Doi metri sub pamant...

Sper ca voi rezista, ca aici e familia mea
E bine sa ai langa tine prieteni ce-ti vor binele
Dar unii nu inteleg cum de Tu reusesti
Sa faci tot ce iti doresti
E bine ce fac, ca fac si merg in continuare
Nu las capu plecat si nu spun nici ca ma doare
Tu crezi ca Eu nu ma simt ranit
Ca sunt gonit alungat judecat dar totusi de ei inspirat
Cate`odata ma simt asa de singur... fi sigur
Ca Eu nu am de ce sa mint... fi sigur si va asigur
Ca fiecare gresala facuta iti face cate`un bine
N`avea incredere in altii, ai incredere in tine
Treci peste obstacole treci peste diferente
N`avea incredere in oameni ca au multe fete
Nu avea incredere nu`ti pune baza in femei si prietenii
Aceiasi treaba o aud mereu, aceleasi melancolii
Fiecare om are un suflet
Fiecare om merita`un zambet
Fiecare om are o sansa
Fiecare om greseste pentru ultima data...


Iti poruncesc, da-mi carnea ta... ba Nu... da-mi haina ta, oricum, da-mi totul din ceeace ai!!!!
Dar am uitat sa intreb... scuza-ma... ce ai, ce este al tau si poti impartii cu mine?
Iarta-ma... intreb, pentru ca nu am suficienti bani sa-ti cumpar increderea... nu am suficiente proprietati sa-ti castig dragostea si poate nu am suficienta vlaga in mine sa-ti pot demonstra asta!!!
Vrei sa fiu mut... tacit... surd si orb... dar Tu ce-mi oferi in schimb?
Dragostea ta plateste toate astea si Tu esti multumita... sau astepti sa-mi sufli ultima farama de sanatate pentru linistea din tine?
Am incalcat legea sufletelor mama sau am incalcat un juramant solemn... spune-mi te rog, pentru ca Eu a trebuit sa fiu atunci cand Tu imi cereai toate acestea, mut, surd, orb... alambicat... iarta-ma, dar mi-am pastrat acelasi nume ce il am si acum!!!
Iarta-ma, dar am ramas cu plasa carpita... in fund, ultima data si crede-ma, este ca noua... cineva o vrea... iar Eu i-am oferit-o cu toata inima... pentru ca Eu am fost acolo unde Tu ai lipsit mereu, iar petecul ce-l am de la tine, a fost prea scurt pentru viata ce o am inainte!
Ramai cu bine si tine mereu minte... amintirile frumoase, au un loc special in sufletele noastre... sa fi mandra de asta!

In brumarel pe 21...

Înţelegi perfect ca eşecul este un fapt şi nu o persoană, că ziua de ieri s-a încheiat aseară şi ca ziua ta de azi este una nou-nouţă...

Nu degeaba se spune ca prietenii adevarati ne sunt alaturi la bine si la rau... ziua de nastere poate reprezenta una sau alta din cele doua situatii, in functie de varsta pe care o avem si de starea de spirit... atunci cand suntem copii si asteptam cu nerabdare sa crestem, cand vrem sa parem mai mari si mintim in privinta varstei pretinzand ca avem un an sau mai multi in plus, fiecare zi de nastere este o sarbatoare, o bucurie pe care dorim sa o impartasim cu prietenii cu cei dragi. Ne simtim ca si cand am primi un premiu mult asteptat si binemeritat si vrem ca toti cei dragi sa fie de fata. Cu cat inaintam in varsta, cu atat bucuria scade, pana cand nu mai ramane nimic de sarbatorit. Vine timpul sa-i avem alaturi pe prieteni pentru a ne ridica moralul, pentru a nu ne simti singuri in acest moment al vietii, uneori poate si pentru a avea termeni de comparatie sau pentru a vedea ca lumea in care ne-am nascut si am trait pana acum a imbatranit odata cu noi si, nu in ultimul rand, pentru a avea impreuna cu cine sa depanam amintiri.
Dincolo de toate acestea insa, este o zi ca oricare alta, o zi care merita sa fie sarbatorita nu pentru insemnatatea ei, ci pentru faptul ca suntem acum aici si viata merge inainte, pentru faptul ca avem prieteni care ne sunt alaturi intotdeauna si impreuna cu care cream un nou set de amintiri... fiecare zi este la fel de pretioasa, chiar daca pe moment nu realizam acest lucru, si este pacat sa trecem prin viata fara a invata sa cinstim nu doar fiecare zi, ci fiecare clipa in parte, asa cum se cuvine... in secunda urmatoare, este ziua mea!!!

Ochii sufletului meu...

Mă caţăr pe lacrimă
să ajung la liniştea din stele
şi-acolo să poposesc sub castaniul ochilor tăi
şi când nu clipeşti să pun câte un gand
în petele de pe lună.


Mi se facuse dor…sa-i iau in palme, sa-i indemn sa zboare sau sa inoate, sa-i mangai cu lacrimi si sa-i adulmec cu ocheade, sa-i fardez putin cu un sarut apoi sa-i ascund in piept si sa suflu de trei ori sa nu fuga norocul de a-i fi regasit, sa-i transform in etern…
erau cei mai senzuali si iubitori ochi in care am privit vreodata… azi dimineata au sarit singuri din cutia cu amintiri si mi-au cutremurat privirile si ritmul cardiac, apoi s-au imprastiat: o parte in cer, o parte in mare, o parte in lumina… acum, refac drumul in cautarea tuturor pieselor acestui puzzle al privirilor din suflet.
A trecut un an de aunci si este pentru prima data cand timpul a parut a fi mai lenes... parca ar fi fost ieri... inca ma mai intreb de ce nu imi raspunde!
Peste cateva zile imi va spune: „La multi ani!”... vom vorbi din nou de vise si aproape deloc, de noi... isi va roade unghiile in acelasi mod placut, iar ochii ei vor straluci de fericire, aproape ca a uitat de boala ce-i macina corpul... dar in sufletul ei sant Eu, pe post de Craciun si de Anul nou.
Din acea zi, este mereu sarbatoare... iar din cutia cu amintiri ma privesc cu dor, ochii ei mari, negri si mereu inlacrimati... pentru ca acolo unde sant ei, nu sant inca Eu... doar lumina lor ce ma va urmarii mereu!

Srisoarea unui prieten muribund...

Iubirea pare sa fie ca un medicament,
este ceruta doar de cei in suferinta!

Am fost odata inspaimantat de faptul ca daca nu mai am pe nimeni voi fi vesnic singur... dar cum altfel puteam sa-mi dau seama cat de stupid sant, cat de vinovat si pustiu in suflet, dar mai ales, cine sant!?
Astfel aveam sa aflu ca din fiecare aveam cate putin... dar devenisem mai nervos ca oricand, nervos cu mine, nervos cu cei din jurul meu.
Ma izolasem de lume si nu puteam accepta faptul ca nu exista nicio deosebire intre individual si colectiv... acum, lumea se oglindea prin mine si devenise mai rea, mai dura, mai greu de inteles... ce era de facut?
Exista o parte buna si o parte rea in aceasta rutina, la fel cum se intampla in orice situatie in viata... sa fi robotic, executand zilnic acelasi ritual sau sa faci fata noului si neprevazutului improvizand.
Cei creativi sunt prinsi in capcana rutinei fara voia lor, iar cei tematori si nesiguri sunt impisi cu forta in valtoarea evenimentelor si nevoiti sa se descurce... dar oare nu exista un rost in toate? Nu inseamna ca fiecare are de invatat ceva ce nu stia inca?
Cine sta si asteapta sa-i pice fericirea din cer poate sa astepte mult si bine! Fericirea nu se intampla de la sine si chiar daca se indreapta cu pasi repezi catre cineva, nu gaseste drumul decat daca acesta ii iese in intampinare... odata ajunsa la destinatie, nu se deruleaza singura, ci dimpotriva, ca orice poveste frumoasa trebuie scrisa rand cu rand pe paginile vietii de catre cel care-si doreste sa fie fericit. Este o munca de fiecare zi si este o arta in acelasi timp, este nevoie de mult talent si imaginatie pentru ca povestea sa fie intr-adevar frumoasa si sa ramana astfel pana la sfarsit... dar mai intai de toate este nevoie de curaj, curajul de a incerca ceva nou, de a porni pe un alt drum, in necunoscut, de a iesi din tiparele obisnuintei si a confortului personal si de a da o sansa destinului care asteapta sa fie implinit.
Cand visele mor, in ce ne mai punem speranta... cand se alege praful si pulberea de tot ce incercam sa facem, ca si cand am fi blestemati... cand ne rugam si ni se pare ca nimeni nu ne asculta rugaciunea... cand ne uitam imprejur si nu gasim niciun sprijin?
Credinta noastra trebuie sa ramana la fel de puternica si in zilele bune, ca si in zilele rele, indiferent in cine am crede: in Dumnezeu, in legile Universului, in noi insine sau in cei de langa noi... de cate ori nu suntem nevoiti sa o luam de la inceput in viata... sa ne schimbam locul de munca, poate chiar meseria... sa incheiem o relatie de lunga durata si sa cautam o alta persoana alaturi de care sa traim... sa luptam impotriva unei boli grave, chiar daca sansele sunt minime? Eu, am cunoscut un om care a trait toate acestea, iar scrierile sale, sant oglinda sufletului sau.
Cand Eu am cazut, scrisoarea lui m-a invatat rolul meu in aceasta lume... m-a invatat pentru ce merita sa traiesc:

In ultimul an am fost de patru ori in situatia asta ...o data am si 'plecat' pentru aproape trei zile si gandul mi-a fost -in primul rand- la o persoana foarte draga mie, la EA ... la zambetul, cuvintele, melodia ei, scrisorile ei, intr-un cuvant la EA!!! S-a dovedit o mare dezamagire intr-un final, pentru de cand eu am scapat de iminenta amenintare a mortii, nici macar nu-mi mai vorbeste ... Probabil ma ingropase deja... Ceea ce incerc sa-ti spun e ca ATUNCI nu mai visezi, nu-ti mai pasa de placeri, filozofie, citit, muzica ... iti pasa doar de ceea ce IUBESTI profund, pur si din tot sufletul, cu toata fiinta!!! Asta nu inseamna ca nu te poti insela, iar apoi daca 'patesti' ca mine, sa te intorci la viata, crede-ma, preferi sa nu o mai fi facut deloc ...

Printre 18 picaturi de ploaie...

“Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfârsit.”



Cand simt acel dor, imi place sa stau cu ochii inchisi, afara in ploaie… nu credeai vreodata ca ai sa faci asa ceva… ca ai sa ajungi asa… nu stiu cum sa descriu asta, ca si acei oameni care se uita la luna sau care petrec ore in sir uitandu-se la valuri sau la apusul soarelui… sau poate ca nu sti!? Oricum, iti place sa fi asa, luptand cu intunericul… simtind cum apa iti intra prin camase, pana la piele… simtind solul crescand sub picioarele tale… si mirosul… si sunetul ploii cum loveste frunzele… si lucrurile despre care scrie in cartile pe care nu le-ai citit… asa esti Tu, cine ar fi ghicit?
Acel dor ce-l simt pe piele parca as fi uns cu sute de cuburi de ghiata… tatal ce nu a fost acolo cand simteai acea raceala… mama ce sorbea o sticla de bautura la micul dejun, Tu te-ai fi imbatat si daca te gandeai la o singura bere… nici macar nu te-ai drogat in timpul liceului, doar ai inhalat fumul din Disco-Bar… si acum te simti ca si cum ai vrea sa iei toate drogurile din lume… dar niciun drog din lume nu are sa schimbe sentimental, ca viata ta a fost numai un vis si Tu doar acum, cu ploaia, ai reusit sa te trezesti… “Dar imi place sa mananc prajitura in vana, a spus pisica… si Tu ar trebui sa incerci odata, a spus pisica in timp ce s-a asezat… si atunci m-am enervat, pentru ca nu era timp de distractie… am spus:” Iesi afara pisico!”
Te gandesti… nu esti obisnuit sa faci asta… cand te gandesti ca ai juma’din viata si te mai gandsti inca la singura persoana cu care te-ai sarutat cu adevarat… iar gandul tau este si acum acelasi… locuiesti sub cerul liber, acelasi sub care ai si crescut… deja am complectat biletul de loterie, dar, inca nu m-am hotarat ce am sa fac daca voi castiga.
Cred ca am sa-mi vopsesc parul deja albit, poate blond sa-mi lumineze bine fata… am sa-mi pun un piercing… poate am sa fac chiar cativa pasi in ploaie!
Sant singur! Singur… nu am fost niciodata atat de singur, doar minciuna imi tine companie… acum vezi lucrurile clar… vezi toate aceste vieti efemere, aceste voci efemere… te uiti la toate lucrurile pe care nu le poti cumpara, pe care acum nici nu vrei sa le cumperi… toate lucrurile care or sa mai fie inca aici dupa ce te-ai dus!
Atunci iti dai seama, ca toate lucrurile pe care le-ai dorit… acele vitrine pline si frumoase, toate modelele din cataloage… toate culorile si ofertele speciale… toate gramezile de fructe, mancarurile acelea unsuroase, exista doar pentru a ne lua gandul de la moarte si nu prea au efect.
Ma plimb descult in ploaie… ador ploaia… adica, o urasc sau poate o iubesc… nu stiu!
Stiu doar ca implor natura sa-mi cante… iubesc acest sunet al stropilor de ploaie, care ating frunzele, din varful pomilor pana la baza… o melodie careia ii cunosc pe de rost versurile.
Uneori lumea nu este asa cum ne asteptam sa fie... lucrurile pot merge rau sic red ca nu doresti sa sti de ce imi vine sa vomit… sau chiar vrei sa sti?
Vomit pentru ca la varsta de 4 ani, mama ma inchidea in casa ca Ea sa poata muncii in ore suplimntare pentru mine… pentru ca la 8 ani, o vedeam cum se stinge iar tatal meu era departe… pentru ca la 16 ani, tata mi-a interzis sa merg la singura petrecere la care chiar vroiam sa merg de-o viata… vomit pentru ca la 17 ani a trebuit sa muncesc in vacante pentru a avea bani de scoala si a trebuit sa ma maturizez peste noapte si acum nu mai am niciun vis… fara vise nu ai viata!
Cred ca iubesc sa ma plimb, printre 18 picaturi de ploaie…