Iubirea mea-i in tine…

Daca iubesti averea
Si simti c-asa e bine
Si luxul si puterea,
Nu ma iubi pe mine!
Daca ti-s dragi falosii
Si cei de prin vitrine,
Modernii si frumosii,
Nu ma iubi pe mine!
De vrei sa fiu ca altii,
Atunci cand sunt cu tine
Si iubesti diplomatii,
Nu ma iubi pe mine!
De-ai vrea sa fiu mai tare
Si sa n-auzi suspine,
Atuncea cand ma doare,
Nu ma iubi pe mine!
Daca-ti doresti placere
Si uiti de tot cand vine,
Pot altii sa ti-o-ofere
Nu ma iubi pe mine!
De vrei sa fii nevasta
Celor ce-s buni cu tine,
Sunt multi pe lumea asta,
Nu ma iubi pe mine!
Doresti perfectiune,
N-o cauta in mine.
Lumea-i desertaciune,
Nu ma iubi pe mine!
Dar de iubesti iubirea
Ce sta ascunsa-n tine
I-ti dau nemarginirea:
Iubeste-ma pe mine!
Inima mea-ti va spune
Ca bate pentru tine.
Si nime-n asta lume
Nu te-o iubi ca mine.
Si daca-mi simti iubirea
Inchide pumnul bine,
Ca-n mana-ai fericirea:
Iubirea mea-i in tine...


Demult, atunci... tare demult, candva... pierdut acolo, in infinit, traia un gand... gandul meu la tine. Nu stiu acum sa-ti spun, sa-ti povestesc, era etern din fire... era, de iubire.
Demult, atunci, candva... tare demult, stiam tacut iubirea s-o ascult, s-o invat, s-o port, s-o daruiesc... eram mic, dar in iubire, mare. Atunci, demult... undeva, candva... ti-am scris o poezie, dar nu stiu ce-am facut cu ea... poate i-am compus si o melodie, apoi am ascuns-o adanc in inima mea. Tin minte, ca-ti cantam des aceasta poezie... cat tinea ziua… iar noaptea iti visez scrisori, in care iti povestesc de mine... cuvinte cat sa tina pana-n zori, sa fie iarasi, maine! Acum, nu mai compun scrisori... si nici melodii cu gust de poezie... iar cand se face mereu maine, sunt coplesit de dor... sunt absorbit de tine!
Demult, atunci, candva mereu... mi-ai dat din gandurile tale ca sa beau, sa ma hranesc cu tine... din alb si negru mi-ai facut curcubeu... si zilele mi le-ai facut senine. De-ar fi sa te aleg ingerul meu... te-as alege dintre sfinti numai pe tine! Cand mana-mi asterne aceste randuri, e scrisul meu... si sufletul e de la tine...

Pasarea de diamant...

Inima mea
respira fericita in bratele tale,
dezmierdata de mangaierea
palmelor tale.
Visele noastre frumoase
se leaga in Luna si in stele
inverzind cu ziua buna,
anotimpurile din ele.
Ma acoperi cu cerul,
imi pui sub cap
perna moale de nor,
Ma infasori in sarutari patimase,
iar atunci cand buzele mi se usuca de sete
lasi sa curga
lacrimi de bucurie peste ele.
Si imi sigilezi gura
cu pecetea buzelor tale moi,
sufletul meu tresare la fiecare atingere,
Gusta emotia si febra ce m-aprinde.
Tu nu esti o zeitate, iubito,
esti pasarea mea de diamant,
si ramai in fiecare zi
punct de reper esential
al noii mele existente…

Pe virful degetelor, pe virful inimii, pe virful pieptului, pe virful acului care te coase... simt durerea ce te apasa, uitarea ce nu te lasa, sa te intorci acasa. Casa mi-am facut in tine si casa ti-ai facut in mine... ma uit pe geam si te zaresc... ochii mari caprui care plutesc in siguranta la suprafata unei perechi de margele calauzitoare si zambet vesel. Buzele tale moi, foarte gustoase... pielea inmiresmata, atat de delicata ca mostenitoare eleganta de regate... din lumina solara iti tragi caldura sufletului... din noaptea alba si rece curajul, si din amintire amarul.
Ziua, te regasesc mereu intr-un zbor intins, pentru a atinge a infinitului culme... departe de lumea re ace ti-a umbrit trecutul... zbori, intre pamant si stele, iar uneori chiar te cufunzi in ele. Ziua, in "Lobelie", floarea noptii... putine flori se deschid numai pe intuneric... pielea unei astfel de flori poate avea orice culoare, in functie de cat de repede respire...orice gust, in functie de locul de care iti apropii buzele... orice reflexie, in functie de cum o mangai... tandru sau apasat. Cand vorbesti, frunzele ii freamata, se lungesc intr-o febrila cautare a unui cer nevazut... cand se tem ca l-au atins se rasucesc cu fata inchisa in sine, se tem si mai tare. Atunci incepe sa ploua, te transformi in milioanele de picaturi ce nu ating niciodata pamantul... esti uda, esti verde, esti simt... nici macar nu stiai ca iti place. Astfel, ziua te scot in geam si noaptea te tin in colivie...
ziua frunzele tale imi indica nordul, iar noaptea cantecul tau imi incalzeste sufletul... esti punctul de reper al noii mele existente...

