prajitura in vana, a spus pisica… si Tu ar trebui sa incerci odata, a spus pisica in timp ce s-a asezat… si atunci m-am enervat, pentru ca nu era timp de distractie… am spus:” Iesi afara pisico!”
Te gandesti… nu esti obisnuit sa faci asta… cand te gandesti ca ai juma’din viata si te mai gandsti inca la singura persoana cu care te-ai sarutat cu adevarat… iar gandul tau este si acum acelasi… locuiesti sub cerul liber, acelasi sub care ai si crescut… deja am complectat biletul de loterie, dar, inca nu m-am hotarat ce am sa fac daca voi castiga.
Cred ca am sa-mi vopsesc parul deja albit, poate blond sa-mi lumineze bine fata… am sa-mi pun un piercing… poate am sa fac chiar cativa pasi in ploaie!
Sant singur! Singur… nu am fost niciodata atat de singur, doar minciuna imi tine companie… acum vezi lucrurile clar… vezi toate aceste vieti efemere, aceste voci efemere… te uiti la toate lucrurile pe care nu le poti cumpara, pe care acum nici nu vrei sa le cumperi… toate lucrurile care or sa mai fie inca aici dupa ce te-ai dus!
Atunci iti dai seama, ca toate lucrurile pe care le-ai dorit… acele vitrine pline si frumoase, toate modelele din cataloage… toate culorile si ofertele speciale… toate gramezile de fructe, mancarurile acelea unsuroase, exista doar pentru a ne lua gandul de la moarte si nu prea au efect.
Ma plimb descult in ploaie… ador ploaia… adica, o urasc sau poate o iubesc… nu stiu!
Stiu doar ca implor natura sa-mi cante… iubesc acest sunet al stropilor de ploaie, care ating frunzele, din varful pomilor pana la baza… o melodie careia ii cunosc pe de rost versurile.
Uneori lumea nu este asa cum ne asteptam sa fie... lucrurile pot merge rau sic red ca nu doresti sa sti de ce imi vine sa vomit… sau chiar vrei sa sti?
Vomit pentru ca la varsta de 4 ani, mama ma inchidea in casa ca Ea sa poata muncii in ore suplimntare pentru mine… pentru ca la 8 ani, o vedeam cum se stinge iar tatal meu era departe… pentru ca la 16 ani, tata mi-a interzis sa merg la singura petrecere la care chiar vroiam sa merg de-o viata… vomit pentru ca la 17 ani a trebuit sa muncesc in vacante pentru a avea bani de scoala si a trebuit sa ma maturizez peste noapte si acum nu mai am niciun vis… fara vise nu ai viata!
Cred ca iubesc sa ma plimb, printre 18 picaturi de ploaie…