Albul noptii...

"Albul noptii il randuim pe trup,
un brat si sufletul pe-o aripa ne-ncape.
Spune-mi ca poti reda linistea sufletului meu furat,

acum cand port deopotriva raceala noptilor

si absenta suverana a zorilor de zi.
Tu cel ce ma privesti clipa de clipa

prin oglinda unde toate lucrurile sunt tacute!
Am sa ma-ntorc s-aproximez ora exacta

la fel de singur, cum am facut si pana acum."

***

***

Perdeaua noptii ne ascunde, imbratisati in distanta clipelor ce ne despart de bataia nisipului in cascada din clepsidra… inegal, asemeni fulgilor de-un alb pur, stralucitor, ce bat tacut in geam.Sunt atat de multi, incat putem aduna in ei toate iubirile de pe Pamant si sa-i cadem din nou la nesfarsit… ei ne arata in alb, iubirea eterna. Intind palma si fac cunostinta cu toate aceste iubiri… rece si trist, cald si fericit. Apoi ma duc din nou la peretele unde imi lipesc trupul san u ma vada umbra… un ceas invechit, asteapta sa-i schimb ora.

Tresar din somn... cand Tu m-atingi cu umbra!

"Iti caut mana, peste tot o stiu.
Sa-ti intalnesc privirea cum sa fac?
Stiu,
e greu in cant sa te descriu,
dar si mai greu imi este daca tac.
Cand ma atingi simt un fior,
din umbra, incerc clipa sa mi-o iau.
Stiu,
mi-e greu cu tine-n rand sa zbor,
dar si mai greu imi e in loc sa stau."

***

***

Inainte ca ceasul sa fi fost inventat, oamenii traiau mai mult… traiau de la rasaritul pana al apusul Soarelui. Clipa iti rostea mereu numele ca intr-un apel: esti doar un nostalgic nebun copile… e ceasul trei, si-ar trebui sa dormi!Eram atat de rabdator cu clipa, incat n-o alungam deloc si-i raspundeam: nu!!!... voi dormi la rasarit! Astazi nu mai cantam, nu mai zambim, suntem la inceput de anotimp fermecat... totul e atat de firesc in tacerea noastra! Fiecare ne spunem: asa trebuie sa fie... alaturi, umbra albastra. Pentru adevaruri gandite, Eu voi fi Pamantul cu toate pacatele... intre noi, lumea va sta nemiscata ca o padure de sute de ani. Nimeni nu va sti ca suntem tot atat de aproape si ca, seara,sufletul meu, ca tarmul ce se modeleaza din ape... ia forma uitata a trupului tau. Astazi nu ne sarutam, doar ne dorim... suntem la inceput de anotimp fermecat. Apoiadorm pe glasul tau, cu capul sprijinit pe ganduri... imi soptesti adieri de cuvinte si-adormim inghesuiti in noi.

Viata in... ALB SI NEGRU!

"Privesc viata, ca pe… tabla de sah.

Cu saizeci si patru de patrate,

nu stiu ce mutare sa aleg

intre spatii strict delimitate,

jumatate alb, restul intunecate

ca viata... intre zi si noapte.

E invadata tabla de… nebuni,

de cai salbatici liberi,

de bucurii, tristeti, minuni.

Trimit cal alb, gand la inaintare,

dar aflu ca a fost nimicit,

dintr-o dramatica eroare .

Pe tabla mea de sah

sunt inca pioni nevinovati,

ce asteapta o mutare,

in spatiul ce-l strabati,

dar regale… gand negru,

la moarte ii trimite;

nu mai gasesc mutari

inspirate sau mai potrivite.

A cuprins tot regatul

o boala molipsitoare,

e nebunia, stresul,

si totul parca doare.

Si caru-mi de regina

se -nfiinteaza grabnic la palat,

nu stiu ce sa mai fac…

cand viata imi da "mat " .

Ce mandru e regale de negru,

stiind ca eu urasc nebunii,

dar ca iubesc caii salbatici,

viata… tabla de sah a lumii!"

***

***

Sunt un pion pe tabla de sah a vietii. Imagineaza-ti ca patratelele albe este partea buna a vietii, iar patratelele negre, momentele intunecate… si jocul incepe!
Asez calm toate piesele, fiecare in patratica ei, respectand intotdeauna rangul… apoi, respir adanc si fac ca de’obicei, prima mutare. Eu-l meu, este tacut si avid de victoie, incearca sa se ridice la inaltimea pretentiilor mele… insa pierde constant. I-am povestit asta unui cunoscut si a zambit… cum sa joci cu tine si sa pierzi!?
Triseaza… i-amraspuns la fel de calm. Cand s-a asezat in fata tablei de joc, a mutat un cal de alb, in diagonala, iar toti pionii au devenit regine de negru. Niciodata n-am protestat, dar mereu din sufletl meu mai cadea o stea… nu puteam fi fericit decat atunci cand pierdeam cinstit.
Il priveam mereu peste mainile asezate sub barbie… credea ca sunt acolo unde m-a asezat, unde mi-a aratat, unde am ramas. Ma miram ca nu observase, ca m-am ridicat demult si asteptam in spatele lui, lipit de perete… nu-mi vede pasii, nu-mi simte respiratia, nu ma aude clipind.
Acest joc il interpretez de cand am inceput sa umblu in picioare, iar timpul m-a facut campion… am aruncat in lupta tot ce-aveam mai bun si asteptam!
Eu-l meu isi aruncase ochii-n jur, lovindu-se aproape zgomotos de tot ce-l inconjuara… am tresarit si am stiut: a castigat din nou si este iarasi in extaz… e un profesionist in jocul amatorilor!

Iubesc un inger!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid

cu mintea tainele,

ce le-ntâlnesc

în calea meaîn flori,

în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
(Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga)
*****

*****
Tu, o petala de suflet, ce mi-ai atins tristetea si m-ai facut sa tresar… apoi te-ai contopit cu fiinta mea si m-ai facut sa plutesc. As vrea sa vad cerul senin deasupra mea impreuna cu tine… as vrea sa iti dau lacrimile mele sa iti speli fata plina de durere.
As vrea sa fiu acolo sa simt singuratatea impreuna cu tine… o noapte cu ploaie fara stele stand la geam gandind cu tine. Mi-e dor de ochii blanzi, ce se pierdeau cu mine-n noapte… mie atat de dor sa ma alinti, sa-mi fi aproape. Mi-e dor de ale tale buze, ce imi vorbeau in soapte… de noptile lungi cand adunam in rugaciuni sperante. Te vreau langa mine aici, dar stiu ca nu se poate… de mine aminte sa iti aduci, cand vei uita de toate! Mi-e dor de imbratisarile tale calde pline de parfum de suflet si iubire… ma ustura ochii cand ii inchid si-ti simt bratele ce ma cuprind.Vreau sa ma cufund in marea gandirii tale, sa ma prefac in picaturi de ploaie… sa cad sclipind in taina lunii, imbogatind intunecata zare. Apoi, zilnic sa te caut printre sufletele calde ce pasesc pe pamantul moale… in fiecare rasarit si apus de Soare, in fiecare ochi de intuneric, din patul nostru mare. Caci Eu iubesc pe-acest Pamant… si flori si ochi si buze si morminte!

Cerul meu... triunghiular

Sclipiri albe, de femeie,
plutesc pe un cer triunghiular,
a lumii valul zilelor o poarta,
pretutindeni si departe.
As vrea sa ma inalt, spre cerul triunghiular,
sa ma cufund in infinitul de stele.
Sa le patrund adanc in sclipire,
sa vad povestile din ele…

Nu e usor de spus o poveste… in spatele ei, stau ascunsi ani din infinitul uman.
Peste tot pe unde se intinde cerul, suntem acasa… cerul, e-n fiecare dintre noi.
Nu cugetam la simplele mistere… ce se petrec cu noi in fiecare dimineata.
Raze de speranta invaluie si mangaie incet sufletul meu… poate vor gasi o fisura, un loc pe care am uitat sa-l sigilez. Poate se vor strecura neobservat si miracolul va inflori gingas, la adapostul inimii insetate de dor… visul unui zbor spre infinitul stelelor, oare as putea afla povestea lor?
Calator ca un nufar in deriva, ca un taciune abia fumegand intr-o noapte a agoniei, a tristetii… dincolo in micul meu univers, cu varf de piramida.
Nu are nimic de-a face cu timpul sau cu spatiul, e minunea ce tocmai m-a atins… e vraja celor cateva secunde, in care sufletul tresare si simturile reinvie.
Cateodata e cald, cateodata e frig, dar, daca sadim buruieni, nu vom putea culege niciodata trandafiri… daca sadim deznadejde, lacrimi, indoiala, nu vom putea culege decat intuneric. Insa speranta o data sadita si ingrijita, udata si protejata, aduce roade inimaginabile… coboara cerul in sufletul nostru, tot ce e pur si sfant.
Am privit spre mine si mi-am surprins lumina din ochi… am uitat clipele de singuratate, de ratacire, de dor, de ploi, de asteptari. Am invatat impreuna pasul in doi si zborul fara aripi… citesc in stele fara ochelari de soare, iar ceru-i minunat si triunghiular.

Alb...

"Vino printesa-n dansul

cu ritm ametitor al gandurilor albe,

vino!

Urca-vom pe un nor si vantul

ne va purta spre stele...

Va fi un joc frumos!

Se vede-n zare-un nor,

cu forma speciala,

e-un calaret si-un cal.

E printul tau frumoaso

sa ne grabim spre el!

Caleasca noastra zboara

dusa de vanturi bune,

sa ne-mplinim visarea,

iubirea si nadejdea

ca-n asta lume-a noastra,

doar norii ne plimba-n ceruri…

Sa ne-mplinim chemarea,

nu te-ntrista printesa!

Chiar daca batranetea nu va uita de noi

si parul tau de aur va deveni de-argint,

urmeaza calea lina a visului, iubire,

si vei muri in brate, purtata pe vecie.

Oricate clipe-ar trece,

de nori de abur cald,

ce-nvie si adoarme tristeti nebanuite!"

Atunci cand albul isi face regat in lumea verde si vechi doruri ne picura-n urechi… iti intind mana si iti daruiesc inima, iar gandurile mele, sa-ti fie punte peste spatiu si timp pana la mine. Inima mea respira fericita in bratele tale, dezmierdata de mangaiereapalmelor tale… visele noastre frumoase se leaga in Luna si in stele, inverzind cu ziua buna, anotimpurile din ele. Pe varful degetelor, pe varful inimii, pe varful pieptului, simt raceala ce m-apasa… casa mi-am facut din tine si casa ti-ai facut din mine, in acest anotimp alb. Pielea inmiresmata, atat de delicata ca mostenitoare eleganta de regate... din lumina solara iti tragi caldura sufletului... din anotimpul alb si rece curajul, si din amintire amarul. Sa inchizi ochii, tinandu-i larg deschisi, sa vezi praful ce-n urma lasa un vis… apoi, praful nu-i, s-a dus… si totul nu a fost decat un vis, un vis alb.
Un singur anotimp sa ai in tine, este iubirea ce o cautam la infinit, o vrem, o asteptam, si o dorim la nesfarsit… sa o traim, sa o simtim, sa o putem retine…

Empty spaces...

Unde esti, sa pot zbura?
Grea e magia cand crezi doar in ea...
De ce nu te-apropii?
Strange-ma-n brate...
Arata-mi lumina,
acopera-mi ochii...
Mangaie-mi buzele ce parca suspina.
otraveste-ma cu dragostea ta!

In spatiile goale, port portiuni de dor… pentru ca am spatiu de locuit prea mare.
Trecerea ta, mi-a lasat gandul la tine… am invatat multe de la toti cei ce trec prin fata ochilor mei fara sa se opreasca. Ganduri care vin, se opresc si asteapta o vreme, dar nimeni nu se urca in ele… privesc pe geam frunzisul batut de vant si de luna si nu ma gandesc la nimic. Sunt un om ce nu-si poate explica multe, de la sunetul surd ce-mi zbiara-n timpane, pana la ghemul cu spatiile goale adunat intr-o viata.Inca mai tin in palma sperantei, pana cazuta din aripa ta… nu-mi desfac degetele intocmai pentru a-o pastra. Intorc ceasul pentru dimineata cand nu vom mai exista… si-mi pun camasa, facuta din tacerea ta. Incerc sa respir, dar imi lipseste aerul... as vrea sa ascult, dar nu inteleg tacerea. Astept fanfara sa-mi cante, in tonurile calde, de care-am surzit!

Shadow...

" Pe cer, o stea a răsărit

În noapte, când izvorul murmură.

Şi-o aud... luna a vorbit,

Cu glasul ei suav, ce tulbură...

O lacrimă de jar a căzut

Pe bolta înstelată.

Iar eu pe tine te-am văzut

O umbră caldă şi-nfricată.

Te plimbi în noaptea bântuită

De fantome şi fantasme albe...

Şi parcă-ţi văd fiinţa absorbită

De cuprinsu-nmiresmat al dulcelor nalbe.

Acolo, lângă lacul adormit te-aştept,

Să vii, să te-apropii, să-ţi văd chipul

Şi cu buzele-mi reci să-ţi sărut obrazul drept,

Să te ţin în braţe o eternitate, ignorând timpul..."

Din minte citesc, cuvinte cu umbre... ma impiedic in soapte de suflet... si nu e o iluzie, sunt Eu.Lantul nevazut, ce ne leaga de umbrele Pamantului... Soarele, Luna... in umbra, suntEu si Ea.Insa rabdarea, de a-mi citi mesajul umbrei pana la capat... ma face sa-mi traiesc cenusiul din paleta de culori triste, ca intr-o capodopera. Nu calcati pe umbre, umbra, e a voastra temporar… cine ne-a legat de umbre, niciodata n-am stiut.
Umbra Soarelui si a Lunii, in eclipsele-irare… ne arata cu rabdare, cum ne da umbra la toti.Marea, cat e ea de mare, poarta umbre-n orice val… uneori prin naufragii, strigam umbra unui mal. Umbre, umbre infinite in care ne-ascundem de noi… dar lasam sa fim priviti de altii.Ma aplec peste umbra mea usor, fara s-o sperii... e acolo, ma priveste si imi citeste gandurile. Im apropii umbra, de umbra ei si o sarut… o cuprind in brate pentru eternitate, lasand timpul sa ne masoare umbrele.

EU!

"Imi pregatesc in suflet

un cimitir pentru cei dragi.

Primul in el a fost

copilul din mine;

a urmat iubirea neimplinita.

Ceilalti

intra pe rand, desculti,

cu cate o lumanare in mana,

pentru iertarea pacatelor mele..."

Imagini ale trecutului imi evadeaza din subconstient iar ochii mintii reconstituie scena unui vis de mult apus…imi simt sufletul saracit de vaicarelile si pataniile inimii. Improvizez un carnaval, in care sa fiu tot Eu dar sa ma pot si ascunde… imi plec fata in palme plangand timpul ce se scurge din mine, asemeni nisipului dintr-o clepsidra. Un sunet inabusit, o muzica uitata si o voce tipatoare imi sopteau in urechi. " Vino! E timpul sa vii!"
Desenez pe o coala alba in culori inchise gandurile si visele tale sau ale mele… aveam mainile prafuite de la pastelurile colorate de sperante. Ochii s-au departat in vis, in timp ce valvataile Soarelui clipoceau stins pe cerul tot mai intunecat al noptii.
Nu-ti pot descrie fericirea ce ma cuprinde, la gandul ca voi fi cu tine, chiar daca te caut si nu te gasesc.

I C E B E R G . . . parfumul ce ma inunda

Suflet de gheata,
apropie-te de focul meu
nu am sa te ard,
am grije doar sa te incalzesc.
Coboara-ti mana in pama mea!
Ce simti?
Simt si eu, teama....
Ma poti scapa de ea?
Eu te voi face in schimb
perechea sufletului meu.

Te-am asteptat aseara, in visul meu inca te strig… Tu nu ma auzi, suflet de gheata, traiesti in lumea ta de frig. Cand ma apropi, Tu te departezi…esti prinsa in visul tau de alb etern, de viscol, nici nu ma mai vezi. Plang pana si fulgii de nea dupa tine, amorul meu de gheata… abia astept cand noaptea cea grea vine, sa ma topesc in vis cu tine!
Pe drumuri prea pierdute, ma plimb si ratacesc… si in drumul meu prin ceata, astept cu dor sa te-ntalnesc. Ca o umbra traiesc si fug, chiar si de un multumesc… sunt un biet suflet trist, ce iubeste un suflet de gheata, ce nu pot sa-l mai topesc. Scriu cu lacrimi pe zapada rece… pana si ea se moaie si cedeaza, lasand cuvintele sa ingenuncheze si luna langa tine sa se aseze. Cand suferi si plangi mereu, sa sti suflete al meu… nu te voi lasa singura la greu… ai un drum al tau, aparte… esti o viata ca o carte. Suflete, nu esti de gheata, doar ranit… si fugi doar pentru ce-ai trait…iar departe undeva, exista cineva, ce sufletu-ti va dezgheta. Si nu vei mai fugii de dragoste si o vei accepta… atunci inger al meu, Tu iarasi vei zbura… caci suflete de gheata, aici e lumea ta. Mirosul tau de gheata, va fi parfumul ce ma va inunda… in fiecare dimineata, viata dupa viata!

Caderi diafane…

"Plutesc,
spre haul fara sfarsit,
iar abisul il simt undeva,
la infinit.
Zborul e lung
Si ma plictisesc, deja, amintirile.
Undeva, mai aproape de nimic
Langa mine incepe sa falfaie un pitic.
Cu gluga-i neagra far de fata,
Ma intreba, zambindu-mi in ceata:
-Incotro amice, ce-i, ti s-a urat?
-Vin la tine, silabisesc din gat.
-Dar, tu esti de mult cu mine
Nu-ti mai ajunge starea de nemurire?
-Atunci, vreau sa intru in tine
Ca eu sa fiu tu
Si sã nu mai poti lua
Alte suflete
care nu mai au nimic, asa ca mine."








M-am obisnuit sa plutesc, o fac ziua, cand ploua sau e soare… o fac noaptea cu luna, cand cei care nu plutesc ca mine, plutesc impreuna.
Asa sunt acum, deasupra tuturor, sus… si daca te uiti in sus... vezi ceva?
Acolo sunt Eu, alaturi de ce alegi Tu sa vezi sau de ce ai vrea sa crezi ca mai poate fi… nu am picioare, maini sau ochi, aici nu am nimic din tot ce ti-ai inchipui ca am.
Am doar acest creion, o foaie si gandul meu plutind… de fapt, uite, ia uite ce mai am:
privirea ta! Si daca tot o am... ia zi! Uitandu-te in sus, pe cer, o vezi acum?
Langa mine? E si ea sus… plutesti si Tu? Pluteste... !

Iubirea mea-i in tine…

Daca iubesti averea
Si simti c-asa e bine
Si luxul si puterea,
Nu ma iubi pe mine!
Daca ti-s dragi falosii
Si cei de prin vitrine,
Modernii si frumosii,
Nu ma iubi pe mine!
De vrei sa fiu ca altii,
Atunci cand sunt cu tine
Si iubesti diplomatii,
Nu ma iubi pe mine!
De-ai vrea sa fiu mai tare
Si sa n-auzi suspine,
Atuncea cand ma doare,
Nu ma iubi pe mine!
Daca-ti doresti placere
Si uiti de tot cand vine,
Pot altii sa ti-o-ofere
Nu ma iubi pe mine!
De vrei sa fii nevasta
Celor ce-s buni cu tine,
Sunt multi pe lumea asta,
Nu ma iubi pe mine!
Doresti perfectiune,
N-o cauta in mine.
Lumea-i desertaciune,
Nu ma iubi pe mine!
Dar de iubesti iubirea
Ce sta ascunsa-n tine
I-ti dau nemarginirea:
Iubeste-ma pe mine!
Inima mea-ti va spune
Ca bate pentru tine.
Si nime-n asta lume
Nu te-o iubi ca mine.
Si daca-mi simti iubirea
Inchide pumnul bine,
Ca-n mana-ai fericirea:
Iubirea mea-i in tine...


Demult, atunci... tare demult, candva... pierdut acolo, in infinit, traia un gand... gandul meu la tine. Nu stiu acum sa-ti spun, sa-ti povestesc, era etern din fire... era, de iubire.
Demult, atunci, candva... tare demult, stiam tacut iubirea s-o ascult, s-o invat, s-o port, s-o daruiesc... eram mic, dar in iubire, mare. Atunci, demult... undeva, candva... ti-am scris o poezie, dar nu stiu ce-am facut cu ea... poate i-am compus si o melodie, apoi am ascuns-o adanc in inima mea. Tin minte, ca-ti cantam des aceasta poezie... cat tinea ziua… iar noaptea iti visez scrisori, in care iti povestesc de mine... cuvinte cat sa tina pana-n zori, sa fie iarasi, maine! Acum, nu mai compun scrisori... si nici melodii cu gust de poezie... iar cand se face mereu maine, sunt coplesit de dor... sunt absorbit de tine!
Demult, atunci, candva mereu... mi-ai dat din gandurile tale ca sa beau, sa ma hranesc cu tine... din alb si negru mi-ai facut curcubeu... si zilele mi le-ai facut senine. De-ar fi sa te aleg ingerul meu... te-as alege dintre sfinti numai pe tine! Cand mana-mi asterne aceste randuri, e scrisul meu... si sufletul e de la tine...

Pasarea de diamant...

Inima mea
respira fericita in bratele tale,
dezmierdata de mangaierea
palmelor tale.
Visele noastre frumoase
se leaga in Luna si in stele
inverzind cu ziua buna,
anotimpurile din ele.
Ma acoperi cu cerul,
imi pui sub cap
perna moale de nor,
Ma infasori in sarutari patimase,
iar atunci cand buzele mi se usuca de sete
lasi sa curga
lacrimi de bucurie peste ele.
Si imi sigilezi gura
cu pecetea buzelor tale moi,
sufletul meu tresare la fiecare atingere,
Gusta emotia si febra ce m-aprinde.
Tu nu esti o zeitate, iubito,
esti pasarea mea de diamant,
si ramai in fiecare zi
punct de reper esential
al noii mele existente…

Pe virful degetelor, pe virful inimii, pe virful pieptului, pe virful acului care te coase... simt durerea ce te apasa, uitarea ce nu te lasa, sa te intorci acasa. Casa mi-am facut in tine si casa ti-ai facut in mine... ma uit pe geam si te zaresc... ochii mari caprui care plutesc in siguranta la suprafata unei perechi de margele calauzitoare si zambet vesel. Buzele tale moi, foarte gustoase... pielea inmiresmata, atat de delicata ca mostenitoare eleganta de regate... din lumina solara iti tragi caldura sufletului... din noaptea alba si rece curajul, si din amintire amarul.
Ziua, te regasesc mereu intr-un zbor intins, pentru a atinge a infinitului culme... departe de lumea re ace ti-a umbrit trecutul... zbori, intre pamant si stele, iar uneori chiar te cufunzi in ele. Ziua, in "Lobelie", floarea noptii... putine flori se deschid numai pe intuneric... pielea unei astfel de flori poate avea orice culoare, in functie de cat de repede respire...orice gust, in functie de locul de care iti apropii buzele... orice reflexie, in functie de cum o mangai... tandru sau apasat. Cand vorbesti, frunzele ii freamata, se lungesc intr-o febrila cautare a unui cer nevazut... cand se tem ca l-au atins se rasucesc cu fata inchisa in sine, se tem si mai tare. Atunci incepe sa ploua, te transformi in milioanele de picaturi ce nu ating niciodata pamantul... esti uda, esti verde, esti simt... nici macar nu stiai ca iti place. Astfel, ziua te scot in geam si noaptea te tin in colivie...
ziua frunzele tale imi indica nordul, iar noaptea cantecul tau imi incalzeste sufletul... esti punctul de reper al noii mele existente...

Vesnic Primavara…

MOTTO

"Vor putea taia toate florile, însa nu vor putea opri primavera... vreau sa fac cu tine ce face primavara cu ciresii..."


Cat de minunat este sa iubesti, sa te amesteci omogen cu persoana ce-ti tine titlu, ochiilor… la zambetul ce nu mi-l pot retine cand o reintalnesc, caldura ce ma face vulcan … ce minunat este sa simti avantul pe care si-l iau bratele in zborul catre Ea, zi-de-zi, seara-de-seara, vesnic!
Sa inhalez parfumul ei de fercire… acel “te iubesc” cu umbra mea in Ea… si trupurile ce ies din copilarie tinand piept cu viata.
Am pus rod in viata mea si acesta a inflorit in Primavara vesnica… albul cu petele sale negre si umbre cenusii, s-a transformat in verde, cu pete roz si umbre vi… totul prinde viata si se regaseste in “doi”.
Doi fluturi zboara liberi, cat o albina vorbeste cu un bondar… pe ramurile inflorite, o pasarica si-a gasit tenor… curcubee fine in ape cristaline, umbra unui soim in zbor… si pe acoperisul vesnic, un singur nor!
Astfel, razele de soare sunt impletite cu iubire, freamatul codrului e plin de farmec, linstea serii ne predispune la visare… si visandu-te, ma vei visa si Tu, iar lumina ce se scurge in zi din noapte, ne gaseste impreuna… sarutand roua rece de pe fata ta.
Deschidem impreuna usa firului de iarba, grabit sa ne recite poezii de iarna din amintirea sa… ne-ascundem trupurile impreuna leganati usor de-a sa poveste… ascultand cu drag Primaverile ce vor urma.
In aceasta Primavara, am infipt un steag in inima ta… si de-acum nu vei mai fi pe veci “domnisoara”, vei fi cat voi trai, “doamna mea”

Anotimpul meu esti Tu!

Un singur anotimp sa ai in tine,
este iubirea ce o cautam la infinit,
o vrem, o asteptam, si o simtim la nesfarsit.
Sa o traim, sa o simtim, sa o putem retine…


Ma parasisera cuvintele… iar bratele ei ma tineau la Ea ore in sir, strans langa bataia stelelor, pe acoperisul lumii… si dintr-un strop de iubire intre noi, am alcatuit intreg universul… lumea fara de frontiere sau acea lume a iubirii intr-un castel de oglinzi de dimensiuni uriase in care sa ne privim neincetat iubirea… sa imbratisam dintr-o data toata galaxia.
De acolo am construi cuvinte, pe care sa le aruncam peste oameni… am impleti coronite din flori de Primavara si le-am arunca pe Pamant… apoi am fugii repede sa le prindem.
Am calatorii prin tinuturi ascunse… pe culmi in care doar ecoul nostru unit sa se faca auzit, doar noi doi si cerul… am pluti pe valuri inspumate pana la tarm, unde sa scriu in nisipul umed numele tau.
Tot ce visez sunt atingerile tale, nu ti-am spus, dar in fiecare noapte ma culc cu gandul ca atunci cand ma voi trezi voi fi prizonier in bratele tale… esti primul si ultimul meu gand din ziua ce se scurge, esti singurul motiv, sa zambesc pe acest Pamant.
Vocea ta, ca un vant caldut de Primavara, soptindu-mi usor la ureche...ca ma iubesti… privirea ta patrunzatoare, ma pierd adesea in ea scufundandu-ma ca intr-un ocean pe fundul caruia gasesc comori de nepretuit si legende ce devin povesti si povesti care devin amintiri. Toate anotimpurile cu tine, le inchid adanc in sufletul meu… din infinitul universului am ales iubirea, pe care sa o impartim intre noi, de la mine la tine si din univers inapoi la noi.

Tacere muta…

Nerostita vorba
Pasager al gandului fugar
Coboara in fiecare dimineata
Poposind o vreme
Pe buzele tremurande de frigul ceasului trecut
Asteptarea zadarnica
Litera implora sunetul mut
Ce nu se lasa auzit de zgomotul gandului fugar
In dimineata asta a tacerilor mute…


Am incercat sa scriu cateva cuvinte, dar s-au sters, nisipul era inca umed de valuri… incerc sa te strig, dar nu auzi, poate am rostit cuvinte mute!
Tacerea ce o aud doar cand Pamantul tipa, iar sufletele din noi trec in animale sa se mandreasca cu ele… raman inert, doar buzele imi tremura in ceasul ce-a trecut, la asteptarea zadarnica a intoarcerii gandului fugar.
Din pieptul sangerand imi plang cuvinte, iar in ochi infipta aceiasi luminoasa stea… dincolo de vid, lumina pune stapanire pe intunericul ramas din mine, si litere ce inca mai implora sunetul sa taca… in pustiu vrea iarba verde si un copac crescut din apa, acum sunt un simplu animal ce-i obligat sa taca!
Nu mai e viata in buza adormita… contemplu haita ce incepe si se agita, mi-e frig, mi-e sete si mi-e noapte… si vanturile-mi plang tristetea din abisul alb, in margine de gand… imi vreau sufletul-napoi, m-am saturat de atata salbaticie… vreau sa strig sa scriu, sa cant si buza sa-mi vibreze iar de fericire!
Dimineata imparte infinitu-n doua, formand un singur cer, si un singur Pamant… tacerea mea se face auzita si animalul ce-l intruchipam, se mangaie acum de palma mea.

Dream Of You...

Sa inchizi ochii...
Tinandu-i larg deschisi...
Sa vezi praful ce-n urma-l lasa un vis
Neimplinit cand e, si fara flori de irisi
Sa inchizi ochii...
S-auzi miros de flori,
Sa vezi cum sursura un voal
Purtat pe aripi de vant si iasomie
Sa stii cand te trezesti,
Ca ai visat un vis aevea,
Cu ochii inchisi cu flori si vant si aripi
Si praful nu-i , s-a dus...
Si totul a fost doar, un vis alb!


...ma impiedic de un cuvant, ma aplec sa-l ridic si il asez apoi pe o hartie in speranta ca altcineva sa nu-l calce in picioare. Poate fi un cuvant cu faima sau poate unul nou-nascut... un cuvant ce exprima litere fara de sfarsit si apoi pier cu toate intr-o simpla carte... citita sau necitita, inteleasa sau neinteleasa de sloave diferite prafuite de istorie. Copacii inversi, oglinda care nu astampara setea, ci dorul de rasfrangere... atunci mie dor, mi-e tare dor! O alta zi va veni cand pasii tai se vor auzi din nou si din nou vom fi pe carari stiute... adierea ta, ma cheama aproape de cer, acolo numaram impreuna stelele, privim luna si soarele... ne vom odihnii pe nori! In visele-mi nocturne adeseori apari, te chem sa vii aproape dar repede dispari... cand ma trezesc din somnul ce n-a fost linistit, vad luna cum dispare plecand spre infinit. Dupa perdeaua neagra a norilor mai reci si umbra ta dispare, Tu, razele-i petreci... incerc sa-mi intind mana dar nu pot sa te prind, caci bratele-mi sunt scurte si nu pot sa le-ntind. Apari in alta noapte, dar... altfel precum esti si-mi rascolesti in suflet cu totul alte vesti... stiute sau uitate in anii ce-au venit, caci Eu cu tine alaturi, parca am intinerit. Apari ca un inger, te joci ca un natang, si disparand in noapte Eu ma trezesc si plang... spre un destin mai bun, am portile inchise, caci zilele sunt fapte iar visele sunt... vise! Iti simt prezenta in fiecare piatra, in fiecare graunta de nisip... in fiecare frunza a fiecarui copac ai fi putut creste vreodata... iti simt prezenta in fiecare rau ce curge catre mare, in fiecare samanta ce rasare... te simt prin Soare, te simt prin Luna... te simt prin ploaie sau ghiata ce mi se topeste in palma... te simt prin fiecare vena ce-mi coboara-n suflet... in fiecare bataie a inimii, in respiratia mea! Te simt in vantul ce aduce al marii val la mal... in nisipul ce masoara timpul, in stanca nascuta din apa... in soarele ce apune si luna ce se stinge in zi. Te simt in fiecare lacrima ce s-a scurs pe obraz, in fiecare cuvant spus si in fiecare cuvant ramas nerostit... te simt... esti visul meu!

Tufisul ciufulit…

Iubirea-i sfanta, adusa e din Rai
Caci insusi Domnu-a zamislit-o,
Spre-a fi rostita, sincer, prin viu grai.
Un el si-o ea se-aleg pentru vecie...
Iubirea-n ambii infloreste,
Jurandu-si o sfanta casnicie.
Iubirea iarta celui ce greseste,
Caci, din fire, omu-i gresitor...
Cel iertat cu fruntea sus paseste.
Iubirea cere-ntr-una sacrificii,
E cea mai buna ca virtute...
Pacat de-i... doar foc de artificii.
Iubirea-ti far’ un dram de daruire
Nu-ti foloseste decat tie...
De o primesti, da parte din iubire!
Iubirea ta n-o indrepta spre stanga,
Nici dreptei nu o fa risipa...
Fie-ti statornica precum stanca.
Iubirea-i pretul Sangelui pe Cruce.
Domnul, in dar spre mantuire,
A sadit-o-n a lumii racruce.
E blestemat cel ce nu poate iubi,
Caci nu cunoaste decat ura
Si-n ura,-n miez de noapte, va pieri.
Iubirea e samanta bunatatii
Si-a celorlalte bune-nsusiri,
Chiar mama buna-i si sanatatii.
Iubiti-va-ntre voi unul pe altul!
Ca fratii, ne-nvata doar Isus;
Nu-i timp de ura. Urmati-i sfatul!

Pe cararea vietii, am intalnit un negustor batran, singur, nemiscat, parca m-astepta pe mine… avea o taraba veche si in jur, doar boscheti neordonati de spini, si ciulini.
Curios de imprejurarea in care-l intalnisem, m-am apropiat sa il intreb ce vinde…
"Eu vand iubire... si se vinde bine… Tu ce cauti, vrei sa cumperi, tinere?"
I-am raspuns: Domnule Tu razi de mine... cum poti Tu sa vinzi iubire?
"In sticlute, mi-a raspuns… pot sa-ti dau si tie, cum am dat la altii, si sa nu-ti faci griji de bani, caci iubirea-i gratis."
L-am intrebat: De unde stiu ca nu-i otrava, sticlutele nu au etichete sau instructiuni?!
"Nu stii, mi-a raspuns El… iubirea e un risc ce ti-l asumi… lucrurile mari se vand in sticlute mici, iar instructiunile ti le voi spune Eu: ia cate o picatura in fiecare zi si vei simti efectul!"
Fiindca nu mi-a lipsit curajul niciodata, am luat o sticluta si l-am intrebat:
dar de ce sa beau cate o picatura, de ce sa nu o beau pe toata?
"Si mi-a raspuns: prea multa caldura te sufoca, prea multa lumina duce la orbire… imagineaza-ti doar ce-ai sa patesti de la prea multa iubire."
Am cumparat sticluta si de-atunci, am luat cate o picatura ca un medicament… astazi nu mai sunt acelasi om, caci nu multa vreme a trecut si a avut efect.
Desi-am visat de-atatea ori iubirea, niciodata n-am crezut ca e asa… era perfecta, unica, dar era a altcuiva... asa ca am mai stat o vreme, sperand ca totul va fi bine.
Dar aceeasi poveste trista totdeauna... Eu o iubeam pe Ea, Ea nu ma iubea pe mine… cu cat beam mai mult, cu atat mai mult vroiam sa zbor, si cu fiecare picatura-n plus, ma rataceam si mai mult in nori.
Nu mai rezistam in fiecare zi sa cad, sa mor, asa c-am aruncat sticluta si m-am intors la negustorul batran, in acel pustiu uitat de lume.
M-ai inselat, batrane, ai spus ca daca beau potiunea, voi avea iubire!
"Dar ai iubire, mi-a raspuns… doar ca nu ti-e tie bine, nu iti e impartasita, si asta nu-ti convine!"
Pai ce rost are atunci, sa mai iubesc cu foc, daca ma simt gol pe dinauntru si nu sunt fericit deloc?!
"Atunci batranul a-nceput sa rada, apoi s-a oprit si s-a uitat la mine… mi-a pus mana pe umar si mi-a spus cu-o voce calma: asculta, tinere, asculta bine… iubirea-i doar un drum spre fericire, un drum ce cere sacrificii si dureri, trebuie sa fii gata pentru toate astea ca sa poti intr-adevar sa il urmezi… trebuie sa-l parcurgi pana la capat, fara sa privesti-napoi altfel, tre's-o iei iar de la capat si sa-mi ceri sticluta doi!"
Poti sa te daruiesti de fiecare data, il intreb… poti sa faci un sacrificiu, zi-mi acum!
Eu am facut un pas in spate si nu am mai spus nimic… l-am privit in ochi si mi-am vazut de drum.
In fiecare an, in aceiasi perioada, ma indrept in acel loc prafuit de timp… la tufisul ciufulit, imi fac o coroana din ramurile lui, si rostesc in gand cuvintele spuse de batranul negustor, ce nu s-a mai intors niciodata in acel loc, dar vine intr-una in gandul meu… imi spune sa-mi fac coroana de spini, pana voi simtii cu adevarat ce e iubirea!