Soapte in noapte...

 

 

 

As vrea sa fiu acel ceva,

sa pot pluti pana la Luna.

As vrea sa fiu asemeni ei,

sa luminez intreaga noapte,

tacut asemeni ei,

sa fiu soapte in noapte.

(Soapte in noapte – Tiberiu Pincova)

*****

 

 

 

*****

 

Imi ascund privirea de intunericul noptii, in lumina Lunii... in acelasi punct, in care adormim noi doi. Imi fac din brate aripi, sa pot plutii pana la Ea... apoi un steag sa infig in Ea, s.o fac Luna mea. Gandul meu este o gondola ce pluteste in oceanul intunecat... soapta noptii, versul din poezia ce te.a fermecat. Pianul magic, ce canta neincetat... miliardele de luminite, in care ma las inecat. Sub dulcele paznic al noptii... lumina ochilor tai, m.au fascinat. Vino dragoste sa plutim in noapte... sa plutim neincetat!

O iubire de, paie...

 

Imi doresc sa traiesc,

O iubire de paie...

Care sa se aprinda mereu

La cea mai mica scanteie.

Imi doresc la infinit, sa traiesc,

Intr.o iubire de paie

Si cel mai mic dor,

Sa o aprinda mereu!

(O iubire de paie – Tiberiu Pincova)

 *****

 

 

 

*****

Gheata topita de inima de femeie, iubiri daruite... iubiri mari ca altadata, firmituri din care ne hranim cu viata. In viata, inimi multe se inmoaie, pe un foc de paie... asa ne amagim, sufletul sa.l incalzim.

Fiindca am pierdut prin nori, inima cu.al ei fiori… fiindca am pierdut in zare, sentimente de valoare.

In singuratatea noastra si in viata cea lumeasca... cum e Doamne ca sa pui, doua buze intr-un cui, sa te uiti la tinichea, sa faci dragoste cu ea ? Conversatie de vrei, pe buton apasa « play »... Eu am insa o speranta, sa stea lumea la distanta. O iubesc numai pe Ea, scanteia din viata mea… nu dau o inima de paie, pe un foc facut cu paie. Prezentand a lor tentatie, imitand a ta creatie... sunt atatea lucruri care pot avea o rezolvare. Sa vorbim, sa ne iubim... doar impreuna reusim. El si Ea sa se respecte, sa se curete de « pete »... cuvant magic s-ascultam si din greseli sa invatam. Ca iubirea se obtine, urmand vorbele divine... doua inimi se unesc cu voia Celui Ceresc. Insa au nevoie mare, nu de pat cu foc de paie… ci de foc intretinut, cu mult drag in asternut si de adevar curat si de suflet nepatat.

Ma iubeste?... Nu ma iubeste!... Ma iubeste...

Sunt trup de vant si cap in nori,

Culege.ma din picaturi de ploaie,
atinge.te, cu sarutarea uda
 si risipeste.ma, sub vesmantul tau!
Imi invalui trupul, in visari cu tine,
respira.ma, in dimineti senine.
Aseaza.ma in gandul tau

si fi a mea cat tine Universul,
dulce fuse sarutarea ta si calda.mbratisarea,
parca am pluti mereu, in corabii de dor.
pe cararile noastre, doar de noi stiute.
Strange.ma aproape, fa.ma ghem in tine
si povesteste.mi, dulci visari cu mine.
Poarta.ma cu tine in suflet,
iubeste.ma cum m.ai iubit la inceput
si lasa.ma sa fiu suflet bun,

iar Tu, ingerul meu scump!

(Visele noastre – Tiberiu Pincova)

*****

*****

Mi.ar fi placut sa culeg tot campul de margarete... sa fac un buchet mare pe care sa il duc in casa si sa le presar peste tot. Apoi sa le culeg aproape de suflet, intr.un dor... ma iubeste? Nu ma iubeste... ma iubeste? Calc usor printre ele de teama sa nu le strivesc, sunt atat de fragile si atat de frumoase... iar Ea atat de trista! Se bucura de roua diminetii si de razele Soarelui pe care incearca sa le prinda in palma... si se mira ca nu le poate strange in pumni. Parca o vad, desculta in iarba plina de roua... cu parul ei carliontat, aproape ciufulit, cu o rochita subtire si transparenta din in. Pluteste deasupra florilor, mangaindu.le... e atat de micuta si alba incat aproape ca nici nu se deosebeste dintre ele.

O iau de mana si ma uit atent si aproape ingrijorat la ochii ei mari care au ramas atintiti pe una din florile acelea pe care fetitele le culeg ca sa le rupa petalele spunand ” ma iubeste” sau ” nu ma iubeste” in timp ce le arunca una cate una… parca si Ea si.ar fi dorit sa faca asta, parca in campul acela de flori statea raspunsul. Parea atat de dezorientata si de pierduta in ganduri incat, ma infioaram vazand-o, parca niciodata nu a fost asa... parca niciodata nu s-a indoit de dragostea mea, parca niciodata nu a fost atat de aproape de a fugi, de a se ascunde, parca niciodata nu a avut aerul asta de copil abandonat.O iau in brate usor, o tin strans lipita si ii spun ca sufletul meu e al ei dintr-o zi de demult... ca viata mea, a inceput odata cu Ea, caci in clipa in care am cunoscut.o, m.am nascut din nou. O mangai si o sarut pe buze, pe ochi, ii sarut sanii... ii soptesc cuvinte frumoase, o rog sa ramana, ingenunchez in fata ei.  As fi vrut sa o iubeasc acolo in iarba plina de roua, sa ii scot  hainele si apoi sa o imbrac in petale de flori... dar Ea tace, asculta Iubirea vorbindu-i si isi lasa incet capul pe umarul ce vrea sa o sprijine, aproape obosita de-atata asteptare. Sunt bine, imi spune Ea incet… vreau doar sa imi arati ca ma iubesti. In clipa imediat urmatoare, vantul ma paraseste odata cu petalele rasfirate prin casa... doar pasii ramasi din polen se mai vad si ecoul ce continua sa razbata, ma iubeste?... nu ma iubeste!... ma iubeste?...

Picteaza.ma in creion!

 

Picteaza.ma.n creion, nu mai am culoare,

sufletul meu este un amestec

de alb pur si negru carbune.

Poate maine va fi nevoie de stersaturi

n tot acest desen al vietii!

Culorile sunt calde si reci sau nonculori,

sufletele sunt calde si reci sau pustii.

Daca toate sufletele ar avea culori calde,

ai putea sa le atingi, sa le simti, chiar sa le vezi!

As sta intins in fata ta pe un sevalet

sa ma privesti ca pe o pictura autentica,

as fi mai mult decat un carbune de creion,

as fi de la pamant la cer, un curcubeu!

(Suflet pustiu – Tiberiu Pincova)

 *****

 *****

In noaptea instelata, daca vei citii in stele...  vei sti ca esti, esenta vietii mele. Priveste.ma si vei vedea lumina... hraneste.te cu ea si.ti vei afla menirea. Lungeste.ti ziua prin observare... cheama.ti fericirea, ce se ascunde.n zare. Te visez albastra si senina... o stea pereche, in straie de lumina. Si fericrea mare, o vad agatata de mine, de suflet, de Cer si Pamant... in cercuri de lumina ce se astern pe degete, ca intr.un legamant.

Un vis, ce se repeta la nesfarsit...

 

 

 

 

 

 

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

(Am gresit – Maria Eftimie Kabbout)

******

******

Acelasi vis ce se repeta, asemeni melodiei ce tine decor Lunii... si cerul stralucind de stele, iar Eu alerg, zambesc sau plang, sa uit de zilele mai grele. Cand Soarele rasare si razele incep sa arda... as vrea sa am putere, sa schimb aceasta lume oarba. Cand aerul curat de dimineata, ca un parfum se simte... Sa ma trezesc din visul dulce la realitate, iar Ea din nou sa ma alinte. Un vis frumos ce l.am trait, ca ma iubeam cu tine... de trupul tau eram parca infometat, iar Tu ma sarutai necontenit pe mine. Cu sanii ma jucam, in brate te strangeam, ce fericiti eram!... te sarutam cu sete, obrajii, gura, gatul tot, tot trupul pe.ndelete! Iar Tu imi spuneai iubito... „Mereu tot trupul ti-l doream, incet-incet sa ma patrunda, lumina ochilor căprui... in ei ma luminam, ca in Luna, soptindu-ti la ureche, lent, ca inca as mai vrea Tu gura sa-mi saruti si sanii sa mi-i strangi, pe coapse, mana sa imi pui. Din tremur, trupul sa mi-l stingi si sa incepem iar, si iar, sa nu ne-oprim, iubite!”  O noapte de vis si asa la nesfarsit as vrea, o viata de.acum.nainte... din vis Eu m.am trezit arzand ca o stea, de dorul tau iubito si trupul meu usor vibrand, incearca sa te strige! Acum sunt cea mai luminoasa stea, de pe bolta instelata... privesc in ochi, lumina ta, Tu Luna, ramasa inghetata!

Prinde.ma de mana, am gasit ceea ce cautam demult.... vreau sa fim impreuna!

Ochi mereu inlacrimati

incetati lacrimi sa cerneti,

vreau trairi si vreau poeme

ce pot vorbele sa.ofere.

Ieri consolat cu dulcele alint

astazi am ajuns ce sunt,

cand omul nu.i decat o simpla floare,

ti se ofileste la picioare.

Vreau sa privesc.napoi si sa zambesc,

tot ce.am trait, sa retraiesc,

nu vreau sa plang, sa.mi fie teama,

sa trec pragul alb ce ma cheama.

Incep sa te aud din ganduri,

mesterind in mine randuri,

in fata mea o cruce de lemn

peste ea sa ma rezem.

Mana ce mi.a fost intinsa,

O sarut, ca ma alinta..

(Trairi in alb – Tiberiu Pincova)

 ******

  ******

Am pus vesmant alb pe cuvinte, inca din noaptea asta... am trait acel moment cu tine si Tu mi.ai deschis fereastra. Astazi nu mai este maine, poate va fi niciodata... tot ce am gresit cu tine, Dumnezeu iarta. De mult pe al meu drum, am cautat si am intalnit, un om stilat... m.am apropiat si am inceput sa.l cercetez, parea ciudat. Era plin de cunostinte, era plin de sine... mi s.a parut totusi ciudat, caci ma cauta pe mine. La san purta ceva ciudat,ce il vindea... imi vindea iubire. Mi.a adus pe loc aminte, de poezie ce spunea asa....

"Eu vand iubire..." a explicat
"Şi se vinde foarte bine.
E foarte ieftină de cumpărat
Şi-o dau la orişicine."
"Domnule, tu râzi de mine!" am zis atunci.
"Cum ai putea să vinzi iubire?"
"În sticluţe" calm bătrânul mi-a răspuns,
"De vrei, îţi dau şi ţie!"
"De ce te-aş crede?", am întrebat
"Poate ai otravă în poţiuni!"
"Încerci sau nu, decizia e a ta.
Iubirea e un risc ce ţi-l asumi.
Tinere, nu-mi spune că ţi-e frică?
Că n-ai curaj să rişti puţin
Să cumperi de la mine o sticlă
Să bei un strop în fiecare zi..."
"...Dacă o pui aşa bătrâne, am să cumpăr
Nu mi-a lipsit curajul niciodată!
Dar de ce să beau o picătură?
De ce să nu o beau pe toată?"
"Prea multă căldură sigur te sufocă
Prea multă lumină va duce la orbire
Imaginează-ţi doar ce-ai să păţeşti
De la prea multă iubire..."

Convins, am cumpărat sticluţa şi de-atunci
Am băut câte un strop ca un medicament.
Şi s-a-ntâmplat exact aşa cum mi s-a spus,
Peste puţină vreme, a şi avut efect.
Deşi-am visat de-atâtea ori iubirea
Nu am visat-o niciodată că-i aşa...
Era minune, era însăşi Fericirea!
Era perfectă... şi nu mă iubea.
Am zis că aşa e la-nceput, mai greu
Şi-mi tot spuneam că totul va fi bine
Acum sunt trist, dar nu va fi aşa mereu
Că într-o zi mă va iubi şi ea pe mine.
Şi-am aşteptat, dar ziua aceea nu sosea
Şi după fiecare strop, eu sufeream mai tare
Cu atât tortura se adâncea
Cu cât iubirea devenea mai mare.
Era din ce în ce mai greu ca să mai vreau
Să fac şi mai puternic nenorocitul dor
Şi-atunci am hotărât că nu pot să mai beau
Am aruncat sticluţa şi-am mers la negustor.
"M-ai inşelat, bătrâne!", am urlat.
"Ai spus că voi avea iubire!"
"Dar ai iubire", a replicat.
"Doar că nu îţi este bine..."
"Atunci de ce mai are rost
Vreodată să iubesc cu foc
Dacă înăutru mă simt gol
Şi nu sunt fericit deloc?"
Atunci bătrânul a-nceput să râdă
S-a oprit cu greu şi s-a uitat la mine
Şi apoi c-o mână pe al meu umăr:
"Ascultă", îmi zise, "ascultă bine:
Iubirea-i doar un drum spre fericire
Un drum ce cere sacrificii si dureri.
Din când în când vei mai avea şi o mâhnire
Aşa vei şti într-adevăr că îl urmezi.
Şi trebuie să-l parcurgi până la capăt!
Nu să te plângi, nu să priveşti-napoi!
Altfel, ai s-o iei iar de la capăt
Şi ai să-mi ceri sticluţa doi.
Poţi să te dăruieşti atât pentru o fată?
Sau îţi e greu şi-ai să renunţi acum?!"
Am înghiţit în sec şi am păşit în spate
L-am privit în ochi... şi mi-am văzut de drum.

Stiu de.acum, ca am gasit ceea ce cautam demult... am gasit fericirea, ceea ce traiesc acum, este nemurirea!

Printre 18 picaturi de ploaie II...

 

 

 

 

 

 

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formula...

Te iubesc!

(Descantec de ploaie-fragment - Ana Blandiana)

*****

*****

Timpul si sufletul... timpul este prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc… dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate… iar sufletul, este o scanteie divina ce si-a uitat aripile in inima Creatorului, ramanand cu doua rani adanci ce sangereaza lumina. De aceea cad odata cu ploaia peste trupul tau, sarutandu.l... bat odata cu stropii de ploaie in geam, spunand, lasa.ma in sufletul tau sa ma odihnesc o viata! Te sarut, in fiecare strop de ploaie... aducand odata cu lacrima uda si lumina. Cand alergi desculta, printre 18 picaturi de ploaie... numara.ma si pe mine in gand, ma vei simtii, dand trupului tau forma divina. Parul tau va lua forma mangaierilor mele... a unui pom in care se regasesc toate fructele pamantului. Iar Eu, printre 18 picaturi de ploaie, ma opresc sa gust un fruct... dulcele fruct al vietii, sarutul tau!