Cunosti odaia sumbra a tainelor severe,
Ce-ti infasoara mintea in asternut de foc,
Si-ti tulbura mirarea, cu umbre de tacere,
Si simturi mai caudate, ce ispitesc la joc?
Cunosti deja castelul, in care stapana e absenta,
Cu stramte coridoare spre salile pustii,
Prin care suna pasii, ademenind dementa
Fantomelor mahmure, in orele tarzii?
Cunosti poate tinutul cu dimineti albastre
Pe chipuri siderale, cu trupuri de idei,
Ce impodobesc altare, in ceruri, printre aster,
Ce predica lumina si se-nchina ei?
Cunosti Tu poate tara, de negura ascunsa,
La tarmurile noptii? De simti chemarea ei
Si-ti tremura privirea, si-i de fiori patrunsa,
Acolo, in abisuri, afla-vei oare ce-i?
De vraja asta rara, cand vrei sa te apropii,
Asculta o simfonie, contempla un destin,
Deschide poate o carte, sau inchide o clipa ochii,
Sau caut-o, pe fundul unui pahar cu vin!
Ma caut, ma adun, apoi ma imprastii… lasand spatial liber mastii… ma reculeg apoi prin tine… doamne cat ma simt de bine… apoi m-alungi si din nou la piept ma strangi… curcubeu de zare larga, care incearca sa ma dreaga… sa ma incheie din cuvinte… sa ma indrepte spre, inainte…
Sa ma invite in casa sis a ma aseze iar la masa… caut-ce-caut cu disperare, lasand in urma spatii amare… calatoresc, cerul liber sa-l gasesc, daca intalnesc un nor… trebuie iarasi sa cobor… imi e teama san u te mai gasesc… sti Tu bine ce vorbesc!... cum vorbeam seara-de-seara, asteptand o primavera… poate primavera noastra, adunata in fereastra… Cand esti mereu cu mine… Doamne cat imi e de bine… ma regsesc in tine… te rog sa ramai cu mine, fa-o doar pana maine… iara maine, e vesnic maine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu