Iubirea pare sa fie ca un medicament,
este ceruta doar de cei in suferinta!
Am fost odata inspaimantat de faptul ca daca nu mai am pe nimeni voi fi vesnic singur... dar cum altfel puteam sa-mi dau seama cat de stupid sant, cat de vinovat si pustiu in suflet, dar mai ales, cine sant!?
Astfel aveam sa aflu ca din fiecare aveam cate putin... dar devenisem mai nervos ca oricand, nervos cu mine, nervos cu cei din jurul meu.
Ma izolasem de lume si nu puteam accepta faptul ca nu exista nicio deosebire intre individual si colectiv... acum, lumea se oglindea prin mine si devenise mai rea, mai dura, mai greu de inteles... ce era de facut?
Exista o parte buna si o parte rea in aceasta rutina, la fel cum se intampla in orice situatie in viata... sa fi robotic, executand zilnic acelasi ritual sau sa faci fata noului si neprevazutului improvizand.
Cei creativi sunt prinsi in capcana rutinei fara voia lor, iar cei tematori si nesiguri sunt impisi cu forta in valtoarea evenimentelor si nevoiti sa se descurce... dar oare nu exista un rost in toate? Nu inseamna ca fiecare are de invatat ceva ce nu stia inca?
Cine sta si asteapta sa-i pice fericirea din cer poate sa astepte mult si bine! Fericirea nu se intampla de la sine si chiar daca se indreapta cu pasi repezi catre cineva, nu gaseste drumul decat daca acesta ii iese in intampinare... odata ajunsa la destinatie, nu se deruleaza singura, ci dimpotriva, ca orice poveste frumoasa trebuie scrisa rand cu rand pe paginile vietii de catre cel care-si doreste sa fie fericit. Este o munca de fiecare zi si este o arta in acelasi timp, este nevoie de mult talent si imaginatie pentru ca povestea sa fie intr-adevar frumoasa si sa ramana astfel pana la sfarsit... dar mai intai de toate este nevoie de curaj, curajul de a incerca ceva nou, de a porni pe un alt drum, in necunoscut, de a iesi din tiparele obisnuintei si a confortului personal si de a da o sansa destinului care asteapta sa fie implinit.
Cand visele mor, in ce ne mai punem speranta... cand se alege praful si pulberea de tot ce incercam sa facem, ca si cand am fi blestemati... cand ne rugam si ni se pare ca nimeni nu ne asculta rugaciunea... cand ne uitam imprejur si nu gasim niciun sprijin?
Credinta noastra trebuie sa ramana la fel de puternica si in zilele bune, ca si in zilele rele, indiferent in cine am crede: in Dumnezeu, in legile Universului, in noi insine sau in cei de langa noi... de cate ori nu suntem nevoiti sa o luam de la inceput in viata... sa ne schimbam locul de munca, poate chiar meseria... sa incheiem o relatie de lunga durata si sa cautam o alta persoana alaturi de care sa traim... sa luptam impotriva unei boli grave, chiar daca sansele sunt minime? Eu, am cunoscut un om care a trait toate acestea, iar scrierile sale, sant oglinda sufletului sau.
Cand Eu am cazut, scrisoarea lui m-a invatat rolul meu in aceasta lume... m-a invatat pentru ce merita sa traiesc:
In ultimul an am fost de patru ori in situatia asta ...o data am si 'plecat' pentru aproape trei zile si gandul mi-a fost -in primul rand- la o persoana foarte draga mie, la EA ... la zambetul, cuvintele, melodia ei, scrisorile ei, intr-un cuvant la EA!!! S-a dovedit o mare dezamagire intr-un final, pentru de cand eu am scapat de iminenta amenintare a mortii, nici macar nu-mi mai vorbeste ... Probabil ma ingropase deja... Ceea ce incerc sa-ti spun e ca ATUNCI nu mai visezi, nu-ti mai pasa de placeri, filozofie, citit, muzica ... iti pasa doar de ceea ce IUBESTI profund, pur si din tot sufletul, cu toata fiinta!!! Asta nu inseamna ca nu te poti insela, iar apoi daca 'patesti' ca mine, sa te intorci la viata, crede-ma, preferi sa nu o mai fi facut deloc ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu