Sonata lunii...

Traiesc ce nu simt, aud ce nu vad
Iubesc ce-i ascuns ,si-ascult ca sa simt.
In umbre ma sprijin si-n soapte-mi fac drumul.
Rostesc cuvinte ce ce vin cu duiumul,
Impulsuri ciudate ma prind deodata,
Raman captive in noapte si astept ajutor,
Astept ca sa vina, caci altfel simt ca mor.
Si scriu, dar nu mai vreau, caci nu mai am cuvinte,
S-au asternut demult, acum au disparut.
Si ma gandesc la ieri, la azi, la maine.
La fel ca gandurile se duc aceste randuri,
Nu stiu ce sa mai scriu, nu stiu ce sa gandesc,
Privesc afar’ la luna si la stele,
Simt cum la fel, priveste si Ea la ele.


Tresar busc cand ma atinge o mana… nu o vad, dar o simt, este acolo, pe umarul meu…si Eu intreb:
- Oare esti Tu Beethowen? Si scri doar pentru noi Sonata lunii? Ma odihnesti in bratul ce invata stelele sa valseze?
Imi raspunde aspru cerul:
- Nu, sant Tu!
In solfegiul ce m-ai invatat, te scriu cu litere de aur… si esti acum, al norilor tezaur…te joaca acum cu stele, dragele mele…te culca acum cu luna si de'acum intr-una… de'acum, surd chiar vei auzi lumii ce-i soptesc… sant micul Beethowen, acum un corp ceresc…iar fata oarba, luna, ii sopti din nou: „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”.
Iubita mea, cand nu ma auzi sau vezi, Tu vei simtii ca sant… sonata mea, compusa pentru tine… imi esti si muza imi esti si gand… imi esti cer si imi esti pamant… imi esti iubire, imi esti sfant…ingerul meu, bland, pentru tine, Eu sunt!
In pasii lenti ce-ti cant… te duc in vis, nu in mormant… doar sunetul e bland, caci "sub clar de luna" iti cant, cu liniste de mormant… copacii toti danseaza… la muzica ce n-o aud si pe care Tu n-o vezi… furtuna de simtiri… trupurile asemeni spicelor de grau, ametite de razele lunii… de ce iti spun, caci Tu dormi si nu le vezi… le auzi iubita mea?
Parul iti danseaza in ritmul frunzelor cazand… nota-i mai crescendo… vine apoi pe vant, nota innuendo… iar Tu, iubita mea nascuta si creeata din pasiune… pasiunea mea cu dor, iubirea pentru tine… toate sonatele lunilor, le-am scris in noaptea asta pentru tine… numai pentru tine.
Cand luna isi retrage somnoroasa in pantec razele-i… portativul se sfarseste brusc in prima umbra a diminetei… usa se inchide cu un clinket slab… si fara sa privesc in fata sau in spate, ma topesc in noapte… vei veghea acum si Tu la somnul meu… iubita mea cu ochi din soapte… te strang din nou la pieptul meu, stiu ca e vocea ta ce-mi spune:
“Bine-ai venit, ingerul meu… esti acum cu mine!”