Te-am asteptat o viata-ntreaga,
Simtind mereu ca ai sa vi,
Cantau viorile-n surdina,
Amurgurile arse-n foc,
Asteptam clipa sa vina,
Dar timpul parea sa stea in loc.
Romantele mai plang in mine,
Tangoul marilor taceri,
A zilei care franta vine,
Ingenunchind ziua de ieri.
Cad grauntele tremuratoare,
In clepsidra plina cu nisip,
A sufletului care doare,
Tesand speranta unui chip.
Sunt ceata si ploaia si vantul tau… te-am asteptat mult, stiai? De fapt, daca stau bine sa ma gandesc cred ca te astept dintotdeauna…de cand luna si soarele si stelele au stapanit pamantul. Ce-i drept, ai intarziat o gramada… tot timpul asta trecut, mi-a parut o vesnicie…cate framantari si nopti nedormite am patimit…cate intrebari mi-am pus in fiecare moment…dar Tu veneai de fiecare data cu raspunsurile…le aveai cu tine, in buzunar, in suflet, pe buze, in fiecare imbratisare. Stii, sunt fericit ca te-am gasit, ca imi daruiesti zile senine cu zambete largi, ca datorita tie, am curajul sa visez, ca adorm si ma trezesc cu tine in gand!
"Cat de frumos suna glasul oamenilor cand spun ceva adevarat, cand smulg ceva din ei si-l intind altora ca pe-o ofranda: tine, ia, acesta e sufletul meu"...Emotionante randurile tale...atat de sensibil pentru un barbat...Si cu asta nu vreau sa spun ca barbatii nu ar fi sensibili, doar ca marea majoritate prefera sa ascunda asta...
RăspundețiȘtergereSi, printre altele, te rog, fa ceva, ca se comenteaza greu la tine...
am rasfoit intr-o zi pagina ta si mi-a placut dar din lipsa de timp nu am stat sa citesc foarte atenta ...azi dupa ceva vreme am revenit si am citit cateva postari .Mi-au placut si nu regret ca am revenit,felicitari si la mai multe postari la fel de bune....:))
RăspundețiȘtergere