Atat iti las ...si o eternitate!

... stiam ca asa va fi, nu m-am regasit acolo niciodata, nu mai puteam sa rad sa port masca ipocriziei, nu mai puteam sa fiu amabila nu mai puteam sa indur, nu mai puteam sa vad, sa aud... am plecat tipand... dar oare unde ma regasesc? absenta mea va deveni leac impotriva urii ce mi-au purtat-o cei in care am crezut, naiva fiind... sau poate ca abia acum ma vor asasina barfindu-ma mai mult... la nesfrasit, mereu, pana la Dumnezeu si inapoi, de un infinit de ori... poate vor obosi sau poate ca nu... nu voi mai reveni, niciodata acolo... sunt condamnata sa plec in lumea mea... cenusie ca un blestem
si eu sunt singura, ca si tine, sunt singura cu tine, tacuti amandoi, tinandu-ne de mana asteptand ce nu va veni niciodata...
sa nu plangi, sa iti amintesti de mine zambind, priveste in sufletul tau si ma vei vedea acolo, mi-ai spus ca vrei, ca poti fi eternitatea mea, oricine ai fi tu, atunci sa o faci! sa te bucuri si pt minei... si voi simti si iti voi zambi recunoscatoare, voi zambi pt tine..as vrea sa simti asta atunci, atat de mult as vrea..
traieste si pt mine, frumos si simplu asa cum imi placea sa spun, ai grija de tine pt ca sufletul meu este acolo, cu tine..
Pastreza-ma doar pentru tine si in tacere, pt ca asta mi-a placut mereu, sa fie liniste... promite-mi asta!
... sa nu plangi, sa nu ceri, sa nu disperi, sa nu cazi
Voi fi cu tine mereu, si acum sunt cu tine, acolo, langa mana ta este mana mea ce te tine strans, cu disperare...ramai eternitatea mea, iar eu te voi iubi tot atat de mult.
... am 4 zile de cand nu mai stiu cum ma cheama... o vesnicei... urechile ma dor de la casti, am ascultat si ascult melodiile de la tine, ma ridic de pe scaun dar revin in urmatoarea secunda de teama sa nu te pierd, este singura mea legatura cu tine... la cursuri nu am mai fost, nu imi amintesc sa fi mancat.. am inchis telefonul, nu raspund la sonerie.. nu stiu de ce ma cauta lumea?! Imi amintesc ca v-am visat, aseara parca...pe tine si pe buni... buni imi punea o parie frumosa, cu flori, pe cap si radeam, parca nu eram eu...si tu radeai... m-am trezit zambind... cat mi-am dorit sa nu o fi facut niciodata, sa nu ma fi trezit...
ma simt rau... am slabit mult... am fost, sunt la un pas sa imi curm viata, si mi-e lesne sa o fac pt ca am mai incercat asta... cu tot pacatul din lume spun, recunosc asta... dar am in minte acest gest, si il pastrez ca pe ultima mea speranta catre linistea pe care mi-o doresc atat de mult...

...sunt multe de spus... viata mea pana la 20 de ani, o viata nenorocita... si nu stiu cu ce as putea sa incep, ca toate imi par un inceput... as veni acum la tine, mi-as lua haina din cuier si as pleca lasand usa deschisa, ca un protesc pt tot ce las aici ca o razbunare cu mahnire cu revolta cu toate cate mai vreau sa indur:(((... as veni la tine si as sta langa tine fara sa spun un cuvant, poate as plange sau poate as dormi si eu in sfarsit linistita fara comaruri fara gandul ca maine este o noua zi, pe care o voi gasi la fel de searbada, inutila... poate doar te-as privi sau poate ti-as spune de un infinit de ori ca te iubesc, ca iti multumesc... poate as muri langa tine si nu as regreta stiind ca te-am vazut aevea, ca te-am atins...
... nu mi-ai gresit cu nimic... nu am pt ce anume sa te iert... nu sunt usor de inteles... si nici nu am pretentia sa fiu inteleasa... spun doar ce simt... de felul meu vb foarte putin spre deloc... acum as vorbi cat pentru toate zilele in care nu am spus nimic.... doar ca ma dor toate, iar tu sa ma ierti
...cum iti explici ca mereu esti in continuarea gandului meu? iti scriam de faptul ca as vorbi... iar tu imi raspunzi,, vorbeste-mi neincetat...''
am zambit... un zambet chinut, pentru ca am uitat cum se face...
..sunt cu tine, acolo, in sufletul tau... in palma ta... cuminte sunt si dorm... dormi cu mine Iubire
stiu
stiu ca o sa mor dar ce mai conteaza oare stiu ca ma iubesti si tu si tata ma va iubi apoi. stiu ca existi si ca vei exista si pt mine si ca te vei tine de promisiune
pt ca am incredere inn tine

alice.

Cineva imi spunea ca nu exista iubiri imposibile ci doar persoane imposibile si ca ne indragostim de cine nu trebuie. De parca ar exista oamenii de care trebuie sa te indragostesti si oamenii de care nu trebuie toate sunt relative atunci cand ajungi sa vorbesti despre sentimente.De ce devine o iubire imposibila? Pentru ca avem prostul obicei sa proiectam asupra celuilalt asteptari nerealiste. Il vedem asa cum am vrea noi sa fie nu asa cum este in realitate si atunci cand se intampla sa actioneze altfel decat ne-am dori lumea noastra se prabuseste si ne simtim tradati.Si mai e ceva, trebuie sa accepti ca dragostea nu tine o vesnicie. Are un inceput si deja stii ca te indrepti catre sfarsit. Este inevitabil si nu-ti ramane decat sa traiesti clipa.
Daca am putea sa admitem ca la un moment dat ne-a fost teama de un nou inceput, ca ne-a fost frica sa ne implicam pentru ca era prea mult, ca n-am stiut ce vrem de fapt si n-am putut sa marturisim acest lucru, ca am fost inselati si n-am dorit ca acest lucru sa se repete din nou poate ca am gasi explicatia faptului de ce am preferat sa fugim si apoi e nevoie de curaj ca sa ramai si sa lupti pentru ceea ce iti doresti.
"Pentru fiecare dintre noi, lumea se sfarseste odata cu viata noastra traita asa, pe nesimtite."
Da, lumea mea, cea pe care o stiam se sfarsea zi de zi, cu fiecare clipa care trecea si zadarnic incercam sa pastrez pentru mine blestematele de clipe. O umbra ma insotea si imi soptea: locul tau nu este aici ci in lume, departe de toti si de toate. Ma lasam mistuit de focul care ma gonea si mai departe, cautand in zadar un liman langa care sa spun: asta este ce mi-am dorit! Dar nu se intampla niciodata asa. Treceam peste timp si spatiu de parca nici n-ar fi existat. Nimeni nu era langa mine ca sa ma opreasca sa fac pasul inapoi de pe marginea prapastiei. Balansul intre bine si rau ma atragea prea mult si granita dintre ele s-a subtiat pana cand au devenit ambivalente. Nu mai stiam: ceea ce credeam eu ca este bine avea acelasi sens si pentru ceilalti? Eram mereu pe picior de razboi. Cu mine insumi mai ales. Lucrurile se desfasurau dupa legi imuabile care treceau peste mine. Cel mai simplu mi se parea sa ma las dus de val iar locul unde m-a dus valul era departe de tot ce mi-am inchipuit ca este posibil.