Suflet greu...

 

 

De n.am stiu sa.ti dau lumina unui Soare,

sa te incalzesc, sa fi.nvelita doar in iubire,

ma iarta dragostea mea!

In cioburi de sclipire sa.ti transpun intreaga fiinta,

sa te adun frumos, intr.un intreg de viata,

ma iarta, iubirea mea!

Cand norii cern in suflet tristete,

ascunde.te sa nu te mai gasesc,

am sufletul greu, ca nu am putut mai mult.

Ma iarta inger scump si fi fericita!

 

(Ma iarta, iubire – Tiberiu Pincova)

******

 

 

*****

 

As vrea sa te mai aud si as mai vrea, fericta sa te vad... apoi sa ma transform in  stea, sa te pot veghea. Asa cum mama, copii isi ocroteste... la piept sa te mai strang din nou. As vrea sa fiu ultimul peron... iar Tu trenul care mereu sa se opreasca. Anotimpurile ce invata anii sa adune timpul intr.un singur calendar... calendarul sfant al jumatatilor ce se iubesc si nasc iubire. Mi.e sufletul greu, cand toate acestea, pot doar sa le spun!

Soapte in noapte...

 

 

 

As vrea sa fiu acel ceva,

sa pot pluti pana la Luna.

As vrea sa fiu asemeni ei,

sa luminez intreaga noapte,

tacut asemeni ei,

sa fiu soapte in noapte.

(Soapte in noapte – Tiberiu Pincova)

*****

 

 

 

*****

 

Imi ascund privirea de intunericul noptii, in lumina Lunii... in acelasi punct, in care adormim noi doi. Imi fac din brate aripi, sa pot plutii pana la Ea... apoi un steag sa infig in Ea, s.o fac Luna mea. Gandul meu este o gondola ce pluteste in oceanul intunecat... soapta noptii, versul din poezia ce te.a fermecat. Pianul magic, ce canta neincetat... miliardele de luminite, in care ma las inecat. Sub dulcele paznic al noptii... lumina ochilor tai, m.au fascinat. Vino dragoste sa plutim in noapte... sa plutim neincetat!

O iubire de, paie...

 

Imi doresc sa traiesc,

O iubire de paie...

Care sa se aprinda mereu

La cea mai mica scanteie.

Imi doresc la infinit, sa traiesc,

Intr.o iubire de paie

Si cel mai mic dor,

Sa o aprinda mereu!

(O iubire de paie – Tiberiu Pincova)

 *****

 

 

 

*****

Gheata topita de inima de femeie, iubiri daruite... iubiri mari ca altadata, firmituri din care ne hranim cu viata. In viata, inimi multe se inmoaie, pe un foc de paie... asa ne amagim, sufletul sa.l incalzim.

Fiindca am pierdut prin nori, inima cu.al ei fiori… fiindca am pierdut in zare, sentimente de valoare.

In singuratatea noastra si in viata cea lumeasca... cum e Doamne ca sa pui, doua buze intr-un cui, sa te uiti la tinichea, sa faci dragoste cu ea ? Conversatie de vrei, pe buton apasa « play »... Eu am insa o speranta, sa stea lumea la distanta. O iubesc numai pe Ea, scanteia din viata mea… nu dau o inima de paie, pe un foc facut cu paie. Prezentand a lor tentatie, imitand a ta creatie... sunt atatea lucruri care pot avea o rezolvare. Sa vorbim, sa ne iubim... doar impreuna reusim. El si Ea sa se respecte, sa se curete de « pete »... cuvant magic s-ascultam si din greseli sa invatam. Ca iubirea se obtine, urmand vorbele divine... doua inimi se unesc cu voia Celui Ceresc. Insa au nevoie mare, nu de pat cu foc de paie… ci de foc intretinut, cu mult drag in asternut si de adevar curat si de suflet nepatat.

Ma iubeste?... Nu ma iubeste!... Ma iubeste...

Sunt trup de vant si cap in nori,

Culege.ma din picaturi de ploaie,
atinge.te, cu sarutarea uda
 si risipeste.ma, sub vesmantul tau!
Imi invalui trupul, in visari cu tine,
respira.ma, in dimineti senine.
Aseaza.ma in gandul tau

si fi a mea cat tine Universul,
dulce fuse sarutarea ta si calda.mbratisarea,
parca am pluti mereu, in corabii de dor.
pe cararile noastre, doar de noi stiute.
Strange.ma aproape, fa.ma ghem in tine
si povesteste.mi, dulci visari cu mine.
Poarta.ma cu tine in suflet,
iubeste.ma cum m.ai iubit la inceput
si lasa.ma sa fiu suflet bun,

iar Tu, ingerul meu scump!

(Visele noastre – Tiberiu Pincova)

*****

*****

Mi.ar fi placut sa culeg tot campul de margarete... sa fac un buchet mare pe care sa il duc in casa si sa le presar peste tot. Apoi sa le culeg aproape de suflet, intr.un dor... ma iubeste? Nu ma iubeste... ma iubeste? Calc usor printre ele de teama sa nu le strivesc, sunt atat de fragile si atat de frumoase... iar Ea atat de trista! Se bucura de roua diminetii si de razele Soarelui pe care incearca sa le prinda in palma... si se mira ca nu le poate strange in pumni. Parca o vad, desculta in iarba plina de roua... cu parul ei carliontat, aproape ciufulit, cu o rochita subtire si transparenta din in. Pluteste deasupra florilor, mangaindu.le... e atat de micuta si alba incat aproape ca nici nu se deosebeste dintre ele.

O iau de mana si ma uit atent si aproape ingrijorat la ochii ei mari care au ramas atintiti pe una din florile acelea pe care fetitele le culeg ca sa le rupa petalele spunand ” ma iubeste” sau ” nu ma iubeste” in timp ce le arunca una cate una… parca si Ea si.ar fi dorit sa faca asta, parca in campul acela de flori statea raspunsul. Parea atat de dezorientata si de pierduta in ganduri incat, ma infioaram vazand-o, parca niciodata nu a fost asa... parca niciodata nu s-a indoit de dragostea mea, parca niciodata nu a fost atat de aproape de a fugi, de a se ascunde, parca niciodata nu a avut aerul asta de copil abandonat.O iau in brate usor, o tin strans lipita si ii spun ca sufletul meu e al ei dintr-o zi de demult... ca viata mea, a inceput odata cu Ea, caci in clipa in care am cunoscut.o, m.am nascut din nou. O mangai si o sarut pe buze, pe ochi, ii sarut sanii... ii soptesc cuvinte frumoase, o rog sa ramana, ingenunchez in fata ei.  As fi vrut sa o iubeasc acolo in iarba plina de roua, sa ii scot  hainele si apoi sa o imbrac in petale de flori... dar Ea tace, asculta Iubirea vorbindu-i si isi lasa incet capul pe umarul ce vrea sa o sprijine, aproape obosita de-atata asteptare. Sunt bine, imi spune Ea incet… vreau doar sa imi arati ca ma iubesti. In clipa imediat urmatoare, vantul ma paraseste odata cu petalele rasfirate prin casa... doar pasii ramasi din polen se mai vad si ecoul ce continua sa razbata, ma iubeste?... nu ma iubeste!... ma iubeste?...

Picteaza.ma in creion!

 

Picteaza.ma.n creion, nu mai am culoare,

sufletul meu este un amestec

de alb pur si negru carbune.

Poate maine va fi nevoie de stersaturi

n tot acest desen al vietii!

Culorile sunt calde si reci sau nonculori,

sufletele sunt calde si reci sau pustii.

Daca toate sufletele ar avea culori calde,

ai putea sa le atingi, sa le simti, chiar sa le vezi!

As sta intins in fata ta pe un sevalet

sa ma privesti ca pe o pictura autentica,

as fi mai mult decat un carbune de creion,

as fi de la pamant la cer, un curcubeu!

(Suflet pustiu – Tiberiu Pincova)

 *****

 *****

In noaptea instelata, daca vei citii in stele...  vei sti ca esti, esenta vietii mele. Priveste.ma si vei vedea lumina... hraneste.te cu ea si.ti vei afla menirea. Lungeste.ti ziua prin observare... cheama.ti fericirea, ce se ascunde.n zare. Te visez albastra si senina... o stea pereche, in straie de lumina. Si fericrea mare, o vad agatata de mine, de suflet, de Cer si Pamant... in cercuri de lumina ce se astern pe degete, ca intr.un legamant.

Un vis, ce se repeta la nesfarsit...

 

 

 

 

 

 

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

(Am gresit – Maria Eftimie Kabbout)

******

******

Acelasi vis ce se repeta, asemeni melodiei ce tine decor Lunii... si cerul stralucind de stele, iar Eu alerg, zambesc sau plang, sa uit de zilele mai grele. Cand Soarele rasare si razele incep sa arda... as vrea sa am putere, sa schimb aceasta lume oarba. Cand aerul curat de dimineata, ca un parfum se simte... Sa ma trezesc din visul dulce la realitate, iar Ea din nou sa ma alinte. Un vis frumos ce l.am trait, ca ma iubeam cu tine... de trupul tau eram parca infometat, iar Tu ma sarutai necontenit pe mine. Cu sanii ma jucam, in brate te strangeam, ce fericiti eram!... te sarutam cu sete, obrajii, gura, gatul tot, tot trupul pe.ndelete! Iar Tu imi spuneai iubito... „Mereu tot trupul ti-l doream, incet-incet sa ma patrunda, lumina ochilor căprui... in ei ma luminam, ca in Luna, soptindu-ti la ureche, lent, ca inca as mai vrea Tu gura sa-mi saruti si sanii sa mi-i strangi, pe coapse, mana sa imi pui. Din tremur, trupul sa mi-l stingi si sa incepem iar, si iar, sa nu ne-oprim, iubite!”  O noapte de vis si asa la nesfarsit as vrea, o viata de.acum.nainte... din vis Eu m.am trezit arzand ca o stea, de dorul tau iubito si trupul meu usor vibrand, incearca sa te strige! Acum sunt cea mai luminoasa stea, de pe bolta instelata... privesc in ochi, lumina ta, Tu Luna, ramasa inghetata!

Prinde.ma de mana, am gasit ceea ce cautam demult.... vreau sa fim impreuna!

Ochi mereu inlacrimati

incetati lacrimi sa cerneti,

vreau trairi si vreau poeme

ce pot vorbele sa.ofere.

Ieri consolat cu dulcele alint

astazi am ajuns ce sunt,

cand omul nu.i decat o simpla floare,

ti se ofileste la picioare.

Vreau sa privesc.napoi si sa zambesc,

tot ce.am trait, sa retraiesc,

nu vreau sa plang, sa.mi fie teama,

sa trec pragul alb ce ma cheama.

Incep sa te aud din ganduri,

mesterind in mine randuri,

in fata mea o cruce de lemn

peste ea sa ma rezem.

Mana ce mi.a fost intinsa,

O sarut, ca ma alinta..

(Trairi in alb – Tiberiu Pincova)

 ******

  ******

Am pus vesmant alb pe cuvinte, inca din noaptea asta... am trait acel moment cu tine si Tu mi.ai deschis fereastra. Astazi nu mai este maine, poate va fi niciodata... tot ce am gresit cu tine, Dumnezeu iarta. De mult pe al meu drum, am cautat si am intalnit, un om stilat... m.am apropiat si am inceput sa.l cercetez, parea ciudat. Era plin de cunostinte, era plin de sine... mi s.a parut totusi ciudat, caci ma cauta pe mine. La san purta ceva ciudat,ce il vindea... imi vindea iubire. Mi.a adus pe loc aminte, de poezie ce spunea asa....

"Eu vand iubire..." a explicat
"Şi se vinde foarte bine.
E foarte ieftină de cumpărat
Şi-o dau la orişicine."
"Domnule, tu râzi de mine!" am zis atunci.
"Cum ai putea să vinzi iubire?"
"În sticluţe" calm bătrânul mi-a răspuns,
"De vrei, îţi dau şi ţie!"
"De ce te-aş crede?", am întrebat
"Poate ai otravă în poţiuni!"
"Încerci sau nu, decizia e a ta.
Iubirea e un risc ce ţi-l asumi.
Tinere, nu-mi spune că ţi-e frică?
Că n-ai curaj să rişti puţin
Să cumperi de la mine o sticlă
Să bei un strop în fiecare zi..."
"...Dacă o pui aşa bătrâne, am să cumpăr
Nu mi-a lipsit curajul niciodată!
Dar de ce să beau o picătură?
De ce să nu o beau pe toată?"
"Prea multă căldură sigur te sufocă
Prea multă lumină va duce la orbire
Imaginează-ţi doar ce-ai să păţeşti
De la prea multă iubire..."

Convins, am cumpărat sticluţa şi de-atunci
Am băut câte un strop ca un medicament.
Şi s-a-ntâmplat exact aşa cum mi s-a spus,
Peste puţină vreme, a şi avut efect.
Deşi-am visat de-atâtea ori iubirea
Nu am visat-o niciodată că-i aşa...
Era minune, era însăşi Fericirea!
Era perfectă... şi nu mă iubea.
Am zis că aşa e la-nceput, mai greu
Şi-mi tot spuneam că totul va fi bine
Acum sunt trist, dar nu va fi aşa mereu
Că într-o zi mă va iubi şi ea pe mine.
Şi-am aşteptat, dar ziua aceea nu sosea
Şi după fiecare strop, eu sufeream mai tare
Cu atât tortura se adâncea
Cu cât iubirea devenea mai mare.
Era din ce în ce mai greu ca să mai vreau
Să fac şi mai puternic nenorocitul dor
Şi-atunci am hotărât că nu pot să mai beau
Am aruncat sticluţa şi-am mers la negustor.
"M-ai inşelat, bătrâne!", am urlat.
"Ai spus că voi avea iubire!"
"Dar ai iubire", a replicat.
"Doar că nu îţi este bine..."
"Atunci de ce mai are rost
Vreodată să iubesc cu foc
Dacă înăutru mă simt gol
Şi nu sunt fericit deloc?"
Atunci bătrânul a-nceput să râdă
S-a oprit cu greu şi s-a uitat la mine
Şi apoi c-o mână pe al meu umăr:
"Ascultă", îmi zise, "ascultă bine:
Iubirea-i doar un drum spre fericire
Un drum ce cere sacrificii si dureri.
Din când în când vei mai avea şi o mâhnire
Aşa vei şti într-adevăr că îl urmezi.
Şi trebuie să-l parcurgi până la capăt!
Nu să te plângi, nu să priveşti-napoi!
Altfel, ai s-o iei iar de la capăt
Şi ai să-mi ceri sticluţa doi.
Poţi să te dăruieşti atât pentru o fată?
Sau îţi e greu şi-ai să renunţi acum?!"
Am înghiţit în sec şi am păşit în spate
L-am privit în ochi... şi mi-am văzut de drum.

Stiu de.acum, ca am gasit ceea ce cautam demult... am gasit fericirea, ceea ce traiesc acum, este nemurirea!

Printre 18 picaturi de ploaie II...

 

 

 

 

 

 

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formula...

Te iubesc!

(Descantec de ploaie-fragment - Ana Blandiana)

*****

*****

Timpul si sufletul... timpul este prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc… dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate… iar sufletul, este o scanteie divina ce si-a uitat aripile in inima Creatorului, ramanand cu doua rani adanci ce sangereaza lumina. De aceea cad odata cu ploaia peste trupul tau, sarutandu.l... bat odata cu stropii de ploaie in geam, spunand, lasa.ma in sufletul tau sa ma odihnesc o viata! Te sarut, in fiecare strop de ploaie... aducand odata cu lacrima uda si lumina. Cand alergi desculta, printre 18 picaturi de ploaie... numara.ma si pe mine in gand, ma vei simtii, dand trupului tau forma divina. Parul tau va lua forma mangaierilor mele... a unui pom in care se regasesc toate fructele pamantului. Iar Eu, printre 18 picaturi de ploaie, ma opresc sa gust un fruct... dulcele fruct al vietii, sarutul tau!

Sarutul spinului...

Să nu te-ndrăgosteşti de mine primăvara,
Când vreau să fug cu ochii mei desculţi
Prin roua visului ce-mi cucereşte seara...
Ai să mă pierzi prin muguri nenăscuţi.
Să nu te-ndrăgosteşti de mine vara,
Când cerul mă îndeamnă să-l provoc
La joc de fulgere, şi la ceartă cu marea...
Tu dintre nori n-ai să mă vezi deloc.
Să nu te-ndrăgosteşti nici toamna de poet,
Septembrie nu-mi va permite fuga
Căci dor de primul măr mai port în piept...
Şi nu-i voi neglija,fecioară,ruga.
Doar iarna sunt dispus pentru amor,
Dar fi te rog concisă-n gând şi fapte
Să nu ne prindă Martie în zbor...
Căci vom cădea din cer în munţi,pe spate.

(Poezie de dragoste – Tamas Vasile-Antonie)

 *****

*****

Poate ai fost acolo, cand spinul punea petala... in dor, mugur de iubire!? Intr.o zi, am sa plantez in fata casei, un trandafir rosu de catifea... poate ma va invata sa nu mai intreb spinii, de ce apara frumusetea trandafirilor.  Noaptea isi presara albul fainii pe fruntea mea...s i imi place sa ascult cum pocneste lemnul sub sarutul focului. Privesc la cufarul cu zestrea ramasa neatinsa... lumina ce.i da mereu culoare cercului ruginit cu ochi de diamant. Conturul tabloului caruia a trebuit sa.i schimb locul... cata lumina a ramas acum in locul lui! De ce uneori, vantul ne ia petalele si ne lasa vii spinii... iar frunzele isi pastreaza mereu locul lor!? Astept de.acum raza, ce aprinde trandafirul... si ochiul ramas incantat de culoarea lui!

Eternitate...

Scriu... si simt ca.i tot ce mai pot face,

Cand nu mai ai puterea s.o arati prin fapte!

Prin vers, creezi o lume cum iti place,

Si razi si plangi si canti, nu doar in soapte!

(Poeme – Gabriel Matrana)

*****

*****

Intr.un colt al camerei vopsita toata.n alb o lumanare uiata plange... si.ntr.un tarziu suflul exploziei o stinge. Si totusi oamenii speriati ies din case bucurandu.se de fapt de jocul de artificii de pe cer... semn ca singuaratatea alergatorului de cursa lunga ar trebui sa ia sfarsit! Si toate astea pentru ca visasem un om cu o pasare pe umar iar pasarea era sufletul meu , uneori pasarea e Dumnezeu ... se facea ca eram in camera, usa o deschidea Moartea! Pasarea pe umar tremura... si omul din vis pe mine ma visa!

Te iubesc... ganduri ce spulbera dorul

Îmi trec arome
de măr copt
prin scânteia vieţii
împletite-n flori aurii
cu ochii plini de valuri
pictez şoapte
în culori pastelate
gândurile-mi sunt păsări
ce vor zbura spre cer
ca să aducă flori
adunat din clipele
de dor
şi lacrimi înfundate
transformate-n valuri
de furtună
ce se împletesc
cu unde înspumate
de timp
păşesc cu tălpile goale
pe un tărâm de vise albe

amestecate
cu albastru infinit.

(Vis Alb – Lenus)

 *****

*****

Mereu iti cuprind cu dor urmele, sarutandu.ti pasii marunti pe nisipul din desertul infinitului… desenez in minte chipul tau, facandu.i tablou in retina. Danseaza fluturi pe lacul sufletului si noaptea se imparte.n infinite cioburi de lumina… cu greu cade lumina in dimineata cand te regasec in gand.Peretii goi isi pierd incet-incet, din albul vechiului parfum… raza ce se opreste in glastra, de unde trandafiri zambesc. Deschid larg bratele, in care sa cuprind tot cerul…  calc lacrima cu buzele sa dau uitarii si ma dedic rabdarii, fiindca te iubesc!

Where the hot meet the cold, the spirit meet the soul...

Am murit de multe ori,

atunci cand nu stiam cum e iubirea.

M.am renascut din nou,

cand te.am intalnit pe tine.

Am crezut ca iubesc,

la fiecare rostire a acestor cuvinte.

Dar doar cu tine,

am simtit fiecare litera ce le compune.

De atunci ma trezesc in fiecare zi,

repetand intr.una...

Te iubesc, te iubesc, te iubesc!

Te regasesc in gand, dis.de.dimineata,

te pierd tarziu in noapte, in urmatorul vis...

(Pentru ca iubesc - Tiberiu Pincova)

 *****

 *****

Acolo unde caldura sufletului si a credintei,  intalneste frigul singuratatii si al tristetii... acolo unde spiritul se intalneste cu trupul, incerc sa exist in aceasta lume. Nu am facut nimic din tot ce am creeat, pentru a fi mai bogat sau a parea un rasfatat... am facut totul pentru mine si unica clipa, a vietii ce mi.a fost daruita. Am profitat de fiecare secunda, pentru a fi mai bun, mai sincer, mai aproape de Cer... pentru ca in sinea mea, cred ca  este, distanta ce ne desparte de realitate. Am profitat de sunet, de lumina, de culoare... si am atins, tot ce este mai frumos pe acest Pamant.

Mai am un singur petec din intregul ce creeaza acest Univers... o pagina ramasa goala, pe care doresc sa scriu poeme si.o panza pe care sa pictez!

Am adormit in gandul tau, ca Soarele si Luna...

Suntem doua pietre vrajite ce nu se intalnesc,

Asezate meticulos,  in mijloc de infinit.

Tu imi dai o raza de caldura si lumina,

Eu, te sting din dor cu umbra mea.

Arunca.mi din a ta oglinda, o raza de suflet

Si ascunde.te in a mea umbra sa te pot din nou...

imbratisa!

(Soarele si Luna – Tiberiu Pincova)

*****

*****

In intuneric, formele sunt lumina, Tu esti Soare, Eu sunt Luna... acum inteleg de ce ne intalnim decat in gand, sadind pe cer stele. Mintea vede ce nu poate aude si sadeste in suflet, ce nu poate sti... asculta timpul, ce formeaza stele, cate nu iti poti inchipui. Ascunde.te in mine.n noapte si iveste.te din nou in zi.de.zi... asterne peste mine soapte, umbre si lumini multicolore si fa.ma sa le pot simtii si auzii. Desparte.ma etern de zi si noapte si umple.mi cu tine golul... atunci vom dansa impreuna, cu Pamantul amandoi ne.om invarti!

Am adormit in gandul tau...

Hai iubito, dormi, aseaza.te usor pe bratul meu,

nu te gandi ca.i prea scurt, se intalneste cu gandul tau!

Ai adormit? Scrie.mi din vis un basm frumos,

aseaza.mi iubit.o cantec! Un cantec pe care sa.l pot vedea,

un cantec sa.l pot auzi in suflet,

acolo unde ma doare cand nu te vad!

(Aseaza.mi iubito cantec – Tiberiu Pincova)

*****

*****

Atunci cand poti auzi soaptele cand intalnesc linistea... acolo este imbratisarea si sarutul meu, iar Tu,intreg  Universul. Un Univers in cautarea unei singure stea, careia sa.i dau numele tau... falfaitul aripilor si pasarea care sa o numesc la fel. Muntii, pomii, florile si apa... poate un pic din numele meu! In somnul nostru, am dormit toate acestea la un loc... acum respir visul si speranta unui nou somn impreuna. Te iubesc, te iubesc, te iubesc... dormi cu mine in gand, stinge lumina, sa te te pot vedea!

- va urma -

Un somn treaz...

Inchid ochii si iti simt atingerea blanda, simt ca zbor.

As vrea sa fiu sarutul care ajunge pe buzele tale

Lumina din ochii.ti ce stralucesc, ca doua cristale.

Esti mai frumoasa decat Luna ce ma priveste.n noapte

Cu ochii inchisi te vad, te.ating, iubindu.ne in soapte.
Si nori cenusii, ce plang pe noi cu apa cristalina,

Ziua ce.si schimba haina dupa noi, din furtuna in zi senina.

Urasc si mai mult acum, distanta care ne desparte,

Si glasul inimii moarte de dor, strigandu.te departe.
Poate o lacrima de fericire,ce.ti aluneca usor pe.obraz,

Caci doar Tu iubito, esti visul frumos, ce ma tine treaz!

(Un somn treaz –  adaptare dupa Kosta Corsarul -Tiberiu Pincova)

*****

Am lovit zarea cu aripile si aerul se aseza frumos ca intr.o pictura a lui Leonardo, pe una din maretele sale cupole Dumnezeiesti... de acolo vedeam tot binele si raul, dansand  la brat cu omul.

Tot de acolo mi.am luat si dorul si iubirea si viata... am impins.o adanc in plamani.

Te iubesc mai adanc ca Universul... iar ziua isi schimba haina dupa noi.

Sarutul, dorul si parfumul, cade peste noi din nori... astept somnul care ma trezeste, zambetul tau bland, ce ma tinge in gand.

Acum, astept adevarul si viata, apoi ma pot intoarce din nou pe aceea bolta... caci am lasat trecutului, viitorul meu!

O zi fara tine cat zece ani de dor...

Iubito, mă gândesc la tine
Ca un borfaş la ceasul unui lord
Şi se ciocnesc în carnea mea drezine
Şi caii fac atac de cord.

(Cel mai iubit dintre pamanteni – Marin Preda)

*****

*****

Iubirea ti.a adus in ochi tot cerul, ti.e inima in forma de.orhidee... in pieptul meu o vraja parca tese, acest portret din fata mea. Afara ploaia alearga niste frunze, desprinse de pe talpa ta... si parul a.nceput sa ti se ude, trezind din el mireasma sa. Simti iubito cum inimile se prefac in unde, iar noi ne regasim plutind... pe muzica iubirilor profunde, in care ne nastem sa murim? O noua viata faurita.n juraminte si un infinit de vieti in urma sa... ne ducem crucea sus pe munte si numele.l legam de.o stea.

Dulcele somn, pe petale de trandafir...

La semineu iti spun povestea din gandul calator,
Ne leganam imbratisati si ascultam cum bate vantul
La geam, cu flori in mana, cu tipat de soim in zbor.
Si-mi pare totul ca-nainte, cand stapaneam Pamantul.
Umbrele noastre se joaca pe perete
Ca soarele ce-apune, intr.o pata pe plafon.
Cuvintele se tes din noi cu multa sete
Ecoul pus sa dea raspunsul, a devenit demult afon!
Intarziate patimi, cascade in surdina,
Faclii aprinse-n larguri, sub orizont stingher.
Vei mai veni aievea? Sa te astept si maine?
Ce zici, faptura dulce si plina de mister?
(Povesti la gura sobei – Tiberiu Pincova)

*****

*****

Legat.am ganduri in cununa, cu trandafiri si orhidee... doar zgomotul facut de vant, imi rasuna in minte si primul meu cuvant, ce mi.l aduc acum aminte. Pictam cu ochii, un verde nesfarsit si flori de camp pictam... si cerul de.un albastru infinit cu pasari ce pe.un portativ au
adormit. Uitat de timp, intr.o poveste fara de sfarsit... calatorind spre tine si impreuna.n infinit! Aud doar linistea iubirii in Primavara dintre noi... pe taramul fericirii, iubindu.ne amandoi. Buzele tale ce saruta omatul cu jar viu de lumina... imbratisarea ce.si atinge scopul, in siragul ce coboara lin pe pieptu.ti, din apa cristalina. Din Soare a ramas acum o pata, ce mi se topeste usor in ochi... adormim cum o faceam odata, iar Tu in piept, purtand ale iubirii, purpurii culori.

Cel mai frumos lucru din lume, este sa iubesti si sa fi iubit!

M-am trezit cu tine in suflet,
cu inima plina de tine,
fara sa-ti stiu mirosul,
fara sa te sarut,
fara sa te ating, doar cu gandul,
atat.
Mai departe,
nu tine de mine,
nu mai am forta,
nu mai e nimic,
plec in multime,
ma pierd.
(Poveste – Roxana Stefan)

*****

*****

Te mangai cu umbra iar Tu ma privesti prin ochii adanci ai stelelor, in lampadarul Lunii... trecut demult de miezul noptii, esti prin astazi si ieri si maine, pasii ce ma poarta in infinit. Hai! Spune
luminii unde sa se opreasca si intunericului unde sa stea in genunchi... atarna din nou pe perete, in vechiul cui ruginit, ceasul nostru cu ticait mut! Peretele de catre fereastra fa.l Soare, iar cel pe care apare umbra mea, fa.l luna... aseaza acolo patul si haide sa ne odihnim. Mangaie.mi parul si scalda.mi cu tine ochii... mai departe, nu tine de mine, nu mai am forta, nu mai e nimic.
Fa.ma sa.ti ating din nou gandul, sa.ti impartasesc mirosul Primaverii... sa te ajung cat mai departe, sa te imbratisez cu dorul, dulcelui sarut!