Dulce acrisor si ceva fermecator...

Îmi pari cunoscută…
semeni cu un gând
care aleargă pe străzile minţii
în stânga şi-n dreapta
încercând să se facă remarcat
semeni cu o voce
pe care o aud
îndată ce-nchid ochii
iar glasul tău îl cunosc din vis
căci cuvintele rostite
seamănă într-un totul
celor ştiute de mine
semeni cu un vis
care odată pe an îl am
apoi dispare
şi apare abia anul următor
mai frumos
şi mai încrezător
semeni cu dorinţa mea…


Se spune ca de la inceput incoace, fost’au multi sa migaleasca omul… din lut sau lemn, apoi i-au dat viata, dar…
Cine imbratiseaza o femeie este Adam... femeia este Eva... totul se intampla pentru prima oara... toate in jurul meu se intamplau... pentru prima oara!
Vazut-am ceva stralucitor si mare pe cerul instelat... ca-i Luna mi se spune... ciudat, spun Eu... luna mai are semeni? E Soarele mi se raspunde... dar ce pot face cu doua cuvinte si o mitologie?
O infiorare simt cand vad copacii.. oh, cat sunt de frumosi!
Se-apropie de mine cu blandete tot felul de jivine pentru ca eu sa le spun pe nume... pe raft stau carti, dar litere nu au, cand cartea o deschid, apar si ele.
Cand rasfoiesc Atlasul, trasez conturul continetelor delimitate de pete mari albastre...
cine aprinde un chibrit in intuneric nascoceste focul.
In oglinda cineva sta la panda... acesti ochi care nu se uita.
Cine recita un vers si naste o poezie, a plecat din acei ochi in visare.
Am visat Cartagina si legiunile care au nimicit Cartagina.
Am visat spada si balanta... laudata fie dragostea in care nu exista posesor si posedat,
caci amandoi se lasa in voia ei.
Nimic nu e atat de vechi sub soare... totul se intampla pentru prima oara, dar intr-un chip vesnic. Cine citeste cuvintele mele le inventeaza, in definitiv viata noastra consta dintr-un sir lung de repetitii: cate mii de nasturi incheiem si descheiem intr-un an?
Cate petreceri practic identice, cu aceiasi doi-trei amici si cu barfirea celor absenti, organizam?
Ar trebui sa numim deja-vu mai fiecare moment pe care-l traim... si ravasirea pe care ti-o produce, magia intensa pe care, fara sa stii de ce, o simti intotdeauna intr-o astfel de situatie. Sigur, sigur, exact asa a fost! „Da, da, asa a fost atunci!”, iti spui mereu si mereu si abia cand acest extaz te paraseste, de parc-ai fi fost un dop de pluta pe apa, ridicat o clipa pe creasta valului si coborat iarasi in vale, incepi sa te-ntrebi ce anume din ce ai vazut, ti-a provocat furtuna aceea in memorie. Nu vei gasi raspunsul, oricat l-ai cauta... poate vei rememora vreo fraza sau vreo imagine, dar n-ai sa fii in stare sa-ti aduci aminte in ce moment din trecut ai fost transpus: ai uitat, asa cum se evapora visul atat de viu la doar cateva secunde de la trezire. Ramai doar cu senzatia ca ai trait ceva infinit de pretios, ca pentru o fractiune de secunda te-ai intors, literalmente, in corpul care ai fost, sau poate si mai departe, printr-o memorie atavica: in corpul mamei tale, al bunicii tale sau al celtei, roxolanei sau sarmatei care ti-a fost stra-stra-stra-(….)-strabunica in adancul timpurilor. Cred ca ai colectionat si tu senzatiile acestea, sperand ca intr-o zi le vei gasi sensul ascuns.
Iei mai intai femeia pura, fetita fiind, apoi adolescenta si femeia mama si asa cum anii trec, incearca sa-ti reamintesti parfumul! Cred, de fapt, ca aceasta senzatie fara nume seamana cel mai bine cu suferinta intensa a unei iubiri neimpartasite sau pierdute. Mi se facuse frica... aveam sa innebunesc? Cum ma gandeam la acel parfum, cum imi revenea in minte, simteam ca se apropie iarasi de mine acel val gata sa ma ridice din nou din mine insumi.
De fiecare data imi propuneam sa alerg dupa fata care mirosea atat de tare a dragoste... sa o-ntorc de umar si sa o-ntreb: „De unde te cunosc?” sau „Vrei sa te mariti cu mine?”, intrebari care mi se pareau, in exaltarea mea, perfect echivalente. N-am facut-o niciodata pana in ziua cand a fost prea tarziu. Si nu pentru ca mi-as fi dorit ca totul sa ramana, sub pecetea tainei, ci pentru ca mereu incercam cu disperare sa respir cat mai mult in miezul acelei explozii de suferinta, pe langa care realitatea unei femei oarecare, repede inghitita de multime, nu mai conta prea mult. O singura data am avut sentimentul iluzoriu ca stabilesc, in fine, un cap de pod cu tinutul indepartat, lucrul cel mai enigmatic, o umbra, o mare umbra cazand in fata mea. Totul tinea cat o clipire din ochi, totul se-ntindea parca in cele mai senzitive zone ale memoriei mele. Nu era o imagine, era ceva viu, era o clipa traita de mine candva si patrunsa miraculos in realitate… oricat m-am straduit, n-am putut gasi in memoria mea o localizare a acelei fulgurante viziuni, fusese poate, dintr-un vis… de cand m-am trezit acea faptura imi lasase in suflet un gust dulce-acrisor si un pic fermecator...