Vesnic Primavara…

MOTTO

"Vor putea taia toate florile, însa nu vor putea opri primavera... vreau sa fac cu tine ce face primavara cu ciresii..."


Cat de minunat este sa iubesti, sa te amesteci omogen cu persoana ce-ti tine titlu, ochiilor… la zambetul ce nu mi-l pot retine cand o reintalnesc, caldura ce ma face vulcan … ce minunat este sa simti avantul pe care si-l iau bratele in zborul catre Ea, zi-de-zi, seara-de-seara, vesnic!
Sa inhalez parfumul ei de fercire… acel “te iubesc” cu umbra mea in Ea… si trupurile ce ies din copilarie tinand piept cu viata.
Am pus rod in viata mea si acesta a inflorit in Primavara vesnica… albul cu petele sale negre si umbre cenusii, s-a transformat in verde, cu pete roz si umbre vi… totul prinde viata si se regaseste in “doi”.
Doi fluturi zboara liberi, cat o albina vorbeste cu un bondar… pe ramurile inflorite, o pasarica si-a gasit tenor… curcubee fine in ape cristaline, umbra unui soim in zbor… si pe acoperisul vesnic, un singur nor!
Astfel, razele de soare sunt impletite cu iubire, freamatul codrului e plin de farmec, linstea serii ne predispune la visare… si visandu-te, ma vei visa si Tu, iar lumina ce se scurge in zi din noapte, ne gaseste impreuna… sarutand roua rece de pe fata ta.
Deschidem impreuna usa firului de iarba, grabit sa ne recite poezii de iarna din amintirea sa… ne-ascundem trupurile impreuna leganati usor de-a sa poveste… ascultand cu drag Primaverile ce vor urma.
In aceasta Primavara, am infipt un steag in inima ta… si de-acum nu vei mai fi pe veci “domnisoara”, vei fi cat voi trai, “doamna mea”

Anotimpul meu esti Tu!

Un singur anotimp sa ai in tine,
este iubirea ce o cautam la infinit,
o vrem, o asteptam, si o simtim la nesfarsit.
Sa o traim, sa o simtim, sa o putem retine…


Ma parasisera cuvintele… iar bratele ei ma tineau la Ea ore in sir, strans langa bataia stelelor, pe acoperisul lumii… si dintr-un strop de iubire intre noi, am alcatuit intreg universul… lumea fara de frontiere sau acea lume a iubirii intr-un castel de oglinzi de dimensiuni uriase in care sa ne privim neincetat iubirea… sa imbratisam dintr-o data toata galaxia.
De acolo am construi cuvinte, pe care sa le aruncam peste oameni… am impleti coronite din flori de Primavara si le-am arunca pe Pamant… apoi am fugii repede sa le prindem.
Am calatorii prin tinuturi ascunse… pe culmi in care doar ecoul nostru unit sa se faca auzit, doar noi doi si cerul… am pluti pe valuri inspumate pana la tarm, unde sa scriu in nisipul umed numele tau.
Tot ce visez sunt atingerile tale, nu ti-am spus, dar in fiecare noapte ma culc cu gandul ca atunci cand ma voi trezi voi fi prizonier in bratele tale… esti primul si ultimul meu gand din ziua ce se scurge, esti singurul motiv, sa zambesc pe acest Pamant.
Vocea ta, ca un vant caldut de Primavara, soptindu-mi usor la ureche...ca ma iubesti… privirea ta patrunzatoare, ma pierd adesea in ea scufundandu-ma ca intr-un ocean pe fundul caruia gasesc comori de nepretuit si legende ce devin povesti si povesti care devin amintiri. Toate anotimpurile cu tine, le inchid adanc in sufletul meu… din infinitul universului am ales iubirea, pe care sa o impartim intre noi, de la mine la tine si din univers inapoi la noi.

