Lectia de zbor...

As vrea sa pot, sa zbor,
Sa ma agat de cate-un nor,
Sa stau acolo sa plutesc,
Cu ingeri sa ma intalnesc…
Si prin vazduh de as pluti
Cu pasarile-as ciripi,
De-as intelege graiul lor
Le-as spune de ce vreau sa zbor…
Si am sa ma satur de plutit,
Cand sufletul mi-e linistit,
Incet, ‘napoi sa ma cobor,
Dar… sufletul mi- e calator…
Stiind ca eu nu pot zbura,
Iar ma intorc in lumea mea,
Si cand in sus spre cer privesc,
Visez ca zbor si ca plutesc…
Privesc spre cer, sa zbor spre el,
Acolo sa te gasesc pe tine, sper!
Privesc o stea, luceste tare
Si-mi amintesc ,sclipirea privirilor tale.
Sa zbor as vrea, catre-a mea stea,
Din piept imi zboara inima,
Spre al tau sufelt care, sta sa ma-ncojoare.
Sa-mi dea raze din soare.

Mi-am facut din suflet cusca, sa pot pastra cat mai mult din zborul ei… tin minte, ca in prima zi a fost prea deasa si auzeam strigatul ei… am facut-o putin mai rara si am surprins-o, invatand sa zboare. Apoi, mi-am spus ca trebuie sa-I deschid fereastra catre cerul atat de albastru, ca niciun pictor priceput nu i-a gasit culoare… am stiut, ca este cea mai buna lectie de zbor din partea mea. A doua zi, s-a intors cu aripa ranita, cazuse, avea o boala doar a ei… ti-ar fi dat tot sufletul, dar boala sa ramana doar a ei. Mi-am facut glasul pansament, vorba medicamente… dar ciripitul ei, ii dadea mereu mai multa sanatate. Noapte, cand avea cosmar, isi aducea aminte de toate custile in care a fost inchisa… poate o farama si din ce pierduse… vietati ce au ranit-o, pasari mari care-au jignit-o. Atunci, pasarea n-a mai calcat nici cer si nici pamant! In dimineata urmatoare, am inteles… am spart acea colivie… pasarea mea, din zborul ei, mi-a aterizat pe mana… acum simte ca asta-i casa ei, ca-i respectata… si mai mult de-atat, se simte iubita. Oriunde ma duc, este mereu cu mine… iar in zborul ei acum, se simte insotita.