Alb...

"Vino printesa-n dansul

cu ritm ametitor al gandurilor albe,

vino!

Urca-vom pe un nor si vantul

ne va purta spre stele...

Va fi un joc frumos!

Se vede-n zare-un nor,

cu forma speciala,

e-un calaret si-un cal.

E printul tau frumoaso

sa ne grabim spre el!

Caleasca noastra zboara

dusa de vanturi bune,

sa ne-mplinim visarea,

iubirea si nadejdea

ca-n asta lume-a noastra,

doar norii ne plimba-n ceruri…

Sa ne-mplinim chemarea,

nu te-ntrista printesa!

Chiar daca batranetea nu va uita de noi

si parul tau de aur va deveni de-argint,

urmeaza calea lina a visului, iubire,

si vei muri in brate, purtata pe vecie.

Oricate clipe-ar trece,

de nori de abur cald,

ce-nvie si adoarme tristeti nebanuite!"

Atunci cand albul isi face regat in lumea verde si vechi doruri ne picura-n urechi… iti intind mana si iti daruiesc inima, iar gandurile mele, sa-ti fie punte peste spatiu si timp pana la mine. Inima mea respira fericita in bratele tale, dezmierdata de mangaiereapalmelor tale… visele noastre frumoase se leaga in Luna si in stele, inverzind cu ziua buna, anotimpurile din ele. Pe varful degetelor, pe varful inimii, pe varful pieptului, simt raceala ce m-apasa… casa mi-am facut din tine si casa ti-ai facut din mine, in acest anotimp alb. Pielea inmiresmata, atat de delicata ca mostenitoare eleganta de regate... din lumina solara iti tragi caldura sufletului... din anotimpul alb si rece curajul, si din amintire amarul. Sa inchizi ochii, tinandu-i larg deschisi, sa vezi praful ce-n urma lasa un vis… apoi, praful nu-i, s-a dus… si totul nu a fost decat un vis, un vis alb.
Un singur anotimp sa ai in tine, este iubirea ce o cautam la infinit, o vrem, o asteptam, si o dorim la nesfarsit… sa o traim, sa o simtim, sa o putem retine…