Tacere muta…

Nerostita vorba
Pasager al gandului fugar
Coboara in fiecare dimineata
Poposind o vreme
Pe buzele tremurande de frigul ceasului trecut
Asteptarea zadarnica
Litera implora sunetul mut
Ce nu se lasa auzit de zgomotul gandului fugar
In dimineata asta a tacerilor mute…


Am incercat sa scriu cateva cuvinte, dar s-au sters, nisipul era inca umed de valuri… incerc sa te strig, dar nu auzi, poate am rostit cuvinte mute!
Tacerea ce o aud doar cand Pamantul tipa, iar sufletele din noi trec in animale sa se mandreasca cu ele… raman inert, doar buzele imi tremura in ceasul ce-a trecut, la asteptarea zadarnica a intoarcerii gandului fugar.
Din pieptul sangerand imi plang cuvinte, iar in ochi infipta aceiasi luminoasa stea… dincolo de vid, lumina pune stapanire pe intunericul ramas din mine, si litere ce inca mai implora sunetul sa taca… in pustiu vrea iarba verde si un copac crescut din apa, acum sunt un simplu animal ce-i obligat sa taca!
Nu mai e viata in buza adormita… contemplu haita ce incepe si se agita, mi-e frig, mi-e sete si mi-e noapte… si vanturile-mi plang tristetea din abisul alb, in margine de gand… imi vreau sufletul-napoi, m-am saturat de atata salbaticie… vreau sa strig sa scriu, sa cant si buza sa-mi vibreze iar de fericire!
Dimineata imparte infinitu-n doua, formand un singur cer, si un singur Pamant… tacerea mea se face auzita si animalul ce-l intruchipam, se mangaie acum de palma mea.

Dream Of You...

Sa inchizi ochii...
Tinandu-i larg deschisi...
Sa vezi praful ce-n urma-l lasa un vis
Neimplinit cand e, si fara flori de irisi
Sa inchizi ochii...
S-auzi miros de flori,
Sa vezi cum sursura un voal
Purtat pe aripi de vant si iasomie
Sa stii cand te trezesti,
Ca ai visat un vis aevea,
Cu ochii inchisi cu flori si vant si aripi
Si praful nu-i , s-a dus...
Si totul a fost doar, un vis alb!


...ma impiedic de un cuvant, ma aplec sa-l ridic si il asez apoi pe o hartie in speranta ca altcineva sa nu-l calce in picioare. Poate fi un cuvant cu faima sau poate unul nou-nascut... un cuvant ce exprima litere fara de sfarsit si apoi pier cu toate intr-o simpla carte... citita sau necitita, inteleasa sau neinteleasa de sloave diferite prafuite de istorie. Copacii inversi, oglinda care nu astampara setea, ci dorul de rasfrangere... atunci mie dor, mi-e tare dor! O alta zi va veni cand pasii tai se vor auzi din nou si din nou vom fi pe carari stiute... adierea ta, ma cheama aproape de cer, acolo numaram impreuna stelele, privim luna si soarele... ne vom odihnii pe nori! In visele-mi nocturne adeseori apari, te chem sa vii aproape dar repede dispari... cand ma trezesc din somnul ce n-a fost linistit, vad luna cum dispare plecand spre infinit. Dupa perdeaua neagra a norilor mai reci si umbra ta dispare, Tu, razele-i petreci... incerc sa-mi intind mana dar nu pot sa te prind, caci bratele-mi sunt scurte si nu pot sa le-ntind. Apari in alta noapte, dar... altfel precum esti si-mi rascolesti in suflet cu totul alte vesti... stiute sau uitate in anii ce-au venit, caci Eu cu tine alaturi, parca am intinerit. Apari ca un inger, te joci ca un natang, si disparand in noapte Eu ma trezesc si plang... spre un destin mai bun, am portile inchise, caci zilele sunt fapte iar visele sunt... vise! Iti simt prezenta in fiecare piatra, in fiecare graunta de nisip... in fiecare frunza a fiecarui copac ai fi putut creste vreodata... iti simt prezenta in fiecare rau ce curge catre mare, in fiecare samanta ce rasare... te simt prin Soare, te simt prin Luna... te simt prin ploaie sau ghiata ce mi se topeste in palma... te simt prin fiecare vena ce-mi coboara-n suflet... in fiecare bataie a inimii, in respiratia mea! Te simt in vantul ce aduce al marii val la mal... in nisipul ce masoara timpul, in stanca nascuta din apa... in soarele ce apune si luna ce se stinge in zi. Te simt in fiecare lacrima ce s-a scurs pe obraz, in fiecare cuvant spus si in fiecare cuvant ramas nerostit... te simt... esti visul meu!

