Nerostita vorba
Pasager al gandului fugar
Coboara in fiecare dimineata
Poposind o vreme
Pe buzele tremurande de frigul ceasului trecut
Asteptarea zadarnica
Litera implora sunetul mut
Ce nu se lasa auzit de zgomotul gandului fugar
In dimineata asta a tacerilor mute…
Am incercat sa scriu cateva cuvinte, dar s-au sters, nisipul era inca umed de valuri… incerc sa te strig, dar nu auzi, poate am rostit cuvinte mute!
Tacerea ce o aud doar cand Pamantul tipa, iar sufletele din noi trec in animale sa se mandreasca cu ele… raman inert, doar buzele imi tremura in ceasul ce-a trecut, la asteptarea zadarnica a intoarcerii gandului fugar.
Din pieptul sangerand imi plang cuvinte, iar in ochi infipta aceiasi luminoasa stea… dincolo de vid, lumina pune stapanire pe intunericul ramas din mine, si litere ce inca mai implora sunetul sa taca… in pustiu vrea iarba verde si un copac crescut din apa, acum sunt un simplu animal ce-i obligat sa taca!
Nu mai e viata in buza adormita… contemplu haita ce incepe si se agita, mi-e frig, mi-e sete si mi-e noapte… si vanturile-mi plang tristetea din abisul alb, in margine de gand… imi vreau sufletul-napoi, m-am saturat de atata salbaticie… vreau sa strig sa scriu, sa cant si buza sa-mi vibreze iar de fericire!
Dimineata imparte infinitu-n doua, formand un singur cer, si un singur Pamant… tacerea mea se face auzita si animalul ce-l intruchipam, se mangaie acum de palma mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu