Cerneam nisip sa-mi iesi in cale…

Te-am asteptat o viata-ntreaga,
Simtind mereu ca ai sa vi,
Cantau viorile-n surdina,
Amurgurile arse-n foc,
Asteptam clipa sa vina,
Dar timpul parea sa stea in loc.
Romantele mai plang in mine,
Tangoul marilor taceri,
A zilei care franta vine,
Ingenunchind ziua de ieri.
Cad grauntele tremuratoare,
In clepsidra plina cu nisip,
A sufletului care doare,
Tesand speranta unui chip.


Sunt ceata si ploaia si vantul tau… te-am asteptat mult, stiai? De fapt, daca stau bine sa ma gandesc cred ca te astept dintotdeauna…de cand luna si soarele si stelele au stapanit pamantul. Ce-i drept, ai intarziat o gramada… tot timpul asta trecut, mi-a parut o vesnicie…cate framantari si nopti nedormite am patimit…cate intrebari mi-am pus in fiecare moment…dar Tu veneai de fiecare data cu raspunsurile…le aveai cu tine, in buzunar, in suflet, pe buze, in fiecare imbratisare. Stii, sunt fericit ca te-am gasit, ca imi daruiesti zile senine cu zambete largi, ca datorita tie, am curajul sa visez, ca adorm si ma trezesc cu tine in gand!

Sonata lunii...

Traiesc ce nu simt, aud ce nu vad
Iubesc ce-i ascuns ,si-ascult ca sa simt.
In umbre ma sprijin si-n soapte-mi fac drumul.
Rostesc cuvinte ce ce vin cu duiumul,
Impulsuri ciudate ma prind deodata,
Raman captive in noapte si astept ajutor,
Astept ca sa vina, caci altfel simt ca mor.
Si scriu, dar nu mai vreau, caci nu mai am cuvinte,
S-au asternut demult, acum au disparut.
Si ma gandesc la ieri, la azi, la maine.
La fel ca gandurile se duc aceste randuri,
Nu stiu ce sa mai scriu, nu stiu ce sa gandesc,
Privesc afar’ la luna si la stele,
Simt cum la fel, priveste si Ea la ele.


Tresar busc cand ma atinge o mana… nu o vad, dar o simt, este acolo, pe umarul meu…si Eu intreb:
- Oare esti Tu Beethowen? Si scri doar pentru noi Sonata lunii? Ma odihnesti in bratul ce invata stelele sa valseze?
Imi raspunde aspru cerul:
- Nu, sant Tu!
In solfegiul ce m-ai invatat, te scriu cu litere de aur… si esti acum, al norilor tezaur…te joaca acum cu stele, dragele mele…te culca acum cu luna si de'acum intr-una… de'acum, surd chiar vei auzi lumii ce-i soptesc… sant micul Beethowen, acum un corp ceresc…iar fata oarba, luna, ii sopti din nou: „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”.
Iubita mea, cand nu ma auzi sau vezi, Tu vei simtii ca sant… sonata mea, compusa pentru tine… imi esti si muza imi esti si gand… imi esti cer si imi esti pamant… imi esti iubire, imi esti sfant…ingerul meu, bland, pentru tine, Eu sunt!
In pasii lenti ce-ti cant… te duc in vis, nu in mormant… doar sunetul e bland, caci "sub clar de luna" iti cant, cu liniste de mormant… copacii toti danseaza… la muzica ce n-o aud si pe care Tu n-o vezi… furtuna de simtiri… trupurile asemeni spicelor de grau, ametite de razele lunii… de ce iti spun, caci Tu dormi si nu le vezi… le auzi iubita mea?
Parul iti danseaza in ritmul frunzelor cazand… nota-i mai crescendo… vine apoi pe vant, nota innuendo… iar Tu, iubita mea nascuta si creeata din pasiune… pasiunea mea cu dor, iubirea pentru tine… toate sonatele lunilor, le-am scris in noaptea asta pentru tine… numai pentru tine.
Cand luna isi retrage somnoroasa in pantec razele-i… portativul se sfarseste brusc in prima umbra a diminetei… usa se inchide cu un clinket slab… si fara sa privesc in fata sau in spate, ma topesc in noapte… vei veghea acum si Tu la somnul meu… iubita mea cu ochi din soapte… te strang din nou la pieptul meu, stiu ca e vocea ta ce-mi spune:
“Bine-ai venit, ingerul meu… esti acum cu mine!”

Iubirea II...

Din fascinatia contopirii noastre,
dorul sa-mi fie acel vulcan activ
din insula exotica a privirii tale.
Din iminentul taifun al ochilor tai,
cerne-mi o lacrima de cristal
din misterul adancurilor tale
neprihanite.
Iubirea-mi sa fie
acel riu de argint ce zboara
prin dorsala eternitatii tale
Din scanteile simtirii mele amortite
se dizolva in corpul tau hipersalin
un dor istovit, searbad.
Rasuflarea mea nestingherita,
briza amurgului radios,
germineaza in pestera inimii tale,
o frageda racoare.
Trupul iti este tot mai ud,
dar s-a umput incet cu soare.
spitalul devine tot mai mut,
carucioare cu roti de car,
Zac acoperite-n praf… dezbracate…
Tu iubita mea, esti langa mine in pat,
sub bratul spiralat, patura moale.
Nimic nu te mai doare!

Ii place jocul, adora sa se deghizeze, sa se ascunda, sa se camufleze pentru a trece neobservata si a-si urma drumul sau nestingherit. Realizeaza ca omul nu priveste cu ochii si nu judeca cu mintea, ci mai mult cu prejudecatile, deprinderile si invatamintele sale… observa ca oamenii sunt hraniti, imbuibati cu teorii, definitii, dogme, care in timp devin convingeri. Ea incearca sa inteleaga, sa patrunda cat mai adanc in esenta lucrurilor, in miezul realitatii perceptibile… in lumea ce se transforma fara incetare, sa inteleaga, sa se bucure cu ochii, sa invete.
In Ea mereu moare ceva si in acelasi timp se naste altceva… dar, indiferent prin cate metamorfozari ar trece ,un singur lucru ramane constant, adoratia pentru Iubirea eternal…sufletul ei este un suflet cu largi deschideri spre nou, un suflet mereu in cautare, mereu in alergare dupa necunoscut… stie ,ca lumea ii intinde lungi mreje prin imaginea sa efemera si prin spectacolul si carnavalescul ei. Cat de puternic trebuie sa fie al sau suflet ,ca sa nu cada in spectacolul nocturn? Cat trebuie sa lupte cu Ea insusi, cu propriul ei destin? Aceasta lupta e teribila… stie, ca doar prin iubire omul poate restabili corespondente intre Univers si sine, simtindu-se o particica din marele mister.
Doar iubirea degaja o energie omnipotenta care o obliga sa marsaluiasca tot mai adanc in propria constiinta si o ajuta sa se autocunoasca prin ratiune si contemplare.
Iubirea e o cale de cunoastere a misterelor lumii, de care este indragostit, dar este si o cale de cunoastere a sufletului ce inca se ascunde. Inima sa aspira la o dragoste absoluta, la o iubire eterna… doar atunci, vrea sa cunoasca, vrea sa stie, sa fie convinsa absolut. Adevarata iubire e ascunsa in interiorul sau si vine mereu din infinit si curge neincetat prin potirul inimii sale… stie ca iubirea invinge timpul, spatiul, dand energie , profunzime si sens vietii. Iubirea , cunoasterea si autocunoasterea constitue pentru Ea sensul existentei… chiar daca nu-i place termenul de "supraom ", totusi, oamenii cand iubesc cu adevarat devin supraoameni… si mai crede ca o iubire care nu este eterna, nu este iubire.

Eu sunt Tu si Tu esti Eu…

Da-mi mana Ta prin noaptea grea ce vine
De zgomotul nocturn sa nu te sperii,
E doar soapta inimii mele, ce te cauta,
Cum cauta zapada frigul iernii.
Urmeaza calea lunii, vei afla
Ca fara Soare Ea nu straluceste,
Si da-mi, acum iubito, mana Ta,
Cand noaptea, in vis, iti aud parul cum fosneste,
M-aplec sa te sarut si cad in palma Ta,
Imi dispari, si prima raza ma izbeste.
N-as vrea demoni din mine sa ascult,
Insa m-a blestemat o stea, si ma priveste,
Din inaltul cerului,cum catre tine-ntind,
Mana, dar ea nu te gaseste.
Dar vine ziua-n care, din izvor,
Pamantul o sa-nghita apa ce ii prisosea,
Muntii inalti se vor preface-n sesuri,
Campia ridicata va parea.
Si va ploua neincetat cu-aripi de inger,
Stele se vor asterne-n calea ta,
Iadul si Raiul,deplorabile constrangeri,
Se vor unii, iar Eu voi tine in mana, mana Ta.


Roaga-te, striga, canta, iubeste si plange… fericirea-i aproape, rosteste cuvinte simple si fara mister… implora vise de catifea, sentimente amestecate cu noroi, joaca, asteapta fluxul si refluxul, retrage-te in tine odata cu marea, revino-mi in inima, da-mi sarmul zilelor cand ploua cu soare si luciul ghietii sub picioare… da-mi din lume tot ce-i mai bun
Da-mi luna si cerul stelelor cu capul in jos… da-mi mana ta si ia-o pe a mea, imbratiseaza-mi umbra din focul vatrei, noaptea, iarna… da-mi izvorul de unde isi beau visele speranta, de unde-si trage curcubeul frumusetea, da-mi speranta vietii in ziua de apoi… da-mi tot ce nu stiu a-ti cere si ce inca nu am indraznit… greul norilor ce aduce ploile, o harpa cu notele in acorduri simple si o aripa cu care sa ne invelim de-acum in doi!

Cutia magica...

Noaptea in care ii soptea,
Tacuta luna de pe cer,
Mai fura noaptea cate-o stea
Din ochii mei incinsi de dor.
Pe cerul meu sa vina-n zbor,
S-o tin in brate tremurand,
Ca umple cerul de fior,
Si-mi pune ordine in gand!
Raze calde in zori se intind
Cu ele ochii de-i incing,
Te soarbe-n ei cu-atata dor
Nu e a mea lumina lor!


Ti-am spus despre cutia mea magica? Ea e comoara mea cea mai de pret si uneori, noaptea cand dormi, ma strecor la tine in vis, imi pun urechea peste ea si ai ascult fermecat melodia... are un cantec special, pe care doar Eu il cunosc, un cantec fara de care n-as mai putea traii, un cantec din care cele mai frumoase note s-au nascut din cauza mea. Cutia mea magica e neasemuit de pretioasa, dar prefer sa ramana acoperita de privirile lacome ale celorlalti, deoarece oricine ar visa la formele ei fermecatoare dar putini i-ar asculata si i-ar intelege cantecul si cantecul e sufletul ei, nemuritor si nepretuit... cutia mea magica e o comoara ce am furat-o din pasiune dar o pastrez si ingrijesc din netarmuita dragoste... vreau sa-mi apartina pentru totdeauna, dar Ea ma stapaneste pe mine si sunt constient ca am s-o pot pastra doar tinand-o fermecata... de puterea dragostei... de aceea ma simt pe deplin fericit si implinit caci dragostea mea este infinita si stiu ca n-am sa pierd comoara mea cea mai de pret, cutia mea magica.

In oglinda...

Cand crezi ca poti ceva, cazi din imbratisare… nu poti,
dar iese din tine o putere ce dramuieste fericirea.
Trecerile prin fiinte lasa noduri pe care le desfaci intre statii,
cand linistea accelereaza schimbarea si vezi prin panza lumii
un loc in care timpul nu se defineste prin pierderi de sange,
ci prin umplerea unor contururi.
Ii surprinzi venind dinspre usi, cu inima care iti lipsea
de cand ai ales sa faci pe plac nisipului
si ai legat in lant libertatea in numele dublurii ei.


Niciun zid si nicio carare, nu-ti arata pe unde sa pasesti... ai acel suflet minunat, ce te face sa creezi forme... caci croitor ti-e cerul. Cine iubeste, traieste, iar Eu nu stiu cuvantul "fermecat", caci amorul nu-ti da voie sa creezi si iti fura si lumea, si ecoul!
Astrul puternic stralucitor lasa perdeaua sa cada si sa acopere litera "R", aproape din coada, care ar deschide inelul salvator... un drum alb spre aceea poarta! Dar noaptea ca o noua taina se intinde, cu parfumul stelelor ce le aprinde... am dat sonorul lumii la minim, astfel incat sa nu auzi acesti pasi care se indrepta catre tine... aprind lumina si o sting la nesfarsit ca sa stiu ca este stinsa... este un soi de dor de tine care nu trebuie spus... cind mi-e dor de tine devin un inger, iti arat aripile mele sa ma crezi... sunt, cu "u" nu "a", un inger adevarat, nu sunt de zapada... si zbor, sa nu ma confund cu albul zapezii, iar in mana port un arc, sa ma diferentiez de tine, pasare rara... daca te-am ranit, este pentru ca asta e misiunea mea! Curand, vom deveni umani, iar cerul ne va schimba costumele, vom deveni vizibili in, El si Ea... alb si negru sub o arcada de trandafiri albi... doar muzica cuvintelor:
"Am invatat de la lume, ca frumusetea consta in traiul izolat in varf de munte... fara sa cunoasca adevarata fericire a escaladarii si felul in care urci pantele abrubte, spre varf... ca dintotdeauna copilul cuprinde in pumnul lui mic, degetul mare al tatalui si il tine strans pentru totdeauna... am invatat ca doar un "om" are dreptul sa se mire cand cu sinceritatea sa, culege mii de aprecieri si ovatii... am invatat ca mai sant o gramada de lucruri care le pot invata de la Ea... am invatat ca din iubire, TOTUL!
Cand se priveste pe Ea, ma zareste... cand ma privesc pe mine, o vad... din clipa aceea, nu ma mai satur sa ma privesc in oglinda!"

Ocean de ganduri colorat in alb...

Calatorul este dus in camera ghetii.
Miresme fosnesc usor din candele de apa,
Brazii sunt barbati cu trupuri perfecte,
rar cate o pasare coboara printre ramurile lor.
In jur, totul miroase a cetina.
Caii albi, frumosii cai albi
alearga liberi spre cer,
isi leapada umbre si urme,
copitele lor framanta un vis,
mustind sub rani de pamant.
Au invatat sa-si asculte tacerea.
In ochii lor limpezi,
se oglindeste un camp infinit,
pe care sperantele cresc,
purtand, spre un timp ce le apartine,
supletea galopului alb...


Ingerul sa cante mai departe cat mai limpede, foarte limpede! Sa purtam vesminte cat mai transparente, asa cat sa ni se poata numara gandurile, acelea care ne citesc si pe care noi le citim invers, ca-ntr-o oglinda. Citesc invers tot ce am trait in somnul meu ce devine din ce in ce mai adanc. In el descifrez, pasarile cerului si crinii, intotdeauna seara, intotdeauna seara... am umblat prin vis. Si alergam in jurul casei cantand:
”Cantecul ce tese… cand iarba ce iese… se spala-n lumina… ca pasari sa vina… cuibarind in ramuri… sa cante la geamuri! La marginea mainii tale… lunga tesere de zale… cu propriul trup prin foc… sa faci luminii un loc, sa-l atingi pe cel ce trece… imprejur cu ochiul rece… si sa-l prefaci in copil. Adevarul ratacind… pana cuvintele-ntind… inspre noi jarul si ceara… prefacuta-n cruce seara… cand am plans urcand cu greu… scara clatinand mereu.”
Apoi, visul s-a intrerupt... mainile mele ingroapa in zapada caii suri intr-un gallop alb.
Mereu revii in visele mele, infasurata-n parul tau lung si verde... blandetea ochilor tai infloreste livada trupului, lastari necunoscuti ce infloresc sub piele.
Ating pamantul cu talpile goale si trupul tau, tresare-n trupul meu senzatii noi... te opresti, ma privesti o clipa si ma ajuti sa nu simt cum capul meu se pleaca, in poala ta, visul sa-si petreaca.
Adoarme lumea si padurile toate... si pasarile adorm si nu mai e noapte... e doar intuneric si luna stapana ce trece printre stele dezvelindu-si cununa.
Trunchiul drept sub zapezi se-nduioseaza... pasii se afunda in nameti, vine un lup si vegheaza in noapte... transformarile trupului toate. Dar El pasarea ascunde-n noapte, in sange creste dorinta... inocenta! Buzele lor sunt din carne... iubirea se tanguie cu lucirea noua de sub zapezi... pamantul. Caii albi necheaza-n padure... lasa-i sa necheze, imi sopteste Ingerul, uita-i departe in noapte... inchipuirile tale sunt cioplite in piatra si nu oricum... in piatra straluminand au venit caii si te-au framantat cu copitele.
Acum, te asezi in versurile tale ca-ntr-o biserica... in genunchi... nu se mai aud copitele si poti sa-ti sprijini fata cu duiosie in palme... caii bat din nou din copite... incepi sa tremuri... mai bine sa-i vezi framantand cu copitele pamantul, piatra, decat sa-i stii departe de tine si de visul ce nu-ti doresti sa se termine.
Va fi iar zi si un alt strat de zapada se va aseza pe trupurile noastre, pe gura-ntredeschisa, asteptand... sarutare.
Iubirea este un lup, ce vine prin zapezi din poezii ingalbenite de vreme.
Demn de rastignire este cel ce stie totul... iarna umbla prin lume cu pieptul gol... umede sunt buzele celui ce indrazneste sa-l atinga... moale este pantecul iernii, plin de albe flori... si El continua mereu sa vina!

Ocroteste-mi Doamne gandul!

Am obosit de-atata preumblare
Si de atata plans capul ma doare,
Privirea mi-o indrept mereu spre cer
Si, de la Tine, Doamne, atata cer!
Tu, Doamne, da-ne pacea si izgoneste raul,
Nu ne lasa ispitei sa ne inghita haul,
De atata suferinta in lumea asta mare
Si-atata nedreptate, azi sufletul ma doare.
Ma rog la Tine, Doamne! sa ai grije de noi,
Caci, toti din asta lume suntem copiii tai.

Lasa-ma te rog sa-ti colorez sufletul In fiecare dimineata cu aceste randuri... trimitanduti ale mele ganduri. Pentru ca atunci, cand Tu le vei citi, zilele sa-ti fie senine si placute… in fiecare zi. Sa-ti fie ochii tot mai stralucitori… si sa-mi fie aproape, pana-n zori! Tu pentru mine esti la fel ca universul... ce-mi imi canta peste lume duios versul,in care Eu am sa iti zambesc... sa-ti promit ca intr-o zi, voi reusi sa te-talnesc.Drumul spre sufletul tau, sa-l lasi mereu deschis...o sa-ti soptesc cuvinte, mai departe-n vis!In a ta tristete, as vrea sa fiu stropul de culoare... as vrea sa-ntind mana, sa imi ajunga pana departe-n zare. As vrea in sufletul tau mii de ani sa ma topesc... Tu esti de pe cer cea mai stralucitoare stea, ce nu ma satur s-o privesc. Maro in braduti, aproape jumate viata... soarele bate in geam, se face iarsi dimineata. La capatul capatului stai patru, cinci, sase, sapte... sunt sapte scari si inca odata sapte. La bataie de ceas in fiecare dimineata... cand raza mea de soare ma spala din nou pe fata. M-am intins, m-am aplecat, m-am uitat o vreme pe geam. Nimic – o alee, ca o asteptare lunga... stau la celalalt capat si astept, in ochi sa mi te-aduca!

Imi las sub pasi urmele… poate le vei recunoaste!

Cuvant inainte:

Mi-ai rămas dator cu nopţile din două treimi de primăvară, în care am ars egal cu tine şi cu trăirile tale; cu câteva răspunsuri sincere la întrebările pe care nu le-am rostit, deşi m-ai invitat să o fac (cu„delicata eleganţa” din momentele tale „bune”)în ultimul tău mesaj; cucâteva scuze pentru tot atâtea greşeli de interpretare a felului meu dea fi . Cel mai important: mi-ai ramas dator cu o mare prietenie în care mă încăpăţânez să cred!Regret că timpul sau destinul nu ne-a oferit şansa de a ne cunoaşte mai mult decât puţinul acesta fără consistenţă, prelungind întâmplarea cu neprevazutul, misterul şi emoţia ei , într-un plan mai real, fie şi numai să iţi poţi da seama ca ai greşit creionându-mi,în cele din urmă,un profil străin mie.Nu sper să “recuperez” primăvara şi nici nu ar fi înţelept -este oricum depozitată profund în suflet şi amintiri. Vreau să recuperez doar un gând de bine, pe acela care altădată însoţea dialogurile noastre, puţin din risipa aceea de suflet. Poate acest moment va veni! Atunci când,rememorând acel timp, analizând, fără părtinire şi fără amare resentimente, tot ceea ce ne spuneam, vei reuşi să o priveşti pe cea deacum, cu bunăvoinţa şi simpatia pe care i le ofereai celei de atunci.Poate vei reuşi să recompui sufleteşte tabloul nopţilor duse, acele nopţi pe care le albeam împreună, nopţile în care aveai nevoie de un suflet care să îţi înţeleagă labirinticii paşi, din serile in care deşi“mi-a mers rau şi am luat-o in plin, mă simt, inexplicabil, bine”-cuvintele tale.Poate vei reuşi sau poate nu vei reuşi niciodată!Nu mai caut sursa acelei empatii, a unei rezonanţe sufleteşti care a sunat la acelaşi diapozon. A fost un episod de viaţă interioară, fără vinovăţie şi fără greşeală, atâta vreme cât a aparut fără intenţii şi fără premeditarea de a se îndrepta spre ceva sau altceva.Si nu astept nici un raspuns, doar o reconsiderare a pozitiei tale care, mie cel puţin, mi se pare greşită.Să crezi că există şi prietenii sincere, lipsite de umbra oricărui mărunt şi mizer interes! Sunt acelea care supravieţuiesc oricăror afronturi,oricăror neînţelegeri, oricăror încercări, acelea pe care nu reuşesc să le ucidă nici timpul, nici distanţa, nici orgoliul.Cu mult drag şi infinită prietenie, pentru tine cel veşnic nemulţumit , veşnic aşteptând un suflet sincer şi nereuşind să îl găseşti din atâta otravă, veşnic oscilând între entuziasm grăbit şi la fel de grăbite dezamăgiri;pentru tine, un artist cu suflet special care va primi, cu siguranţă,răsplata de a se împlini şi sufleteşte si profesional(chiar daca îţi pare târziu faţă de ceea ce ţi s-ar fi cuvenit)!

...Ai venit in timp ce eu dormeam ....

Te-ai nascut pe un perete gol,tu chip fraged..Te-ai nascut ca sa-mi tulburi somnul,linistea ..Te-ai nascut din cerul limpede ca sa ma privesti din cerul instelat..Te-ai nascut intr-un nor ca sa ma privesti printr-o picatura de ploaie..Te-ai nascut ca un print cu ochii negrii si ai venit in timp ce eu dormeam,..sa-mi tulburi somnul...

...Imi citesc in pasi ziua de maine. Imi simt in pasi asteptarile.
Imi las sub pasi urmele, poate le vei recunoaste...

Imi citesc in pasi ziua de maine..... Imi simt in pasi asteptarile. Imi las sub pasi urmele… poate le vei recunoaste sa implinesc sfarsitul cautarii mele... Sunt firava… Caci m.a nascut Soarele intr.o toamna...Nu stiu cine sunt.. Pentru ca nu m.au botezat.. Oamenii.....Nu cred in nimic pentru ca sunt Oarba si nu cunosc decat Cerul… Sunt pustie... caci sangele meu nu are Culoare....Ma plang de prea multa tacere… Cand vantul ma invata… Cuvintele.... In fiecare clipa mor cate putin, insa umbra mi.e… Eternitate.
...Intr-o alta viata, noi me-am scris iubirea...
Intr.o alta viata noi ne.am scris iubirea, am scrijelit pe toti peretii sufletelor noastre, fiecare zambet de azi fiecare zambet de maine si fiecare rasarit... Imi pui usor in fiecare dimineata lacrimi de dor si flori albastre de nu-ma-uita in razele luminii care ma deschid... Si de va fi sa nu ajunga asta viata pentru trairile ce ni le.am scris, vom cere inca una si lumii noastre ii vom impleti cununa din flori de vis... E cald la mine.n suflet, te.astept sa vii acolo unde n.ai plecat vreodat' Apoi vom cauta imparatii si vom trai asa cum am visat...

...Nu-ti bate in piatra crucea mea, e doar muntele meu de urcat...

Cineva are un plan mai bun pentru noi... O sa vezi. O sa fie bine... E asa cum trebuie sa fie... Nu ne putem împotrivi...Fii mandra ca esti ceea ce esti ..Mergi inainte si calca frumos in picioare tot ce.ti sta in cale..Ti.am aratat cum sa continui ..fa si tu la fel ..Iti promit ca voi fi acolo mereu pentru tine ...Dar nu uita ai un munte de strabatut.. (..de la mine pentru tine...)

...Strainul meu perfect...

iti intind mana ia.o si foloseşte.o intocmai.nu te feri de ea, e ridicata pentru ca s.o apuci, nu ca sa loveasca....da.mi un deget si.ti innobilez.. la randu.mi, toata mana...si.................zic cum o sa fie ok ! dar .TU.. STRAINULE .. Ai tacut cand te.am strigat in toate limbile pamantului .. Si tacerea ta ...ascundea cuvinte grele ,Stiai bine ca nu au rost ..Ca nu am cum sa le.nteleg..Cum nici tu nu mi.ai deslusit strigatul ...apoi ....incet ....incet.......am devenit treptat ..furati de timp ..

...Cunoasteti reteta?....

azi daca scriu e numai pentru tinecliseele sunt fresh tristesea e intacta.....................Pastrez si.acum intr.un dulap niste ghetuteEu am crescut ... Stau singura aici.Nelinistea nu poate sa ma crute.Of, dac.ar fi copiii pururi mici........................sentinta rostita...(examenul vietii)Juriul tocmai se pregatea ..sa.mi acorde ..nota maximaSi deodata cineva.....m.a recunoscut,Azvarlindu.mi masca,Ce.mi acoperea sufletul!Sentinta fu imediat rostita<>

...Hand, i will find you ...

Mainile mele In mainile tale Impreuna Dincolo si dincoace de Viata si de Moarte....

...Dintre toate culorile, am ales ALBUL! Apoi i-am dat un nume...
VISUL MEU ALB

Albul,Iar sufletele! Sufletele sunt albe, întruchipand puritatea .., sfintenia şi perfectiunea - mireasma curcubeului. Iar omului ii este dat sa sebucure , dar nu de albul ninsorii, ce.i cere si lui sa ningă pesteiubirile dorminde... , ci de acest alb al umanului. Sufletul e sanctuarul sperantei, al frumosului şi.al vieţii. De fapt ce este viaţa? Ceea cevei decide tu sa fie,... chiar daca roata vietii isi urmează cursul, chiardaca nu te cunoaşte nimeni...., te deprinzi să fii multumit cu starea incare te gaseşti!

...Soimul...

Pasarea noptii...Joc un joc cu o miza necunoscuta ;Nici macar nu stiu regula lui...Ma substituie ..soarta...Mi se pare ca trisez cu mine insami ..si nu vreau ..Deschid geamul ..si tot nu se face lumina Nu vad intrebarile rasarind din mine;Mi se pare ca fac parte dintr-un stol de pasari de noapte ..Care emigreaza spre un tarm necunoscut .Poate spre pasari albe..Incerc sa-mi fac trupul scut ,Intrebarilor desarte ce ma patrund ;Ajunsa in tarmul ce ma desparte ,Imi dau seama ca nu mai e noapte;Sunt o pasare alba Si-am mizat pe penajul meu Si am pierdut ...

...Visul...

Mergeam pe alee.Eram singura..Cautam tacerea ..Ai rassarit din umbra copacilor batrani Si m-ai strigat pe nume ......Ne gasisem Am intins mana ca sa.ti simt contactul ..cu faptura ta imaginara ;Si ...m-am trezit singura,..in umbra copacului batran,pustiu ;Tine-ma de mana cu TACEREA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

...Inca un vis.(dar atat de real )...

Am vrut sa mor...dar m am oprit.Am vrut sa zbor...dar am cazut si m am zdrobit.Am vrut sa fug de fericire...dar calea ei duce spre tine. Cine esti tu...ce suflet ai? Eu spun ca plec...tu mi spui mai stai. Ajutama sa uit de tine Caci mult prea des sa mor imi vine Si de ar fi moartea o scapare... Eu as alege o fara ezitare. Pff..ce noroc amar traiesti tu..suflete hoinar Sa ti intanlesti iubirea care i pe un alt hotar. E asa frumos si atat de bine.. Incat prea des sa mor imi vine Si fac ce fac..si tot mi e dor..vreau langa tine.. Dar nu pot sa zbor..mi e teama ca ma voi zdrobi de tot, De aceea simt ca nu mai pot. Iubitul meu...hmm e doar un vis , Un gand venit din paradis.. E ploaia ce imi stinge focul, Si aduce in acelas timp cu ea si nenorocul... E soarele ..iar eu sunt luna.. Povestea lor o stie toata lumea. Ramai cu bine dragul meu..nu mantreba dc. O stii prea bine cum o stiu si eu. Iar cu iubirea ce ti o port... Ce pot sa fac..o iau cu mine... Caci fara ea...sa mor imi vine...

...Stiu ca "existi" si-am sa te caut in fiecare OM pana am sa te gasesc...

De cine ne temem ...Vezi umbrele fugarinndu.se in lumina alba a noptii polare ;Cuvinte,urmarite de taceri si fara raspuns ;Tu ...esti OM ...si afirmi ca te temi;Te temi ca ecoul cuvintelor sa nu sune .....fals ;Ti.e teama de aceste doua cuvinte care te imbraca stramb Ca o camasa straina care e mult mai stramta ;Te temi de gesturi pe care poti ..sa le faci Pentru ca stii ca nu mai pot fi indreptate ;Te temi de sensul cuvintelor goale ..care te invadeaza Si nu stii sa le raspunzi ;Te temi de tine ,de cel pe care l.ai cunoscut si pe cel ..care l.ai cunoscut transformandu.se in fiecare clipa .....in altul ..Pentru ca insuti teama este asemeni noua , un cuvant de plastelina !

(In ziua cand am simtit caldura acestor urme, am plecat in cautarea cuibului... usa era inchisa, dar cheia era la locul ei, in cui, acolo unde o lasi intotdeauna... pentru ca toata lumea sa o poata vedea, pentru ca toti sa intre inauntru si sa se incalzeasca la focul ce arde acolo dintotdeauna. Am venit in timp ce Tu dormeai, dar nu sa-ti tulbur linistea si somnul, ci pentru ca Tu ma visai. Intr-o alta viata, noi ne-am scris poate iubirea, acum sant aici, ca sa o traim… sunt strainul, umbra, care poate iti e destin. “Mainile mele in mainile tale, impreuna, dincolo si dincoace de viata si de moarte”... in eternitate. Sunt ALBUL din visul tau, sunt esenta din culoarea care da noanta si alcatuieste toate culorile din lume… pot fi simplu si curat, pot fi ziua de maine. Fi Tu soimul, iar Eu lupul.. sa fim povestea celui ce te-a educat. De cand alerg intruna, am gasit in tine, ceeace am cautat!)

Cand degetul inelar ma doare…

Privesc catre cer si alerg,
Un cer plin de ganduri si stele,
Asa ma cunosc, ma reculeg,
Calatorind in astral printre ele.
Vad patimi si vad dorinti,
Chem aprig spre mine iubirea,
In vise si simturi fierbinti,
Doar eu si regasirea.
E intuneric si noapte,
Dar bolta e instelata,
Ascult sarutari, ascult soapte,
Si viata mi-e luminata.
E cantecul inimii iar,
Ascult un refren drag, de suflet,
Sa simti, sa doresti e un dar,
Vibratii si vorbe in cuget.
Tacerea noptii e lina,
Si canta odata cu mine,
In foc de chemari si lumina,
Sclipiri de chemari catre tine.
Suntem aici, amandoi,
Privind indelung catre noapte,
Iar ochii ii tinem inchisi,
Prin sarutari si prin soapte.
Acum ne-asezam impreuna,
La masa cuvintelor mute,
Si hrana din suflet e buna,
Caci ne iubim pe tacute.
Nimeni nu e ca noi,
Doar cerul se afla mai sus,
Vad chipuri in stele si voi,
Vedeti ce-i tacut, si nespus.
Asa cugetau inimi calde
Strangand alt buchet de sclipiri
Petale schimbate-n smaralde
Si clipe de vis in trairi.


Astern iarasi iarba cu piciorul… prin lume, prin nori, prin vis… si degetul inelar al mainii stangi ma doare, de cercul aprins. Am fost ranit de o sageata, care m-a atins…
isi aduce aminte obrazul, de asta cat am plans. Imi aduc aminte, de timpul cat am stat pe loc… cand ieri eram cort, acum sant cat un bloc. Imi aduc cu drag aminte, de cei ce sar prin foc… ca sa-mi fie mie bine si sa am noroc. Tarile prin care, am tot colindat, nisipul pe care l-am adunat… traiesc intens prezenta clipa, sunt doar nisipul din clepsidra,
ma scurg incet, incet spre tine, intr-un maine, ce spre tine vine! Sant doar un inceput, dinspre ieri catre maine… ieri eram tacut, astazi vorbesc cu tine… ieri eram mut, acum vorbesc din tine. Fa-ma Doamne forma, sa fiu peste tot… fa-ma Doamne umbra sa fiu in tot… cuget de inimi calde, buchet de sclipiri, schimband petale in smaralde… clipe de vis, in trairi!

Desenul de asta noapte…

ascult tacerile sarutului pe care
ai desenat universul din noi
in linii ce trec prin spirala iertarii,
ascult cum plange ultimul vers
din piesa nescrisa inca,
ce dor de furtuna si alb
cat de multe torente ascunse-ntr-un
ghimpe de foc ,
langa tine ma ard amintiri impreuna
ard langa tine cu gust de mirare,
din visul furat deunazi doar pasarea
gandului tau pentru mine,
mai stie sa fluture aripi ,
iubirii sa-i dea respiratie noua.
curand ardem in doi ultimul nor,
în templul dorintei de-a fi
primavara cu tocuri inalte,
ascult sarutul ce-mi pune viata la loc
pe lespezi intoarse din noapte.
zambetul tau atat de cald
daruit de creaturi divine,
invaluita in culoarea de smarald
care te prinde foarte bine.
in lumina ta din nou ma scald
precum acele antice regine,
atins de al brizei fald
venita din inaltimile alpine.
astfel in sentimente ard
nu mai stiu ce e cu mine,
tu-mi esti scut, dar si stindard
ce bine este langa tine!

Desenul de asta noapte, legat de noi prin soapte… soapte din departare, soapte la ureche, formand cuvintele pereche… desene colorate, frumos conturate, desene divine, venite de la tine… dimineti din sapte(7), de mine intarziate, de tine scuzate… vin sa ma inclin, gandu-mi este lin si cerul senin… oameni impotriva, destine-n deriva, pareri ciudate, de ei aruncate.
Cuvinte sfinte venite cu Moshu: “tacere-i ca mierea si face obrazul rosu”
Dimineti noi au sa vina, transformand rauri tulburi, in izvoare cu apa lina… cerul din nou cu stele, magia lunii intre ele… astru aprins din zi si noi vesnic copii!

"Ce mirare ca sunt-ce-ncantare ca esti"!

Cunosti odaia sumbra a tainelor severe,
Ce-ti infasoara mintea in asternut de foc,
Si-ti tulbura mirarea, cu umbre de tacere,
Si simturi mai caudate, ce ispitesc la joc?
Cunosti deja castelul, in care stapana e absenta,
Cu stramte coridoare spre salile pustii,
Prin care suna pasii, ademenind dementa
Fantomelor mahmure, in orele tarzii?
Cunosti poate tinutul cu dimineti albastre
Pe chipuri siderale, cu trupuri de idei,
Ce impodobesc altare, in ceruri, printre aster,
Ce predica lumina si se-nchina ei?
Cunosti Tu poate tara, de negura ascunsa,
La tarmurile noptii? De simti chemarea ei
Si-ti tremura privirea, si-i de fiori patrunsa,
Acolo, in abisuri, afla-vei oare ce-i?
De vraja asta rara, cand vrei sa te apropii,
Asculta o simfonie, contempla un destin,
Deschide poate o carte, sau inchide o clipa ochii,
Sau caut-o, pe fundul unui pahar cu vin!

Ma caut, ma adun, apoi ma imprastii… lasand spatial liber mastii… ma reculeg apoi prin tine… doamne cat ma simt de bine… apoi m-alungi si din nou la piept ma strangi… curcubeu de zare larga, care incearca sa ma dreaga… sa ma incheie din cuvinte… sa ma indrepte spre, inainte…
Sa ma invite in casa sis a ma aseze iar la masa… caut-ce-caut cu disperare, lasand in urma spatii amare… calatoresc, cerul liber sa-l gasesc, daca intalnesc un nor… trebuie iarasi sa cobor… imi e teama san u te mai gasesc… sti Tu bine ce vorbesc!... cum vorbeam seara-de-seara, asteptand o primavera… poate primavera noastra, adunata in fereastra… Cand esti mereu cu mine… Doamne cat imi e de bine… ma regsesc in tine… te rog sa ramai cu mine, fa-o doar pana maine… iara maine, e vesnic maine!

Lectia de zbor...

As vrea sa pot, sa zbor,
Sa ma agat de cate-un nor,
Sa stau acolo sa plutesc,
Cu ingeri sa ma intalnesc…
Si prin vazduh de as pluti
Cu pasarile-as ciripi,
De-as intelege graiul lor
Le-as spune de ce vreau sa zbor…
Si am sa ma satur de plutit,
Cand sufletul mi-e linistit,
Incet, ‘napoi sa ma cobor,
Dar… sufletul mi- e calator…
Stiind ca eu nu pot zbura,
Iar ma intorc in lumea mea,
Si cand in sus spre cer privesc,
Visez ca zbor si ca plutesc…
Privesc spre cer, sa zbor spre el,
Acolo sa te gasesc pe tine, sper!
Privesc o stea, luceste tare
Si-mi amintesc ,sclipirea privirilor tale.
Sa zbor as vrea, catre-a mea stea,
Din piept imi zboara inima,
Spre al tau sufelt care, sta sa ma-ncojoare.
Sa-mi dea raze din soare.

Mi-am facut din suflet cusca, sa pot pastra cat mai mult din zborul ei… tin minte, ca in prima zi a fost prea deasa si auzeam strigatul ei… am facut-o putin mai rara si am surprins-o, invatand sa zboare. Apoi, mi-am spus ca trebuie sa-I deschid fereastra catre cerul atat de albastru, ca niciun pictor priceput nu i-a gasit culoare… am stiut, ca este cea mai buna lectie de zbor din partea mea. A doua zi, s-a intors cu aripa ranita, cazuse, avea o boala doar a ei… ti-ar fi dat tot sufletul, dar boala sa ramana doar a ei. Mi-am facut glasul pansament, vorba medicamente… dar ciripitul ei, ii dadea mereu mai multa sanatate. Noapte, cand avea cosmar, isi aducea aminte de toate custile in care a fost inchisa… poate o farama si din ce pierduse… vietati ce au ranit-o, pasari mari care-au jignit-o. Atunci, pasarea n-a mai calcat nici cer si nici pamant! In dimineata urmatoare, am inteles… am spart acea colivie… pasarea mea, din zborul ei, mi-a aterizat pe mana… acum simte ca asta-i casa ei, ca-i respectata… si mai mult de-atat, se simte iubita. Oriunde ma duc, este mereu cu mine… iar in zborul ei acum, se simte insotita.

Good Morning Beautiful Day...Good Morning Beautiful...

Good Morning, Beautiful
How was your night?
Mine was wonderful with you by my side
When I open my eyes to see your sweet face,
it's a good morning, beautiful day!

I couldn't see the light
Didn't know day from night
I had no reason to care
But since you came along
I can face the dawn,
'Cause I know you'll be there.
I never worry if it's raining outside
'Cause in here with you, girl
The sun always shines!

Good Morning Beautiful Day...Good Morning Beautiful...
It's a beautiful day...Good Morning Beautiful...Good morning...Good Morning Beautiful
What a beautiful day... Good Morning Beautiful!

Poate ca am scris zilnic doar pentru tine, cuvinte, soapte, taceri… am inventat cuvinte doar pentru noi, ei, nu le vor intelege niciodata… “un suflet geaman intr-o oglinda sparta”… pomul ce-si intinde pe jos frunzele si din cer caderi de noua zi.
Buna dimineata zi senina… Buna dimineata, a mea frumoasa, sufletul meu plin!
Sigur am scris din suflet pentru tine… stiam ca undeva existi… “al cincilea anotimp, pianul marii”, doar pentru tine preludiul ploii, cu nori cu vant si stropi cadenti catre pamant… tot pentru tine curcubeul zarii, al ploii cu pamantul legamant.
Ma incapatanez sa inteleg misterul reincarnarii si toate piesele din puzzle-ul ce inca mai lipsesc… puterea sufletului de-a prinde aripi, acei ochii ce dincolo de tine se opresc… iubirea, singura putere care-ti da ochii care, aceea lumina o privesc.
“Nu insemn nimic mai mult decat inima mea”
Poate o gramada de maini ce inca mai scriu pentru tine si ochii tai senini ce inscrisul il citesc… dar Eu scriu sigur, atat de ciudat, de alambicat incat sa ma intelegi.
Buna dimineata iti spun frumoasa domnita… Buna dimineata zi senina… condu-ma catre zborul soimului la ceruri… sunetul de aripi ce-l iubesc!
” Nimeni mi-a spus ca undeva asteapta fericirea sa-mi dea o imbratisare straina si sa-mi sopteasca cea mai adanca tacere din lume... Nu, nu am sa plang... lacrimile mele nu-s pentru tacere... lacrimile mele sunt pentru cuvinte ,pentru cateva nimicuri si pentru atatia nimeni.
Acelasi nimeni mi-a spus ca undeva asteapta umbra vietii mele sa-mi dea o palma peste suflet si din aceasta lovitura sa-mi scuture in neant toate lacrimile neplanse."