Sclipiri albe, de femeie...

Cobor in zi cu jumatatea mea,

o lipesc de umbra ce ma inconjoara.

Sunt atat de simplu fara Ea

si atat de plin, cand ma-impresoara!

(Jumatatea mea – Tiberiu Pincova)

***

***
Jumatatea ideala!? Hmmm… ar trebui, sa-i caut seara-de-seara mana in parul meu, si sa-i intalnesc privirea atunci cand ma absoarbe in suflet. Este foarte frumoasa in acel moment, e umbra de inger… din umbra ei, imi iau clipa care sa ma tina treaz o viata intreaga. O vreau asa copil cum e… ador buzele ei unite intr-o suparare relativa si ochii in care se alinta stropi de fericire. Bratele ei, ce se unesc noaptea peste trupul meu, caldura ce-mi inunda pieptul… zambetul de dimineata si chipul plin de raze argintii. Imbratisarile calde, pline de parfum de suflet si iubire… ce se intalnesc mereu la apus de Soare, in odaia noastra mica si patul nostu mare!

Albul noptii...

"Albul noptii il randuim pe trup,
un brat si sufletul pe-o aripa ne-ncape.
Spune-mi ca poti reda linistea sufletului meu furat,

acum cand port deopotriva raceala noptilor

si absenta suverana a zorilor de zi.
Tu cel ce ma privesti clipa de clipa

prin oglinda unde toate lucrurile sunt tacute!
Am sa ma-ntorc s-aproximez ora exacta

la fel de singur, cum am facut si pana acum."

***

***

Perdeaua noptii ne ascunde, imbratisati in distanta clipelor ce ne despart de bataia nisipului in cascada din clepsidra… inegal, asemeni fulgilor de-un alb pur, stralucitor, ce bat tacut in geam.Sunt atat de multi, incat putem aduna in ei toate iubirile de pe Pamant si sa-i cadem din nou la nesfarsit… ei ne arata in alb, iubirea eterna. Intind palma si fac cunostinta cu toate aceste iubiri… rece si trist, cald si fericit. Apoi ma duc din nou la peretele unde imi lipesc trupul san u ma vada umbra… un ceas invechit, asteapta sa-i schimb ora.

Tresar din somn... cand Tu m-atingi cu umbra!

"Iti caut mana, peste tot o stiu.
Sa-ti intalnesc privirea cum sa fac?
Stiu,
e greu in cant sa te descriu,
dar si mai greu imi este daca tac.
Cand ma atingi simt un fior,
din umbra, incerc clipa sa mi-o iau.
Stiu,
mi-e greu cu tine-n rand sa zbor,
dar si mai greu imi e in loc sa stau."

***

***

Inainte ca ceasul sa fi fost inventat, oamenii traiau mai mult… traiau de la rasaritul pana al apusul Soarelui. Clipa iti rostea mereu numele ca intr-un apel: esti doar un nostalgic nebun copile… e ceasul trei, si-ar trebui sa dormi!Eram atat de rabdator cu clipa, incat n-o alungam deloc si-i raspundeam: nu!!!... voi dormi la rasarit! Astazi nu mai cantam, nu mai zambim, suntem la inceput de anotimp fermecat... totul e atat de firesc in tacerea noastra! Fiecare ne spunem: asa trebuie sa fie... alaturi, umbra albastra. Pentru adevaruri gandite, Eu voi fi Pamantul cu toate pacatele... intre noi, lumea va sta nemiscata ca o padure de sute de ani. Nimeni nu va sti ca suntem tot atat de aproape si ca, seara,sufletul meu, ca tarmul ce se modeleaza din ape... ia forma uitata a trupului tau. Astazi nu ne sarutam, doar ne dorim... suntem la inceput de anotimp fermecat. Apoiadorm pe glasul tau, cu capul sprijinit pe ganduri... imi soptesti adieri de cuvinte si-adormim inghesuiti in noi.

Viata in... ALB SI NEGRU!

"Privesc viata, ca pe… tabla de sah.

Cu saizeci si patru de patrate,

nu stiu ce mutare sa aleg

intre spatii strict delimitate,

jumatate alb, restul intunecate

ca viata... intre zi si noapte.

E invadata tabla de… nebuni,

de cai salbatici liberi,

de bucurii, tristeti, minuni.

Trimit cal alb, gand la inaintare,

dar aflu ca a fost nimicit,

dintr-o dramatica eroare .

Pe tabla mea de sah

sunt inca pioni nevinovati,

ce asteapta o mutare,

in spatiul ce-l strabati,

dar regale… gand negru,

la moarte ii trimite;

nu mai gasesc mutari

inspirate sau mai potrivite.

A cuprins tot regatul

o boala molipsitoare,

e nebunia, stresul,

si totul parca doare.

Si caru-mi de regina

se -nfiinteaza grabnic la palat,

nu stiu ce sa mai fac…

cand viata imi da "mat " .

Ce mandru e regale de negru,

stiind ca eu urasc nebunii,

dar ca iubesc caii salbatici,

viata… tabla de sah a lumii!"

***

***

Sunt un pion pe tabla de sah a vietii. Imagineaza-ti ca patratelele albe este partea buna a vietii, iar patratelele negre, momentele intunecate… si jocul incepe!
Asez calm toate piesele, fiecare in patratica ei, respectand intotdeauna rangul… apoi, respir adanc si fac ca de’obicei, prima mutare. Eu-l meu, este tacut si avid de victoie, incearca sa se ridice la inaltimea pretentiilor mele… insa pierde constant. I-am povestit asta unui cunoscut si a zambit… cum sa joci cu tine si sa pierzi!?
Triseaza… i-amraspuns la fel de calm. Cand s-a asezat in fata tablei de joc, a mutat un cal de alb, in diagonala, iar toti pionii au devenit regine de negru. Niciodata n-am protestat, dar mereu din sufletl meu mai cadea o stea… nu puteam fi fericit decat atunci cand pierdeam cinstit.
Il priveam mereu peste mainile asezate sub barbie… credea ca sunt acolo unde m-a asezat, unde mi-a aratat, unde am ramas. Ma miram ca nu observase, ca m-am ridicat demult si asteptam in spatele lui, lipit de perete… nu-mi vede pasii, nu-mi simte respiratia, nu ma aude clipind.
Acest joc il interpretez de cand am inceput sa umblu in picioare, iar timpul m-a facut campion… am aruncat in lupta tot ce-aveam mai bun si asteptam!
Eu-l meu isi aruncase ochii-n jur, lovindu-se aproape zgomotos de tot ce-l inconjuara… am tresarit si am stiut: a castigat din nou si este iarasi in extaz… e un profesionist in jocul amatorilor!

Iubesc un inger!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid

cu mintea tainele,

ce le-ntâlnesc

în calea meaîn flori,

în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
(Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga)
*****

*****
Tu, o petala de suflet, ce mi-ai atins tristetea si m-ai facut sa tresar… apoi te-ai contopit cu fiinta mea si m-ai facut sa plutesc. As vrea sa vad cerul senin deasupra mea impreuna cu tine… as vrea sa iti dau lacrimile mele sa iti speli fata plina de durere.
As vrea sa fiu acolo sa simt singuratatea impreuna cu tine… o noapte cu ploaie fara stele stand la geam gandind cu tine. Mi-e dor de ochii blanzi, ce se pierdeau cu mine-n noapte… mie atat de dor sa ma alinti, sa-mi fi aproape. Mi-e dor de ale tale buze, ce imi vorbeau in soapte… de noptile lungi cand adunam in rugaciuni sperante. Te vreau langa mine aici, dar stiu ca nu se poate… de mine aminte sa iti aduci, cand vei uita de toate! Mi-e dor de imbratisarile tale calde pline de parfum de suflet si iubire… ma ustura ochii cand ii inchid si-ti simt bratele ce ma cuprind.Vreau sa ma cufund in marea gandirii tale, sa ma prefac in picaturi de ploaie… sa cad sclipind in taina lunii, imbogatind intunecata zare. Apoi, zilnic sa te caut printre sufletele calde ce pasesc pe pamantul moale… in fiecare rasarit si apus de Soare, in fiecare ochi de intuneric, din patul nostru mare. Caci Eu iubesc pe-acest Pamant… si flori si ochi si buze si morminte!

Cerul meu... triunghiular

Sclipiri albe, de femeie,
plutesc pe un cer triunghiular,
a lumii valul zilelor o poarta,
pretutindeni si departe.
As vrea sa ma inalt, spre cerul triunghiular,
sa ma cufund in infinitul de stele.
Sa le patrund adanc in sclipire,
sa vad povestile din ele…

Nu e usor de spus o poveste… in spatele ei, stau ascunsi ani din infinitul uman.
Peste tot pe unde se intinde cerul, suntem acasa… cerul, e-n fiecare dintre noi.
Nu cugetam la simplele mistere… ce se petrec cu noi in fiecare dimineata.
Raze de speranta invaluie si mangaie incet sufletul meu… poate vor gasi o fisura, un loc pe care am uitat sa-l sigilez. Poate se vor strecura neobservat si miracolul va inflori gingas, la adapostul inimii insetate de dor… visul unui zbor spre infinitul stelelor, oare as putea afla povestea lor?
Calator ca un nufar in deriva, ca un taciune abia fumegand intr-o noapte a agoniei, a tristetii… dincolo in micul meu univers, cu varf de piramida.
Nu are nimic de-a face cu timpul sau cu spatiul, e minunea ce tocmai m-a atins… e vraja celor cateva secunde, in care sufletul tresare si simturile reinvie.
Cateodata e cald, cateodata e frig, dar, daca sadim buruieni, nu vom putea culege niciodata trandafiri… daca sadim deznadejde, lacrimi, indoiala, nu vom putea culege decat intuneric. Insa speranta o data sadita si ingrijita, udata si protejata, aduce roade inimaginabile… coboara cerul in sufletul nostru, tot ce e pur si sfant.
Am privit spre mine si mi-am surprins lumina din ochi… am uitat clipele de singuratate, de ratacire, de dor, de ploi, de asteptari. Am invatat impreuna pasul in doi si zborul fara aripi… citesc in stele fara ochelari de soare, iar ceru-i minunat si triunghiular.

Alb...

"Vino printesa-n dansul

cu ritm ametitor al gandurilor albe,

vino!

Urca-vom pe un nor si vantul

ne va purta spre stele...

Va fi un joc frumos!

Se vede-n zare-un nor,

cu forma speciala,

e-un calaret si-un cal.

E printul tau frumoaso

sa ne grabim spre el!

Caleasca noastra zboara

dusa de vanturi bune,

sa ne-mplinim visarea,

iubirea si nadejdea

ca-n asta lume-a noastra,

doar norii ne plimba-n ceruri…

Sa ne-mplinim chemarea,

nu te-ntrista printesa!

Chiar daca batranetea nu va uita de noi

si parul tau de aur va deveni de-argint,

urmeaza calea lina a visului, iubire,

si vei muri in brate, purtata pe vecie.

Oricate clipe-ar trece,

de nori de abur cald,

ce-nvie si adoarme tristeti nebanuite!"

Atunci cand albul isi face regat in lumea verde si vechi doruri ne picura-n urechi… iti intind mana si iti daruiesc inima, iar gandurile mele, sa-ti fie punte peste spatiu si timp pana la mine. Inima mea respira fericita in bratele tale, dezmierdata de mangaiereapalmelor tale… visele noastre frumoase se leaga in Luna si in stele, inverzind cu ziua buna, anotimpurile din ele. Pe varful degetelor, pe varful inimii, pe varful pieptului, simt raceala ce m-apasa… casa mi-am facut din tine si casa ti-ai facut din mine, in acest anotimp alb. Pielea inmiresmata, atat de delicata ca mostenitoare eleganta de regate... din lumina solara iti tragi caldura sufletului... din anotimpul alb si rece curajul, si din amintire amarul. Sa inchizi ochii, tinandu-i larg deschisi, sa vezi praful ce-n urma lasa un vis… apoi, praful nu-i, s-a dus… si totul nu a fost decat un vis, un vis alb.
Un singur anotimp sa ai in tine, este iubirea ce o cautam la infinit, o vrem, o asteptam, si o dorim la nesfarsit… sa o traim, sa o simtim, sa o putem retine…