Un vis, ce se repeta la nesfarsit...

 

 

 

 

 

 

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

(Am gresit – Maria Eftimie Kabbout)

******

******

Acelasi vis ce se repeta, asemeni melodiei ce tine decor Lunii... si cerul stralucind de stele, iar Eu alerg, zambesc sau plang, sa uit de zilele mai grele. Cand Soarele rasare si razele incep sa arda... as vrea sa am putere, sa schimb aceasta lume oarba. Cand aerul curat de dimineata, ca un parfum se simte... Sa ma trezesc din visul dulce la realitate, iar Ea din nou sa ma alinte. Un vis frumos ce l.am trait, ca ma iubeam cu tine... de trupul tau eram parca infometat, iar Tu ma sarutai necontenit pe mine. Cu sanii ma jucam, in brate te strangeam, ce fericiti eram!... te sarutam cu sete, obrajii, gura, gatul tot, tot trupul pe.ndelete! Iar Tu imi spuneai iubito... „Mereu tot trupul ti-l doream, incet-incet sa ma patrunda, lumina ochilor căprui... in ei ma luminam, ca in Luna, soptindu-ti la ureche, lent, ca inca as mai vrea Tu gura sa-mi saruti si sanii sa mi-i strangi, pe coapse, mana sa imi pui. Din tremur, trupul sa mi-l stingi si sa incepem iar, si iar, sa nu ne-oprim, iubite!”  O noapte de vis si asa la nesfarsit as vrea, o viata de.acum.nainte... din vis Eu m.am trezit arzand ca o stea, de dorul tau iubito si trupul meu usor vibrand, incearca sa te strige! Acum sunt cea mai luminoasa stea, de pe bolta instelata... privesc in ochi, lumina ta, Tu Luna, ramasa inghetata!

Prinde.ma de mana, am gasit ceea ce cautam demult.... vreau sa fim impreuna!

Ochi mereu inlacrimati

incetati lacrimi sa cerneti,

vreau trairi si vreau poeme

ce pot vorbele sa.ofere.

Ieri consolat cu dulcele alint

astazi am ajuns ce sunt,

cand omul nu.i decat o simpla floare,

ti se ofileste la picioare.

Vreau sa privesc.napoi si sa zambesc,

tot ce.am trait, sa retraiesc,

nu vreau sa plang, sa.mi fie teama,

sa trec pragul alb ce ma cheama.

Incep sa te aud din ganduri,

mesterind in mine randuri,

in fata mea o cruce de lemn

peste ea sa ma rezem.

Mana ce mi.a fost intinsa,

O sarut, ca ma alinta..

(Trairi in alb – Tiberiu Pincova)

 ******

  ******

Am pus vesmant alb pe cuvinte, inca din noaptea asta... am trait acel moment cu tine si Tu mi.ai deschis fereastra. Astazi nu mai este maine, poate va fi niciodata... tot ce am gresit cu tine, Dumnezeu iarta. De mult pe al meu drum, am cautat si am intalnit, un om stilat... m.am apropiat si am inceput sa.l cercetez, parea ciudat. Era plin de cunostinte, era plin de sine... mi s.a parut totusi ciudat, caci ma cauta pe mine. La san purta ceva ciudat,ce il vindea... imi vindea iubire. Mi.a adus pe loc aminte, de poezie ce spunea asa....

"Eu vand iubire..." a explicat
"Şi se vinde foarte bine.
E foarte ieftină de cumpărat
Şi-o dau la orişicine."
"Domnule, tu râzi de mine!" am zis atunci.
"Cum ai putea să vinzi iubire?"
"În sticluţe" calm bătrânul mi-a răspuns,
"De vrei, îţi dau şi ţie!"
"De ce te-aş crede?", am întrebat
"Poate ai otravă în poţiuni!"
"Încerci sau nu, decizia e a ta.
Iubirea e un risc ce ţi-l asumi.
Tinere, nu-mi spune că ţi-e frică?
Că n-ai curaj să rişti puţin
Să cumperi de la mine o sticlă
Să bei un strop în fiecare zi..."
"...Dacă o pui aşa bătrâne, am să cumpăr
Nu mi-a lipsit curajul niciodată!
Dar de ce să beau o picătură?
De ce să nu o beau pe toată?"
"Prea multă căldură sigur te sufocă
Prea multă lumină va duce la orbire
Imaginează-ţi doar ce-ai să păţeşti
De la prea multă iubire..."

Convins, am cumpărat sticluţa şi de-atunci
Am băut câte un strop ca un medicament.
Şi s-a-ntâmplat exact aşa cum mi s-a spus,
Peste puţină vreme, a şi avut efect.
Deşi-am visat de-atâtea ori iubirea
Nu am visat-o niciodată că-i aşa...
Era minune, era însăşi Fericirea!
Era perfectă... şi nu mă iubea.
Am zis că aşa e la-nceput, mai greu
Şi-mi tot spuneam că totul va fi bine
Acum sunt trist, dar nu va fi aşa mereu
Că într-o zi mă va iubi şi ea pe mine.
Şi-am aşteptat, dar ziua aceea nu sosea
Şi după fiecare strop, eu sufeream mai tare
Cu atât tortura se adâncea
Cu cât iubirea devenea mai mare.
Era din ce în ce mai greu ca să mai vreau
Să fac şi mai puternic nenorocitul dor
Şi-atunci am hotărât că nu pot să mai beau
Am aruncat sticluţa şi-am mers la negustor.
"M-ai inşelat, bătrâne!", am urlat.
"Ai spus că voi avea iubire!"
"Dar ai iubire", a replicat.
"Doar că nu îţi este bine..."
"Atunci de ce mai are rost
Vreodată să iubesc cu foc
Dacă înăutru mă simt gol
Şi nu sunt fericit deloc?"
Atunci bătrânul a-nceput să râdă
S-a oprit cu greu şi s-a uitat la mine
Şi apoi c-o mână pe al meu umăr:
"Ascultă", îmi zise, "ascultă bine:
Iubirea-i doar un drum spre fericire
Un drum ce cere sacrificii si dureri.
Din când în când vei mai avea şi o mâhnire
Aşa vei şti într-adevăr că îl urmezi.
Şi trebuie să-l parcurgi până la capăt!
Nu să te plângi, nu să priveşti-napoi!
Altfel, ai s-o iei iar de la capăt
Şi ai să-mi ceri sticluţa doi.
Poţi să te dăruieşti atât pentru o fată?
Sau îţi e greu şi-ai să renunţi acum?!"
Am înghiţit în sec şi am păşit în spate
L-am privit în ochi... şi mi-am văzut de drum.

Stiu de.acum, ca am gasit ceea ce cautam demult... am gasit fericirea, ceea ce traiesc acum, este nemurirea!

Printre 18 picaturi de ploaie II...

 

 

 

 

 

 

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formula...

Te iubesc!

(Descantec de ploaie-fragment - Ana Blandiana)

*****

*****

Timpul si sufletul... timpul este prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc… dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate… iar sufletul, este o scanteie divina ce si-a uitat aripile in inima Creatorului, ramanand cu doua rani adanci ce sangereaza lumina. De aceea cad odata cu ploaia peste trupul tau, sarutandu.l... bat odata cu stropii de ploaie in geam, spunand, lasa.ma in sufletul tau sa ma odihnesc o viata! Te sarut, in fiecare strop de ploaie... aducand odata cu lacrima uda si lumina. Cand alergi desculta, printre 18 picaturi de ploaie... numara.ma si pe mine in gand, ma vei simtii, dand trupului tau forma divina. Parul tau va lua forma mangaierilor mele... a unui pom in care se regasesc toate fructele pamantului. Iar Eu, printre 18 picaturi de ploaie, ma opresc sa gust un fruct... dulcele fruct al vietii, sarutul tau!

Sarutul spinului...

Să nu te-ndrăgosteşti de mine primăvara,
Când vreau să fug cu ochii mei desculţi
Prin roua visului ce-mi cucereşte seara...
Ai să mă pierzi prin muguri nenăscuţi.
Să nu te-ndrăgosteşti de mine vara,
Când cerul mă îndeamnă să-l provoc
La joc de fulgere, şi la ceartă cu marea...
Tu dintre nori n-ai să mă vezi deloc.
Să nu te-ndrăgosteşti nici toamna de poet,
Septembrie nu-mi va permite fuga
Căci dor de primul măr mai port în piept...
Şi nu-i voi neglija,fecioară,ruga.
Doar iarna sunt dispus pentru amor,
Dar fi te rog concisă-n gând şi fapte
Să nu ne prindă Martie în zbor...
Căci vom cădea din cer în munţi,pe spate.

(Poezie de dragoste – Tamas Vasile-Antonie)

 *****

*****

Poate ai fost acolo, cand spinul punea petala... in dor, mugur de iubire!? Intr.o zi, am sa plantez in fata casei, un trandafir rosu de catifea... poate ma va invata sa nu mai intreb spinii, de ce apara frumusetea trandafirilor.  Noaptea isi presara albul fainii pe fruntea mea...s i imi place sa ascult cum pocneste lemnul sub sarutul focului. Privesc la cufarul cu zestrea ramasa neatinsa... lumina ce.i da mereu culoare cercului ruginit cu ochi de diamant. Conturul tabloului caruia a trebuit sa.i schimb locul... cata lumina a ramas acum in locul lui! De ce uneori, vantul ne ia petalele si ne lasa vii spinii... iar frunzele isi pastreaza mereu locul lor!? Astept de.acum raza, ce aprinde trandafirul... si ochiul ramas incantat de culoarea lui!

Eternitate...

Scriu... si simt ca.i tot ce mai pot face,

Cand nu mai ai puterea s.o arati prin fapte!

Prin vers, creezi o lume cum iti place,

Si razi si plangi si canti, nu doar in soapte!

(Poeme – Gabriel Matrana)

*****

*****

Intr.un colt al camerei vopsita toata.n alb o lumanare uiata plange... si.ntr.un tarziu suflul exploziei o stinge. Si totusi oamenii speriati ies din case bucurandu.se de fapt de jocul de artificii de pe cer... semn ca singuaratatea alergatorului de cursa lunga ar trebui sa ia sfarsit! Si toate astea pentru ca visasem un om cu o pasare pe umar iar pasarea era sufletul meu , uneori pasarea e Dumnezeu ... se facea ca eram in camera, usa o deschidea Moartea! Pasarea pe umar tremura... si omul din vis pe mine ma visa!

Te iubesc... ganduri ce spulbera dorul

Îmi trec arome
de măr copt
prin scânteia vieţii
împletite-n flori aurii
cu ochii plini de valuri
pictez şoapte
în culori pastelate
gândurile-mi sunt păsări
ce vor zbura spre cer
ca să aducă flori
adunat din clipele
de dor
şi lacrimi înfundate
transformate-n valuri
de furtună
ce se împletesc
cu unde înspumate
de timp
păşesc cu tălpile goale
pe un tărâm de vise albe

amestecate
cu albastru infinit.

(Vis Alb – Lenus)

 *****

*****

Mereu iti cuprind cu dor urmele, sarutandu.ti pasii marunti pe nisipul din desertul infinitului… desenez in minte chipul tau, facandu.i tablou in retina. Danseaza fluturi pe lacul sufletului si noaptea se imparte.n infinite cioburi de lumina… cu greu cade lumina in dimineata cand te regasec in gand.Peretii goi isi pierd incet-incet, din albul vechiului parfum… raza ce se opreste in glastra, de unde trandafiri zambesc. Deschid larg bratele, in care sa cuprind tot cerul…  calc lacrima cu buzele sa dau uitarii si ma dedic rabdarii, fiindca te iubesc!

Where the hot meet the cold, the spirit meet the soul...

Am murit de multe ori,

atunci cand nu stiam cum e iubirea.

M.am renascut din nou,

cand te.am intalnit pe tine.

Am crezut ca iubesc,

la fiecare rostire a acestor cuvinte.

Dar doar cu tine,

am simtit fiecare litera ce le compune.

De atunci ma trezesc in fiecare zi,

repetand intr.una...

Te iubesc, te iubesc, te iubesc!

Te regasesc in gand, dis.de.dimineata,

te pierd tarziu in noapte, in urmatorul vis...

(Pentru ca iubesc - Tiberiu Pincova)

 *****

 *****

Acolo unde caldura sufletului si a credintei,  intalneste frigul singuratatii si al tristetii... acolo unde spiritul se intalneste cu trupul, incerc sa exist in aceasta lume. Nu am facut nimic din tot ce am creeat, pentru a fi mai bogat sau a parea un rasfatat... am facut totul pentru mine si unica clipa, a vietii ce mi.a fost daruita. Am profitat de fiecare secunda, pentru a fi mai bun, mai sincer, mai aproape de Cer... pentru ca in sinea mea, cred ca  este, distanta ce ne desparte de realitate. Am profitat de sunet, de lumina, de culoare... si am atins, tot ce este mai frumos pe acest Pamant.

Mai am un singur petec din intregul ce creeaza acest Univers... o pagina ramasa goala, pe care doresc sa scriu poeme si.o panza pe care sa pictez!