Tufisul ciufulit…

Iubirea-i sfanta, adusa e din Rai
Caci insusi Domnu-a zamislit-o,
Spre-a fi rostita, sincer, prin viu grai.
Un el si-o ea se-aleg pentru vecie...
Iubirea-n ambii infloreste,
Jurandu-si o sfanta casnicie.
Iubirea iarta celui ce greseste,
Caci, din fire, omu-i gresitor...
Cel iertat cu fruntea sus paseste.
Iubirea cere-ntr-una sacrificii,
E cea mai buna ca virtute...
Pacat de-i... doar foc de artificii.
Iubirea-ti far’ un dram de daruire
Nu-ti foloseste decat tie...
De o primesti, da parte din iubire!
Iubirea ta n-o indrepta spre stanga,
Nici dreptei nu o fa risipa...
Fie-ti statornica precum stanca.
Iubirea-i pretul Sangelui pe Cruce.
Domnul, in dar spre mantuire,
A sadit-o-n a lumii racruce.
E blestemat cel ce nu poate iubi,
Caci nu cunoaste decat ura
Si-n ura,-n miez de noapte, va pieri.
Iubirea e samanta bunatatii
Si-a celorlalte bune-nsusiri,
Chiar mama buna-i si sanatatii.
Iubiti-va-ntre voi unul pe altul!
Ca fratii, ne-nvata doar Isus;
Nu-i timp de ura. Urmati-i sfatul!

Pe cararea vietii, am intalnit un negustor batran, singur, nemiscat, parca m-astepta pe mine… avea o taraba veche si in jur, doar boscheti neordonati de spini, si ciulini.
Curios de imprejurarea in care-l intalnisem, m-am apropiat sa il intreb ce vinde…
"Eu vand iubire... si se vinde bine… Tu ce cauti, vrei sa cumperi, tinere?"
I-am raspuns: Domnule Tu razi de mine... cum poti Tu sa vinzi iubire?
"In sticlute, mi-a raspuns… pot sa-ti dau si tie, cum am dat la altii, si sa nu-ti faci griji de bani, caci iubirea-i gratis."
L-am intrebat: De unde stiu ca nu-i otrava, sticlutele nu au etichete sau instructiuni?!
"Nu stii, mi-a raspuns El… iubirea e un risc ce ti-l asumi… lucrurile mari se vand in sticlute mici, iar instructiunile ti le voi spune Eu: ia cate o picatura in fiecare zi si vei simti efectul!"
Fiindca nu mi-a lipsit curajul niciodata, am luat o sticluta si l-am intrebat:
dar de ce sa beau cate o picatura, de ce sa nu o beau pe toata?
"Si mi-a raspuns: prea multa caldura te sufoca, prea multa lumina duce la orbire… imagineaza-ti doar ce-ai sa patesti de la prea multa iubire."
Am cumparat sticluta si de-atunci, am luat cate o picatura ca un medicament… astazi nu mai sunt acelasi om, caci nu multa vreme a trecut si a avut efect.
Desi-am visat de-atatea ori iubirea, niciodata n-am crezut ca e asa… era perfecta, unica, dar era a altcuiva... asa ca am mai stat o vreme, sperand ca totul va fi bine.
Dar aceeasi poveste trista totdeauna... Eu o iubeam pe Ea, Ea nu ma iubea pe mine… cu cat beam mai mult, cu atat mai mult vroiam sa zbor, si cu fiecare picatura-n plus, ma rataceam si mai mult in nori.
Nu mai rezistam in fiecare zi sa cad, sa mor, asa c-am aruncat sticluta si m-am intors la negustorul batran, in acel pustiu uitat de lume.
M-ai inselat, batrane, ai spus ca daca beau potiunea, voi avea iubire!
"Dar ai iubire, mi-a raspuns… doar ca nu ti-e tie bine, nu iti e impartasita, si asta nu-ti convine!"
Pai ce rost are atunci, sa mai iubesc cu foc, daca ma simt gol pe dinauntru si nu sunt fericit deloc?!
"Atunci batranul a-nceput sa rada, apoi s-a oprit si s-a uitat la mine… mi-a pus mana pe umar si mi-a spus cu-o voce calma: asculta, tinere, asculta bine… iubirea-i doar un drum spre fericire, un drum ce cere sacrificii si dureri, trebuie sa fii gata pentru toate astea ca sa poti intr-adevar sa il urmezi… trebuie sa-l parcurgi pana la capat, fara sa privesti-napoi altfel, tre's-o iei iar de la capat si sa-mi ceri sticluta doi!"
Poti sa te daruiesti de fiecare data, il intreb… poti sa faci un sacrificiu, zi-mi acum!
Eu am facut un pas in spate si nu am mai spus nimic… l-am privit in ochi si mi-am vazut de drum.
In fiecare an, in aceiasi perioada, ma indrept in acel loc prafuit de timp… la tufisul ciufulit, imi fac o coroana din ramurile lui, si rostesc in gand cuvintele spuse de batranul negustor, ce nu s-a mai intors niciodata in acel loc, dar vine intr-una in gandul meu… imi spune sa-mi fac coroana de spini, pana voi simtii cu adevarat ce e iubirea!